Vibrează corzile sub degetele tale lungi
se naște un cântec nou
inimă, bătăi, răsună în ecou,
drum nou, un cadou primit de sus din cer,
privirile se-ating din nou, cu gene lungi sau
Oscilează iubirea ca un pendul
atârnată de-un fir fragil – aferent inimii
în care unghiurile sub care privim fericirea
sunt mereu aproximate la
ceea ce am fi vrut noi să fie – sau ne-a fost mai
Aud acorduri de chitară de peste tot,
vin nedeslușite dintre frunzele încă verzi
de toamnă.
Încerc să le ascult, dar ele dispar
printre gândurile noastre în ceață.
Aud acorduri din surâsul
Te gonesc
când tu-mi ceri cu disperare iubire –
ca o pisică ce vine la geam
și te privește implorând s-o lași în casă;
dacă îi deschizi geamul nu mai pleacă.
Îi strigi să plece și atunci se
Vai, cât îmi vine să râd
știind că tu mi-ai făcut buclele acestea
printre ochii aproape verzi!
Tu mi-ai dat și zâmbetul, și buzele;
și mâinile cu degete prea lungi,
dar care au scris foi întregi
M-am așezat la picioarele tale,
ți-am sărutat mâinile
și-am rămas așa în căldura soarelui
pentru ca lumina să ne intre în suflete
și să aprindă gândurile.
Þi-am simțit zămbetul ca cea mai
Am îndrăznit să-Þi privesc măreția
pe o cruce mare de dureri. Și-am plâns.
În brațele mari, brăzdate, Îți las destinul meu
și cad încet;
deasupra mea stau îngeri de lumină
cântând în jurul
Încă unul din pașii spre infern. Cad. Tu nu-ți dai seama, dar eu cad. Nu mai cred în miracole. Cred în povestea care este scrisă dinainte și eu mă chinui s-o schimb, fără rost (normal), pentru
Paradisul
stă întins în fața mea,
lucește a soare și a caise coapte.
E o fericire țintuită în lanțuri –
nu e pentru mine, de aceea plec.
Ce să fac cu un paradis dacă am rămas doar eu
singură
Te cheamă visele să le desenezi paradisul
ele nu mai știu...
E seară, e liniște,
întunericul acoperă orice umbră care putea fi a ta.
Pașii te strigă în disperare,
numele tău răsună în ecouri pe
Bâzâie muștele pe masă.
Trebuie să le gonesc iar de pe poza ta. Mai ești acolo?
Hârtia e tot mai gălbejită,
iar filele de jurnal sunt unsuroase și murdare – acolo
era desenată amintirea
Nu mi-e frică de nimic –
până și durerea am învățat să o închid ca pe o foaie,
să o acopăr cu vopsea, deși n-o vede nimeni,
să o fac să plece pentru că oricum nu-mi pasă.
Și-atunci nu contează
Murim și renaștem aproape zilnic,
fără să ne dăm seama.
Murim de fiecare dată când se închide ușa în fața aceluiași vis de-o viață,
ca să renaștem dintr-o fărâmă pe care am iubit-o
Nu știu ce-a fost,
dar ne iubeam mai mult ca două picături de apă
ce, odată unite, nu le mai poți dezlipi.
A rămas o amintire a unei raze calde,
dintr-o vară întregă de plăceri, dureri și
Se împarte soarele în raze, ca tu să privești lumea de sus.
Într-o lalea galbenă pe mormânt trăia sufletul tău
și plutea privind, numărând zece ochi.
Dar pe doi nu-i știai. Nici ei pe
Dacă te-aș găsi într-o zi cântând la chitară, undeva pe stradă.
m-aș așeza lângă tine până ți-ai termina tot repertoriul
și la sfârșit ți-aș oferi un set nou de corzi
pentru ca atunci când mă voi
Dacă luam zerourile, era numărul diavolului.
Așa, cifrele sunt ale unui înger.
Iar melodia aceea veche, în care
mă întorc acasă singură, iar, dar ce contează,
“I am a supergirl, and supergirls
Degetele se joacă pe contururile telefonului,
se opresc pe cifrele care duc la tine,
ezită.
E ziua ta, de ce să nu te sune?
Își continuă jocul, poate puțin tremurând,
poate sperând să facă asta
Bănuiesc că acum n-o să vrei să guști buzele sărate...
Nu te-ai gândit o clipă cât poate să doară,
și-acum încerci să fugi și nu știi unde –
chiar atât te sperie iubirea?
Du-te, oricum n-o să
Învață să trăiești ca și cum ai avea viața într-o singură zi.
Și fă asta nu pentru că îți propui,
ci pentru că așa știi tu să trăiești;
fără extreme sau limite.
Iubește liber, chiar dacă ești
Păpădiile mă privesc în ochi și văd albastru;
nu le place gustul sărat al privirii mele.
Ce, e vina mea că am pe buze același gust amar
al picăturilor moi și calde?
Că iubirea nu e de ajuns să
Le-auzi?
Cuvinte încă nerostite
dar care înseamnă atât de mult...
Le iei, le asculți,
apoi trăiești fiecare însemnătate a lor
ca o flacără aprinsă în culori
ce te scaldă în simțuri
Ploi, frunze, gânduri... sunt multe:dese, lungi, melancolice
pier în pustiuri negre cu seve verzi,
pătate de grindina vieții,
pierdute în neant.
Parcă le auzi, le vezi, le simți și acum -
păcate
Trăiește inefabilul și ridică dorințele spre concretizarea lor în forme roșii și ochi albaștrii râzători.Atinge trupul ca o mare cruce sfânta și închină-ți viața iubirii ce te-a mântuit.Iubește
