Poezii

Vibrează corzile sub degetele tale lungi se naște un cântec nou inimă, bătăi, răsună în ecou, drum nou, un cadou primit de sus din cer, privirile se-ating din nou, cu gene lungi sau

Oscilează iubirea ca un pendul atârnată de-un fir fragil – aferent inimii în care unghiurile sub care privim fericirea sunt mereu aproximate la ceea ce am fi vrut noi să fie – sau ne-a fost mai

Aud acorduri de chitară de peste tot, vin nedeslușite dintre frunzele încă verzi de toamnă. Încerc să le ascult, dar ele dispar printre gândurile noastre în ceață. Aud acorduri din surâsul

Te gonesc când tu-mi ceri cu disperare iubire – ca o pisică ce vine la geam și te privește implorând s-o lași în casă; dacă îi deschizi geamul nu mai pleacă. Îi strigi să plece și atunci se

Vai, cât îmi vine să râd știind că tu mi-ai făcut buclele acestea printre ochii aproape verzi! Tu mi-ai dat și zâmbetul, și buzele; și mâinile cu degete prea lungi, dar care au scris foi întregi

M-am așezat la picioarele tale, ți-am sărutat mâinile și-am rămas așa în căldura soarelui pentru ca lumina să ne intre în suflete și să aprindă gândurile. Þi-am simțit zămbetul ca cea mai

Am îndrăznit să-Þi privesc măreția pe o cruce mare de dureri. Și-am plâns. În brațele mari, brăzdate, Îți las destinul meu și cad încet; deasupra mea stau îngeri de lumină cântând în jurul

Paradisul stă întins în fața mea, lucește a soare și a caise coapte. E o fericire țintuită în lanțuri – nu e pentru mine, de aceea plec. Ce să fac cu un paradis dacă am rămas doar eu singură

Te cheamă visele să le desenezi paradisul ele nu mai știu... E seară, e liniște, întunericul acoperă orice umbră care putea fi a ta. Pașii te strigă în disperare, numele tău răsună în ecouri pe

Bâzâie muștele pe masă. Trebuie să le gonesc iar de pe poza ta. Mai ești acolo? Hârtia e tot mai gălbejită, iar filele de jurnal sunt unsuroase și murdare – acolo era desenată amintirea

Nu mi-e frică de nimic – până și durerea am învățat să o închid ca pe o foaie, să o acopăr cu vopsea, deși n-o vede nimeni, să o fac să plece pentru că oricum nu-mi pasă. Și-atunci nu contează

Murim și renaștem aproape zilnic, fără să ne dăm seama. Murim de fiecare dată când se închide ușa în fața aceluiași vis de-o viață, ca să renaștem dintr-o fărâmă pe care am iubit-o

Nu știu ce-a fost, dar ne iubeam mai mult ca două picături de apă ce, odată unite, nu le mai poți dezlipi. A rămas o amintire a unei raze calde, dintr-o vară întregă de plăceri, dureri și

Se împarte soarele în raze, ca tu să privești lumea de sus. Într-o lalea galbenă pe mormânt trăia sufletul tău și plutea privind, numărând zece ochi. Dar pe doi nu-i știai. Nici ei pe

Degetele se joacă pe contururile telefonului, se opresc pe cifrele care duc la tine, ezită. E ziua ta, de ce să nu te sune? Își continuă jocul, poate puțin tremurând, poate sperând să facă asta

Bănuiesc că acum n-o să vrei să guști buzele sărate... Nu te-ai gândit o clipă cât poate să doară, și-acum încerci să fugi și nu știi unde – chiar atât te sperie iubirea? Du-te, oricum n-o să

Învață să trăiești ca și cum ai avea viața într-o singură zi. Și fă asta nu pentru că îți propui, ci pentru că așa știi tu să trăiești; fără extreme sau limite. Iubește liber, chiar dacă ești

Păpădiile mă privesc în ochi și văd albastru; nu le place gustul sărat al privirii mele. Ce, e vina mea că am pe buze același gust amar al picăturilor moi și calde? Că iubirea nu e de ajuns să

Le-auzi? Cuvinte încă nerostite dar care înseamnă atât de mult... Le iei, le asculți, apoi trăiești fiecare însemnătate a lor ca o flacără aprinsă în culori ce te scaldă în simțuri

Ploi, frunze, gânduri... sunt multe:dese, lungi, melancolice pier în pustiuri negre cu seve verzi, pătate de grindina vieții, pierdute în neant. Parcă le auzi, le vezi, le simți și acum - păcate