Alin Popa

continuare:
te doresc
ca si cand n-as stii decat ca ma ranesc,
desi simt ca
tot ce-a fost, fara sa stim,
n-a facut decat sa ne desparta...

ce-i daca vine primavara?
atata iarna e in noi,
ca martie se poate duce
cu toti cocorii inapoi...

hmmm... s-ar putea sa fie inca un loc :)... undeva acolo sus... dar probabil ca pentru asta ai avea nevoie de niste aripi care (cred) iti lipsesc acum...

un angel poate... dragostea nu se iroseste singura... doare insa... si mai doare ceva... faptul ca te simti mai golita dupa fiecare despartire...

pentru lacrima...
de ce sa nu fii soarele care saruta frunzele in fiecare dimineata, care saruta petalele sublime ale florilor pentru a le face sa straluceasca?...
de ce sa nu fii caldura cu care sa inconjori universul... de ce sa nu fii chemarea tainica... zambetul misterios... stralucirea eterna a stelei vietii... caci atunci nu vei mai plange...

stiu... ma vei intreba la ce bun?... sau pentru cine... sau de unde atata energie... pentru ca asta inseamna sa fii mai puternic... sa ajuti pe altii mai slabi ca tine... chiar daca suferi mai mult decat ei...

hmmm... mi-a fost prea dor sa mai citesc o poezie in care sa gasesc o idee care sa imi spuna atatea... din fericire, asteptarea nu a fost chiar atat de lunga... si a fost rasplatita cu prisosinta... e dragostea ce s-a frant in mana noastra de atatea ori...

hmmm... acest trandafir e cel albastru?... de ce?

pentru trandafir alb...
de ce nu mai scrii nimic?... imi lipseste poezia ta... imi lipseste cuvantul pe care-l rostesti atat de cald... imi lipseste atingerea pe care o simteam in fiecare vers... nu pot sa cred ca poezia ta a murit... nu pot... nu pot...

păcat că ai lăsat numai finalul... se pierde mult din idee :) crăciun fericit!!!

cred ca toti asteptam un \"ceva\" la un moment dat, care sa ne faca sa simtim traim, sa ne deshida ochii sau sa ne zguduie existenta iremediabil... nu stiu daca extremele sunt solutia, desi la \"sa iubesc cu adevarat\" subscriu si eu :)

am inchis ochii si... am simtit frigul... si noaptea... si golul... peste tot... imi pare rau ca imi lipsesc cuvintele

stii ce e straniu? persona iubita e langa mine...

ce frumos ai reusit sa dai forta cuvintelor...

Ideea cu pasarea de prada in piept mi-a placut. Autodevorarea...

e totusi forta pe care ti-o da pasiunea?...

citind ceea ce ai scris, nu m-am putut abtine sa nu comentez:) hmmmm... da, ai dreptate, ceea ce conteaza e frumusetea sufletului unui om, insa de ce oare nu mi s-a parut mie ca nu pastrezi aceasta idee in tot textul tau, ci, mai degraba, aluneci in cateva randuri si o respingi...
faza cu \"am vazut pe doi odata...\" mi s-a intamplat si mie... eram la o nunta... cei doi erau casatoriti de mai multi ani... ea arata super bine (in jur de 35), cum s-ar spune cum e femeia mai in floare:) (sa-mi ierte doamnele si domnisoarele exprimarea daca nu sunt de acord cu ea), iar el... el... hmmm... n-as putea sa spun cum era... nu pot spune ca urat... dar cand nu era langa ea, parca ii pierea ceva de pe fata si devenea mai sters, mai palid, mai...urat... parca traia prin ea...
nu continui cu aceasta poveste... cred ca mai importanta e cealalta idee... a frumusetii sufletului... da, din nefericire, trebuie sa stai langa un om o vreme ca sa ajungi sa-l cunosti si inca si mai mult ca sa-i vezi frumusetea interioara... atunci imi vine in minte intrebarea fireasca: ce vor face toti cei care, din nastere, nu sunt daruiti de la natura (sau genetic, cum vreti) cu niste trasaturi de sa stea matza in coada?... sau, in fine, sa putem spune despre o asemenea persoana ca \"arata bine\"... sau, mai mult, ca \"e sexy\"...
da, poate fi si dragoste la prima vedere... sau sa vezi un om si sa simti ca-l cunosti de-o viata... nu stiu, poate ca totul e o iluzie, sau poate nu :) toti cautam in viata asta ceva... important e sa avem rabdare si sa nu judecam dupa aparente... de multe ori acestea ne pot insela... sau poate nu? :)...
inca ceva... suntem oameni... flesh and blood... and soul... and a little piece of heaven in everyone... trebuie sa ne acceptam mai intai pe noi, asa cum ne stim ca suntem, iar apoi ii vom putea intelege mai bine pe cei din jur... care poate nu arata \"asa bine\"... si atunci ii vom vedea cu alti ochi... fiecare om e unic... e minunat... refuz sa cred ca nu exista frumusete in lumea asta... iar faptul ca nu o afiseaza pe fata sau pe corp, aceasta nu inseamna ca trebuie sa il (o) judecam intr-un mod preconceput...

p.s.
astept si alte opinii... e o tema tare interesanta:)

as putea sa va povestesc si eu o poveste... la fel ca a ramonei... una reala... nu conteaza a cui e... insa cred, stiu si simt ca fiecare are jumatatea lui... o singura data in viata... in viata asta... exista jumatate... iar cand va veni momentul, fiecare o va simti... sunt convins...

imi place fericirea ta spusa in doua cuvinte: Nemurire si Iubire. poate ar fi trebuit sa le scriu cu CAPS, caci asa le simt eu. citind poezia m-a atins linia interioara a versurilor, pe care n-as putea-o descrie decat ca pe ceea ce simt cand inchid ochii si spun nemurire... iubire... nemurire... iubire... nemurire... iubire... nemurire... iubire... nemurire... iubire...

:)
acuze ca incep asa, dar acum nu pot decat sa zambesc... da, am patzit-o si eu... nu stiu daca exista leac... nu stiu de ce s-a intamplat si de ce am simtit toata acea nebunie virtuala fara limite... totul se naste dintr-o discutie, e adevarat... poate ca anonimatul ne indeamna sa ne aratam, inconstient sau nu, mai mult din adevarata noastra fatza pe irc... cineva imi spunea odata sa nu ma las prins de acest joc... caci totul e ca un joc la inceput... intre 2 nick-uri... si e atat de frumos... ne place sa folosim cuvintele, sa le dam alte sensuri, sa cream cu ele o lume care sa o substituie pe cea reala... nu stiu daca o iubire nascuta intr-o astfel de lume are sanse certe in real life... iar departarea nu va putea fi niciodata anulata... nu in virtual... si atunci chiar ca \"pomul\" e in aer :)...
as vrea sa mai adaug un mic amanunt... chiar daca e totul frumos, prea frumos, intotdeauna judeca si cu ochii minti, nu numai cu cei ai sufletului... pentru ca realitatea din spatele virtualului poate durea uneori mult mai mult decat crezi...

imi place... dar parca e prea multa... natura moarta acolo... si tristete clocotind latenta sub masca unui univers static...