Alin Pop

\"năzuință frumoasă\", \"act creator\"? elia, mă stric de râs... 10x
(nu era rău să zici unde sună căutat, să... caut mai bine :)))

mersic bogdan

umorul e bun, autironie fină și relaxată.
este o aritmie în versul \"Zilnic îmi dă Oița lapte\", se poate drege ușor.

nu știu cum să pun în cuvinte cât de departe m-a dus poezia ta. primul vers, fântâna aceea, pune într-o lumină specială toată mediatația, o conectează la sursa misterului, de acolo vine forța detașării. pustiul aparent al vieții este transfigurat de această sursă de înțelepciune. fântâna de la început și freamătul de la sfârșitul poeziei sunt pentru mine expresia acelui mister.

există locuri în lume unde religiile diferite se completează și se explică una pe alta, oferind fiecare calea ei. eu, ca om simplu și înafara oricărei crize în momentul de față, îmi pun întrebări mai mult sau mai puțin \"tâmpite\". și constat că pe aici zidul intoleranței există încă, deși la un nivel mai subtil. religia care a creat inchiziția are șanse mici în ochii celui care vrea să aleagă singur. mici dar nu nule. oameni suntem...

iată incă o prezență autentică. vocea ta, luv, este muzică în urechile mele. și tu și mara popovici trăiți cu intensitate. paradoxal, nu?

nu cred că mă pot socoti un creștin, nu am această mândrie

fața nevăzută andule. sper c-ai citit cu atenție, totuși. ai dreptate, dacă aș fi fumător sau ceva, aș fi scris prostia asta într-o seară abstinentă de nevoie. dar cum eu fac parte din cei ce aruncă un \"zâmbet superior\" vicioșilor, am fost nevoit sa scriu în cea mai banală stare de spirit.

doar niste gânduri la final, că de cuprins s-a ocupat maria prea bine ;)

malul povestii - momentul revelatiei: iluzia se destrama, \"fulgerul\" apare singur, creatie si creator/distrugător în acelsi timp.

maestre,

ba mai mult, chiar nimeni nu se omoară ca să ajungă. tocmai asta observam și eu, deși declar din start că nu pricep nimic.
nu cred că trebuia să-ți faci un cont numai pentru acest comentariu. te asigur de respectul meu pentru sinucigași (poate nu si aprobarea), puteai posta de pe contul tău.

încă o chestie, spui în biografia de pe acest cont: \"absenta oricarei ratiuni profunde de a trai\". dorința de a trăi nu e în nici un caz o rațiune. n-are nici o treabă cu rațiunea.

onorat de prezența ta autentică aici

mulțam, miruna, într-adevăr, un zâmbet verde într-o formă de verde

\"cu fiece cuvânt o despărțire\", adânc grăit-ai. esențe azi pe agonia, lumea se întoarce înăuntru. o fi vreun semn?
cuvântul - expresie a dualității minții. falia.
finalul poeziei, un paradox, este optimist. el indică o cale, una posibilă

Eu nu văd nici o forțare, mi se pare foarte elegant construit. Adultul (cel sincer) caută cu mintea. Copilul încă mai caută cu ființa. Citind întrebarea copilului, descoperi că acesta nu a murit în tine. În spatele minții, în spatele formelor, întrebările sunt aceleași, ele nu aparțin minții și nu caută răspunsuri discursive. (cam ca cele pe care le dau eu acum ;) )

spunea cineva (nu spun cine), citez din memorie:
\"dintre atâtea clipe, sunt uluit că mă aflu exact în asta\"

bravo bogdan

da asura, au surprins ideea din spatele rândurilor. nu zic nimic mai mult

selena, eu mă refeream la cu totul alceva. e ușor să pui etichete, să-i condamni ca specie. ajungi ca freud, să inventezi o știință odată cu cazurile necesare ei.

cauți și tu mesajul? join ză club atunci.
basmele cu înțelepți ce ni s-a lipit de inimă...
bun venit în poveste

forme socotite azi preistorice în poezie, acest sound mă atrage irezistibil uneori. ce să mă mai fac...

simbolism? de la simboluri la simbolism e-o cale-atât de lungă , nu știu unde-oi fi pe acest drum. cu așa poezici mai bine ies pe miriște și rămân acolo. nu de critici mă tem, ci de a fi luat prea în serios.

onorat, mulțumiri

nu te plânge, cu așa programă de învățământ balcanii vor ajunge departe. stai numa să vezi

depărtarea mi-e aproape
timpul e un paradox
fiu de-abis lucesc în ape
cu-al iubirii echinox

Caiși roz? care mai și plâng? nu citesc azi așa ceva, că dau în diabet. printr-o magică întâmplare, am deschis totuși ș\'am citit. și mi-a plăcut, că e cu \"Nimic nu-i veșnic\", și asta dă cu melancolie.
Era bine dacă făceai și strofa a doua în același ritm cu prima 8-9-8-9, ca suferă săraca la unison cu sufletul.
de exemplu:
Opresc o stea în palma mea
Și murmur stins din ea tresare
E trist argint povestea sa
Nu-i veșnic, totul e-ntâmplare

numai porumbeii aceia nu mi se par din peisaj.
în rest, ideea e foarte pe gustul meu, și chiar de-ar fi fost pusă în vers mai putin armonios decât ai făcut-o, tot mi-ar fi placut. dar pentru că e spusă cu glasul tău (bine descris de brigaela), are mai mult farmec.

\"Poeții nu ar trebui să poarte vreodată un nume\", ei devin arhetip, starea de poet este scoasă înafara timpului, ea este forța de creație artistică pe care fiecare o poate experimenta direct. îl înțelegi pe poet numai prin capacitatea de simbioză cu actul creației.
abordarea complet subiectivă a ideii (\"pentru a nu putea fi atinși\" - fiecare recunoaște în sine însuși faptul că actul creației implica interiorizare, taină) este elementul elementul tău de originalitate.

unele poezii sunt stufoase în cuvinte. farmecul lor este lingvistic, elitist, erudit. altele sunt cristaline și curg printre degete dar merg direct unde le e locul. nu se cuvine să le judecăm după dialect.

iată-te înapoi, sache cel adevărat. pe-aici pe undeva e stilul de a gândi care te prinde cel mai bine, socot eu.
felicitări!