Alin Pop

chestia cu joc secund, mi-a venit pentru că m-am întâlnit de curând cu el prin mijlocirea unui eseu al nicoletei tase. axa ta care trece \"invariabil la centru prin inimă\" este aceeași care l-a animat și pe barbu să pună împreună timpul și universul.

și o constatare: verticalele sunt vesele pentru că ele indică o evoluție, dau un sens. orizontalele sunt cam plicticoase, de asta ne vine firesc să punem timpul pe orizontală, right? dar am putea încerca variațiuni.

de trei ori trei trăiască, să se-audă în trei lumi. ridică-ți crucea..., da\' nu prea sus, că o vede doamne-doamne, și-ți mai aruncă în spate vro\' doo vieți ;)
ș-ar mai fi și joc secund, al lui barbu *

\"Iar cine-i neagă rostul sau puterea
Precis că are vulvo-vaginită.\" :)))

Ca să nu mai vorbesc și eu tot în vânt, am întreprins un mic studiu \"pe teren\". Și nu mică mi-a fost mirarea să aflu specii cel puțin surprinzătoare ale organului în cauză:

astronomic
\"Când până și soarele pare un vagin sângerând\"
*

gastronomic
\"e o zi in care vaginul ti se pare o farfurie
din care te hranesti cu pofta\"
*

nebulos
\"aspasia nu mai era femeie era un contur în capot cu buline roz care deschidea ușa răspundea la telefon
dacă nu suna nimeni putea fi gură putea fi vagin în punctul acela dintre dezvirginare și urma tălpii indiferente\"
*

boem
\"își aduce aminte de faze în revistele mari,
poetul ilustru al magiunului
și al vaginelor boeme, maestru în poezie de asta,
pe bune.\"
*

delirant
\"ți-ai închipuit toate acestea pe când bărbații
bruneți ,blonzi și șateni
te târau spre imaginația mea străbătându-ți vaginul roșu ca un bujor\"
*

pervertit
\"și durerea în coastă,
și carnea în spasm,
și ochii din care crește bărbatul invaginat\"
*

neomistic
odinioară
blocuri-tuleie răsăriseră pe vaginul maicii domnului
*

tranșant
\"înghițitorul de pastile își flutură și el degetele, are doar nouă unul i-a fost retezat de ghilotina vaginală a femeii_bec\"
*

exegetic
\"dar ce folos
vaginul literaturii române e uscat
e ca un tunel părăsit\"
*

nu-mi îngădui multe comentarii, că prea mă simt ok în zonă(pe site), dar îți șoptesc pe ascuns, m-a distrat teribil. și mai e și tare periculos, ce ne facem dacă se prinde lumea?...

gore al dumitale, prea actual și azi, invită la niște socoteli destul de claustrofobe. dacă aș fi strecurat părerea mea pe această pagină la vremea producerii ei, aș fi șoptit în barbă \"să-l vedem de-acuma, pe unde scoate cămașa\". dar cum a trecut mai bine de un an, nici măcar această satisfacție nu-mi rămâne...

florinule, mă onorezi cu prezența ta. la cât sunt eu de leneș și cusurgiu cu comentatul, nu mă miră vântul ce bate prin paginile mele. desigur, este peste puterea mea să accept că nu-s bune de nimic :)))
formal, nu e tocmai haiku, însă dacă privești dincolo de conflictul aparent între cele două polarități, poți intra în echilibrul pe care îl conține poza. tocmai pentru a acentua acest aspect l-am înscris ca haiku.

o abordez, dar cumva din sens opus, cu calm. un soi de tatonări asupra ceea ce nu este, asupra neautenticului. și apoi, autenticul acestui neautentic. (o autojustificare?)

prea mult serios face rău la cap uneori, așa că mi-am permis...

lulu-lugu foaie verde
prinde-mi inima și-o pierde
du-mă într-un vers mai șui
să mă cred un plop gălbui
să jucăm cu cea mireasă
o mirare cât o casă
și când dorul ne va vinde
în privire ne-om cuprinde

și iar serios,
prima strofă, o introducere expresivă, îmi place, mai puțin ultimul vers, care îmi sună prea ambiguu.
a doua strofă îmi pare un pic mai ștearsă, prea directă, cu aceeași rezervă, poate-mi scapă ceva.
a treia, cea cu mirese, excelentă. aici e miezul, intensitatea ascunsă a trăirii. o posibilă interpretare: mireasa și nunta, alăturate neliniștii și refuzului formulărilor devin simboluri ale unui transcendent liric. plopul, sensul unic - aspirația, o fidelitate resimțită intrinsec, parte a propriei ființe \"tu să nu mă vinzi/am soarta unui plop\"
finalul concluziv, ca o reintrare în matcă, în cotidianul prudent, urmărind însă atent mișcările sufletului - \"nu mă mai privi\"

pentru că mi-a plăcut poezia, mi-am luat răgazul de a privi la ea mai în detaliu. cred că silișteanu știe ce spune.

este și nu este asemănare între stilul tău și al lui bobadil, cât despre resorturile interne, bag mâna în foc, ele nu se aseamănă. de aceea, și pentru că te simt la început de drum (nu doar în poezie), liber și cutezător ;), sunt tare curios să văd în ce direcție vei merge.
cât despre baladă, numai de bine, frumoasă. atenție însă la esențele prea tari, dau dureri de cap ;)
succes!

direcția în care au luat-o (lucrurile) mă îndeamnă să fac un pas discret înapoi. onorat de prezențele dvs.

semn scurt că mi-a plăcut. inventiv, inteligent și totuși sensibil.

in fața acestor relatări nu pot decât să tac, dar e tăcerea de pe malul opus ridicării umerilor. și știi, toate tăcerile ascund vijelii.
mulțumesc pentru gânduri, elena

mi-au plăcut mult de tot primele două strofe. pentru mine poezia se termină acolo. finalul nu l-am prins.
per ansamblu, iată în sfârșit cineva care scrie într-un fel de mă păcălește să-mi înving lenea de a privi în spatele rândurilor.

tinerețe lucidă? mă tot învârt în jurul acestor cuvinte. ori tu ai obosit, ori ceva îmi scapă... :)))

2 versuri foarte reușite:
Și vara e pe drum, se-aud solfegii
În ploi ce-și toarnă-n susur nerăbdarea

ideea poeziei îmi place, și dacă nu te-aș ști un om destul de destins în realitate, ți-aș recomanda profilactic vreo doua volume de Jerome K. Jerome, să mai scapi de atâta \"logos ucis\"

mi-a plăcut în special versul: \"rămășițe elastice de zile însângerate\", că zilele chiar sunt elastice. uneori mie mi se par cartilaginoase :D

Lizush,
Prinsă asupra faptului. Norii au fost depistati cu trafic de stupefiante :)) - lumea iluzie. O iluzie surdă la suferință. Nu-i de mirare deci că minte.
Odată sesizat contrastul dintre inimă și suflet, lumea (ca nepermanență - moartea) devine un aliat - drumul spre un sens. Despre acel sens, nu pot spune decât că e tainic si că... e de bine - cântec :))

mulțumesc mult pentru aplecarea spre sensurile încercărilor mele poetice

interesant cuvântul acesta - \"labirintic\", cred că numește bine ceea ce urmăresc. într-adevăr, caut să pun în sound-ul clasic idei amalgamate, dar convergente și nu imprecise. și iarăși da, versul acela e centrul de greutate.

onorat de prezențele voastre aici

domnule arhitect-și-locatar, este vădit că în odaia ta(cea secundă) ai pus tablouri mai scumpe și mai colorate. desigur, nu pot să te acuz decât de cel mai sincer subiectivism (\"s-a compromis dracu’ toată intimitatea\"). fiind el chiar acela care, de fapt, ne lasă a privi înăuntru...

mi se pare nespus de greu să faci poezie lipsit de sprijinul metaforei. rămâi pe o punte îngustă, de o parte pustiul filozofiei, de alta subiectivismul prozaic. cum să mergi pe așa cărare? curaj? detașare? nu știu să spun, dar socot că ai reușit.
îmi place să mă regăsesc omul așa cum îl întuiesc din rândurile tale