Alin Pop

nu știu de ce, îmi doresc tare ca textul ăsta să nu devină niciodată excepțional, să rămână așa, adevărat, cald și lin, vorbind frigului din mine
toată căldura s-a adunat în untul proaspăt
și moartea în somn, nu e moarte, e atît de frumos

nu zici tu rău, dar spaima e luminița, puntea
mersi de urare, sărumâna :)

îngopată în adâncuri
lacrimi și semințe sparte
cioburi de ferite timpuri
vino tu de mă socoate

îngropate în adânc,
cioburi cruțate de timp,
tot ce e necesar.
restul renaște in găsitor

forma nu e tocmai pe gustul meu, \"să te îndepărtezi undeva departe\" mie nu-mi sună ca figură de stil. dap, nu sunt departe de părerea lui Adrian Munteanu.
dincolo de formă însă, starea transmisă a ajuns până la mine, și m-a cutremurat, cu toată bucuria identificării. și iată cum a ajuns: între starea onirică - protejată/caldă, (palme-optimism activ) și realitatea drenată de conținut sufletesc, jocul acesta, nevoia identificării celui advers apare mereu ca o dependență(viciu) - nuanță profund umană
mi-a plăcut in mod deosebit formularea:
\"ești bolnav de prezența în vis și de absența în realitate\"

dar hei, vin sărbătorile. să-l trecem pe CINEVA o vreme pe ingore, și ne veselim. ne-ar prinde bine să ningă odată. se vor schimba multe stări de spirit, nu?

doamnă maria, recunosc, am dat bir cu fugiții, ca dintr-un lan de porumb, și m-am găsit zgâriat tot, din cap până-n picioare. dar așa e, cele mai adânci răni sunt cele ale vulgarității și ale intoleranței.

excelent punctat, virgil. evident că nu vin cu propuneri. nu am cum, eu nu am prea multe legături cu literatura, așa cum se poate citi printre rânduri mai sus :)). poziția mea este a consumatorului, mă complac emițând platitudini de un patetism primitiv, exagerând comod de la mine de acasă. Și totuși, cum se face că ideile astea au ecou și stârnesc reacții la mulți? e simplu. toți simt globalizarea numai că au reacții diferite. arta a fost vărf de lance al evoluției umane în toate timpurile. evoluție în sens de mișcare/schimbare, pentru că, privind în urmă, nu toate etapele s-au dovedit a fi cel mai bun pas următor. deci mesajul meu aici e pe altă lungime de undă. am încercat doar să evoc chestii vechi de când lumea, ca să-mi joc și eu cumințel rolul în reacția asta între culori.
deci, nicium nu propun monasticism, pentru că încă nu am propus nimic. și mi-am atins perfect scopul, iată că necesitatea unei soluții iese singură la iveală. soluție la ce? deci problema e acută. nu e doza de mizerie de care recunoaștem cu toții că avem nevoie, problema e jegul ridicat la rang de artă. și că veni vorba de soluții, iar te felicit, așa cum mă așteptam, soluțiile vor veni de la cei avizați: \"discernământ\"
eu continui să strig, e mult mai comod, chiar fun

nu trec cu vederea, poate e ceva frumos aici, nu vreau să-mi scape. nu am înțeles care bosh. chiar am avut o discuție cu cineva :)), e cel cu bormașinile sau altul :)) ?

adevărul nu se caută/adevărul nu se exprimă/adeverindu-se
din foamea de mereu altceva decât altceva, noi vopsim lumea în cuvinte, și o facem cu ardoare, declamându-ne frenetic descoperirile-acoperiri.
cuvintele tale sunt scară către un simț adanc al realului de dincolo, cel pe care abea il intuim în tacere-mirare.
sau sunt și ele doar incă un crez artistic :)))

superb mihai. plăcut mult, visez și eu alaturi!
socot original: \"lacrima e de astăzi cu o clipă mai saracă în sare\" și \"pe ambele părți ale toamnei\".
nu ma pricep, insa cred totuși ca aș dori poemul o idee mai distilat. mai concret, \"orizonturile vibrează/răstignite între insule circulare/ce-și strigă splendoarea/castelelor în fildeș clocotitor\", asta imi pare un pic nepieptanat :)), cred că cuvântul splendoare e de vină.

trecui așa din întâmplare, nu mă uit la nume și citesc pe sărite. fără votcă, click: un stil familiar. măi, de ce scriu toate așa...? mă uit mai atent - camica :)) ah, deci stilul tău e chiar al tău. bucla castanie continuă deci să emane picturi plutinde. deci plutesc și eu un pic pe aici, imi descrețesc ridurile gândurilor cu lumina unei luni primită pe neașteptate...

tonul tău elia, \"fara cine stie ce valoare\", poate păcăli un pic :)), pe mine m-a păcălit câteva secunde demult. însă acum, steluța lăsată de tine îmi place pusă aici pe un text foarte frumos.

poet viu, și incă cu un umor subtil și savuros: \"fericirea are ochii blegi ai unui scooby doo hepatic\", etc :))

o bună prietenă m-a intrebat, l-ai citit pe firica, îl ințelegi?
nu, unde cum? așa am nimerit aici, scuzați, dar m-am așternut pe citit. am înțeles, n-am ințeles mare lucru, un lucru e cert: m-am stricat de râs!
mai ales aici \"câțiva sfinți cu sufletul lor cu pauză între picioare\" looolz
raportul de țară buclucaș, rănindu-mă în dreptul inimii, în inimă nu!

inaccesibilitatea construita de omul imagine.
el se ascunde pe sine sub masca perfectiunii, pana reuseste sa-i pacaleasca pe toti.
octav a inteles gresit, nu stiu de ce..
poezia se rupe intr-adevar la cuta dintre sparncene, insa chiar acolo te dezmeticesti, incepi sa banuiesti omul de dedesubt.
si apoi poanta: exista speranta, sub crusta lui de aparare disperata, ar vrea sa totusi sa daruiasca.

cuadratura = relatie intre faza a doua semnale cu frecvente egale, defazate la 90 de grade. se aseamana un pic cu rotile vechilor locomotive cu aburi, acelea doua legate cu o parghie.
si mai stim ca miscarea pe o traiectorie circulara proiectata in timp ne da un semnal sinusoidal.
interesant cum a trecut neobservat chiat acest cuvant, aflat atat de in centrul..

da, ce poem e acela care nu iti vibreaza o coarda numai a ta, poate abea vag intuita de poet.
atunci cand, ca poet, pui atata adancime in expresie, risti sa intri intr-o meditatie care dezleaga niste canale nevazute...
unde ma atinge pe mine: iubirea, perpetua, miscatoare pana in adanc, cu aceleasi apucaturi, rasare cu forta mereu (pasare inca).

atat de plin, atat de acasa...
superb!