Alin Pop

poezia mi-a plăcut mult de tot, mai ales imaginea asta
cochilii de ceață vechi
cuvinte ruginii
pagini de parc răsfoite-n vânt
fragmente zid
eu văd în poemul tău mai degrabă un eu-tu intern, o privire în oglindă, un dialog cu alter-ego

dar m-a distrat teribil com-ul tizului meu de mai sus, lol

ai urmărit gândurile cu mult curaj, multumesc
sigur, asemenea rânduri nu prea au formă sau conținut poetic, însă poezia poate începe după. depinde cum citești, poate începe poezia sau politica

atitudinea ta mă bucură și mă onorează. nu știu când și dacă voi fi în stare să aștern pe hârtie asemenea idei, mai ales că au făcut-o alții deja prea bine, dar voi încerca.

nu am pronunțat cuvântul realism, sensul cuvintelor din frazele mele vine din altă parte.

pe pavel coruț nu-l citesc, primul lui roman mi-a ajuns.
ca să-ți faci o idee despre ce vorbesc, în termeni de popularitate, o căutare pe google cu \"da vinci code\" \"dan brown\" întoarce peste 1.600.000 de pagini. pe marginea acestei cărți s-au scris alte zeci de volume, există un documentar pe discovery și multe alte valuri.
nu susțin cartea, nici stilul, nici ideile, însă o discuție pe marginea succesului ei extraordinar ar putea lumina unele lucruri despre lumea în care trăim.

crede-mă că te înțeleg perfect, probabil că acum vo\' 15 ani m-aș fi ridicat în picioare să aplaud. azi însă, cred că văd un pic mai departe.

am scris condensat și mai ales pentru cei deja dispuși la o viziune similară. nu mă așteptam să înțelegi. prin urmare apreciez calmul răspunsului tău.
ideile pe care le-am inclus sunt destul de comune(poate mai mult în anumite medii), dar culoarea generală a discursurilor tale mă face să cred că nu ai tangență cu ele.
încerc totuși, fiind o pagina de polemică, să lămuresc un pic. în principiu nu te contrazic. dar socot că dacă privim în jur la rezultatele practice ale doctrinelor, ale filozofiei noastre, vedem clar că ceva nu este în regulă. deși sistemul pare coerent și adevărat, rezultatele sunt dezastruase. nivelul de frustrare crește, artificialitatea oamenilor atinge azi cote ce nu puteau fi imaginate acum 20 de ani. uită-te o clipă la reclamele TV. cum se face că omul de azi consumă cu atâta poftă minciună și iluzie? eu cred că se îndepărtează de sine, de sinceritatea față de micul său eu pentru că doctrina spune că numai marele eu contează. iar acela nu e încă aici. pare un detaliu, dar eu simt că acest detaliu strecurat în gândirea ta și a altor mari ocrotitori ai gândirii, este cheia ieșirii din impas.

acel mare eu nu este aici, și poate nu va fi niciodată. stilul actual de gândire nu ne orientează suficient spre imediatul vieții, noi nu mai percepem normalul și firescul din om, pentru că ceea ce este a fost pervertit în imaginea noastră internă prin inocularea unui ideal fals și îndepărtat. pentru creștinism, nici măcar obtenabil în această viață. prea mult din gesturile naturale au azi această ciudată încărcătură morală, această damnare. ea e deja subconștientă, nu mai putem recunoaște firescul. nu e de mirare că societatea se mișcă în această direcție.

eu cred că timpul idealismului extern a trecut. poate că e timpul unui idealism intern. un idealism al realului, dacă se poate spune așa ceva.

ți-ai pus vreodată problema cărui fapt se datorează boom-ul de piață al romanului \"codul lui da vinci\"? un roman 100% fantastic, dar cu un impact ciudat de sonor.
dacă te interesează să continuăm discuția, revin

cele bune

e, și tu, nu cere prea mult de la mine. oricum, dulcele din asemenea rânduri nu-i suportabil pentru prea multă lume, lol
probabil că am scris despre ce mă frământă în ultima vreme.
mulțumesc

o, dar este minunat.
nu descos nimic, nici nu țes pe lângă, curge atât de firesc încât trebuie să tac.
n-am simțit nevoia să \"mă gândesc\" la metafore, la înțelesuri. cred că asta înseamnă armonie

fixisme ale unei moralității artificiale: tabuurile sexuale, nonviolența, sinceritatea, pe de o parte ne sunt inoculate de mici drept idealuri, iar pe de alta, societatea ne dă la fiecare pas câte un exemplu de utilizare abuzivă și pervertită a acelorași norme.
noi, săracii, tragem concluzia că doctrina e bună dar oamenii sunt răi. pentru simplul fapt că așa am fost învățați.

și ne îndepărtăm de noi din ce în ce, și ne agațăm de adevărul de sus, dinafară, \"de la ei\", disperați să găsim calea de scăpare.

această cale de scăpare e greșită. însăși noțiunea de scăpare, de mântuire e greșită sau greșit înțeleasă. nu avem de plecat nicăieri. ne-am înstrăinat de noi, trebuie să ne întoarcem acasă.

\"adevărul\" acesta \"inimos\", numai el poate ridica securea. războaiele se nasc întotdeauna din adevăruri

\"[sinceritatea] este mai degrabă rodul necopt al unei concepții pripite despre el, părere ce-l confundă cu moneda măruntă, dar zornăitoare a adevărurilor simțirii capricioase, zorită să-și glorifice drept certitudini evenimentele debile ale propriei existențe.\"

omul nu are la dispoziție altceva decât \"micile\" lui adevăruri. este osândit(sau blagoslovit) să se descurce cu ele și să crească așa cum înțelege. iată unde ne minte dogma de azi, ea ne spune că înăuntru e un diavol și astfel unica noastră sursă de real, atât cât e el, este înlocuită cu o icoană.

adevărata virtute de a fi sincer nu înseamnă a făptui, ci din contră, a fi la înălțimea non-făptuirii, a fi capabil să observi că fapta ta nu-ți aparține, meritul nu este al tău.

orientali sau occidentali, sfinții vorbesc despre asta. fapta și cuvântul sunt ale lui dumnezeu, ale realității. căci cine oare \"și-a potrivit inima după ritmurile cosmice\"? tare plin de sine trebuie să fie acela. și paharul plin nu mai primește altceva

iar până la mult dorita sincronicitate, ce facem? poate legământul tacerii?

politicienii și preoții au luat cuvintele, au pus alte idei în ele și le-au făcut dogme. perfecte instrumente de manevră.

la urmă vin ziariștii, editorialiștii, mai fac și ei un ban, căci ideile sunt deja acolo

aproapele își ascunde departele și depărtările sunt mincinoase. sunt de fapt apropieri deghizate. eu vad aici un koan. foarte inspirat

vreau să-ti zic, a răsărit soarele când ți-am citit poezia

doar ultimul vers e inutil.

pe vremuri, înțelepciunea se aducea de la distanțe uriașe, cu bani grei. era la mare preț. azi e pe toate drumurile. sau a rămas pe drumuri, lol?
eu zic că nu-i așa rău

mie-mi place de veverița, am cunoscut-o la casa eliad, e o moldoveancă tare simpatică, se făceau glume în sală pe seama accentului ei. așa că virulența domnului geană m-a pălit fix în moalele capului, desigur, din considerente subiective. iată un bun prilej pentru a reflecta la ce înseamnă a fi subiectiv. în textul de față, și mie mi-a sărit în ochi un grai românesc \"îndulcit\" de anume situații geo-politice, mai ales că textul este promovat ca articol, dar a spune \"Limbă română deficitară, exprimare asijderea si critica lipseste cu desăvârșire\" despre un atricol care se declară a nu fi critică și este în mod evident scris de chiar unul dintre defavorizații dramei în cauză este tot un subiectivism. cum facem să mai scăpăm de ele? nicicum. poate morți :))

pilda și mesajul ei sunt vechi de când lumea, dar la fel de importante ca ea. forma în care sunt percepute sunt în funcție de deschiderea fiecăruia. aici și în alte părți, tu pari a ști despre ce vorbești...
ca stil, după mine aș fi renunțat la termenii \"tehnici\" (\"blasfemii\", \"înălțătoare\"...)
excelentă ironia \"care de obicei venea din tufișuri-care-luau-foc-singure-dar-nu-se-mistuiau\"

că domnul geană se referea la un volum mărginit de coperți curbe, din cele mai vers-ate

* cerussa - lat. alb de plumb,
cerusita (PbCo3) in formă pură cristalizată este incoloră. se găsește în natură sub forma unor cristale mult prețuite de colecționari.
același termen însă numește și pigmentul plumb alb 2PbC03Pb(OH)2, substanță ce a jucat un rol important în istoria alchimiei și mai târziu a farmaciei.

* albastru de aramă - renumitul albastru de Voronet se spune ca a fost obtinut dintr-o mixtura de azurit (carbonat natural de cupru cristalizat)

* șapte - cea mai misterioasă și încărcată de simboluri dintre cifre. șapte sunt zilele săptămânii, tainele bisericii ortodoxe (botezul, mirungerea, euharistia, pocăința, hirotonia, nunta și maslul). 7 este Ph-ul neutru. tot șapte sunt cerurile în tradiția islamică. 7 culori sunt vizibile în spectrul luminos. 7 cifre au numerele de telefon din bucurești, 7 note muzicale, numărul perioadelor din tabelul periodic al elementelor, numărul atomic al azotului, component principal al aerului, un film cu brad pitt, ...

eu sunt doar șirag de mărgele pe sticlă. restul e o iluzie. iluzia mea, iluzia ta.
o iluzie fermecată

stiu, s-a tot scris pe tema asta. nu mi-am propus să aduc ceva nou nouț, doar să mai șlefuiesc niște fraze, să mai jonglez cu ceva simboluri.
va urma (poate ceva mai palpitant data viitoare)

bine scris, echilibrat, cu umor fin, subtil. cel mai bine mi-a picat ideea cu academia, ai descris excelent ideea generală de studiu teoretic. o să o recomand la toți amicii/amicele mei/mele.

nu e drept, credeam ca numai eu ma joc de-a v-ati ascunselea cu iubirea la gorjului si la carrefour. acu\' iata, sta scris. e istorie. o sa apara in manuale :)))

felicitări pentru nivel, din când în când te citesc și unele imagini ajung și la mine înăuntru, ceea ce, crede-mă, e o performanță :))

partea asta îmi pare că supralicitează puțin
\"îmi spui să îți ridic cruci
pe care să pozezi în Christ machiat cu polenul de ceară
al fluturilor de noapte
învelit în semnul cenușiu\"

îmi place ideea cu \"dimineața depărtare acceptabilă\", și-mi place per ansamblu suflul de resemnare lucidă ce-l transmite poemul tău

eu unul văd o oarecare rezonanță între scrisul tău și al nichitei, dar și deschideri spre alte teritorii

succese!

de dragul acestei pagini, care ar fi trebuit să fie una destinsă în primul rând, revin cu o lămurire, în special pt. păreri ca ale lui zabet mihai. m-aș fi bucurat dacă citeai mai atent dedicația mea. spre deosebire de alții, eu am salutat grupurile cu un zâmbet. unele vechi, altele în formare, e firesc, oamenii se adună după afinități. cine are ce cu bisericuțele, că eu doar râd...

că veni vorba de trecut, de câte luni crezi că e nevoie ca un om să nu mai arunce cu diverse murături? eu unul nu am nimic de pitit sub preș din tot ce am spus, stau în picioare în spatele fiecărui cuvințel pe care l-am scris. acolo unde a existat interes, am explicat tot, până la capăt. slavă domnului, nu am nici o umbră de conflict cu nimeni pe situl ăsta și n-am avut. poate doar dialoguri \"amicale\" gen rudy valentino :))

ne vedem la casa eliad, să fie intr-un ceas cu cuc!

ce se-ntâmplă cu tine? nu s-a mai oprit luna pe perna ta de la o vreme. ce facem, cu atâta risipă de luminițe pe străzi, tu nu mai ai un vis, un fulg acolo de împărțit..

mi-a plăcut poezia asta a ta, și m-am întors s-o citesc de câteva ori. sunt surprins că n-a mai lăsat nimeni semn. așa că...

tainică măsura nopții
țese umbre sidefii
ramuri din lumina sorții
duc sub frunte insomnii

un taifas de șoapte-mi ține
ochii între două zări
despre tine luna vine
să-mi destăinuie cărări

oboseala mi se prinde
în perdea de gând firav
luna strâmbă îmi aprinde
licăriri de vis suav

suces, în continuare, la multi ani!

nu dom\'le, nu poezia.
\"este un exercitiu teoretic relativ simplu\"
este ceea ce m-a frapat la ideea ta.
o ironie care rezoneaza in mine placut!
poate totusi, gasesti juma\' de minut sa-mi dai o cheie in leg. cu ce ai gandit tu; pentru mine a prins un anume sens..