Alin Pop

și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți
promit să vin :)

nici eu nu mă pricep, doar scrutez orizonturi noi pentru mine. mulțumesc de împărtășire, raul.
nu cred că e vreo legătură cu bacovia, sau niciuna conștientă :)

Bursucel, sărumâna, pupici!

Cami,
creația asta creață a mea, furăciune totală, nici nu știu cum am avut tupeul s-o numesc replică, trebuia să-i zic remix. ca majoritatea, doar o plicticoasă versiune de discotecă (mai ritmată) a unei piese bune. cât despre vitrina ta de fluturi, este un lucru cunoscut, nu sunt nicicum primul care gustă din prinosul ei... pentru că e de unde, din plin!

Ina, o, nu mă așteptam, chiar ai revenit. Și aproape că ne înțelegem, mai e un pic. Nici nu știi ce onorat mă simt. Nu am receptat comentariul tău ca ostil, ci l-am răstălmăcit în joacă. Sugeram că tu compari prozele mele cu poeziile mele, și că ai ajuns la concluzia că prozele sunt suportabile prin comparație :))
Așaaa, frazele sunt adesea stângace, bine zici, le voi scurta. Am mari greutăți, crede-mă, încă nu mă simt în largul meu să povestesc, dar învăț eu, și-atunci să te ții. Cât despre fraza cu fiorii, scuze, dar nu-mi pricepi umorul, este exact savoarea felului meu de a fi. În mintea mea, aia e cea mai bună frază din tot textul.
În legătură cu sensul global al poveștii, rolul fragmentului din mintea tipului, de ce apare în puternic contrast cu gândirea feminină a ei, și mai ales ce răspuns dă povestea la întrebarea firească \"ce s-a intâmplat în realitate\" (este sau nu oglinda fermecată), aici te rog să te mai gândești, chiar îți sugerez să dai singură o continuare pe gustul tău, ca apoi s-o compari cu cea pe care o voi posta curând. Încă o dată, sărumâna de colaborare, nu aș putea crește fără ajutor. E greu totuși să mențin și mesajul meu personal

acestea toate le-ai adunat, și bine-ai făcut, că indiferent cum le pui cap la cap, configurația celor trei apare fiecăruia, în diverse contexte, in interior sau în exterior. mi-a plăcut ideea, deci nici acesta nu e un comment întors

ina, elia, dar si celor care n-au lăsat semn, mulțumesc de citire
la momentul de față am doar urmarea imediată a poveștii, însă restul faptelor sunt încă adânc îngropate. cu ceva vin și voie bună acu\' de sezon, vor veni ele la suprafață, sper

ioana, mulțumesc din suflet de împărtășire, constat cu uimire că este primul tău(dvs?) comentariu...
mult onorat

\"Nu putem respira păsări
Aer e doar iubirea\"
păsările nu prea se mai dizolvă a oxigen in artere, trebe că undeva era o greșeală, nu se mai poate. poetul să steie binișor dumnealui către mai departe, că eu \"despre frig nu știu mai nimic\", eu respir!
intens. mi-a plăcut!

e super, e poezie, e ceea ce numesc eu poezie.
scurt, clar, firesc, accesibil și totuși liber, nu leagă pe nimeni cu fixații poetice :))
felicitări!

întâi mulțumiri,
-dana, pentru împărtășire,
-angelina(sic), pentru tot. tu ești autorul moral al acestei poezii/întâmplări, numai tu știi de ce, și mă amuz copios la gândul acesta. ai face bine să mai schimbi o vorbă cu mine din când în când.

despre sensuri, pentru cei care știu, nu zic nimic în plus, e totul în text. pentru cei care sunt la început, zic așa: sri aurobindo-supraconștient, osho-fericire, carlos castaneda-cum să treci dincolo. cărțile ăstora se găsesc în totate librăriile, nu le ratați!

misterul are farmecul lui, dar până la urmă, o explicație folosește și ea, îți dă forța pentru următorul mister. deci vin și eu, în replică, cu ea.

în reacția noastră la șocul realității, obișnuim să ne plasăm sacrul intr-o dimensiune a timpului trecut și într-un spațiu foarte personal. reacția acuzatoare (ei ne-au promis) vine firesc în urma deziluziei în fața realității percepută prin contrast seacă, monotonă, repetitivă. aici, ramâne mereu viu acest semn de întrebare(noi am văzut..) am văzut cu adevărat semnele și sensul la un moment dat, sau a fost doar o iluzie indusă? deznodământul, în urma golirii de formă (muzicală) este momentul cunoașterii, momentul adevărului. dar de aici încă mai e un pas de făcut. aici e cel mai mare secret. cuvintele nu mai fac față, și uneori un non-sens ajută la blocarea minții pentru accesul către o percepție supramentală. ceara - văzută ca însăși substanța intimă a sensibilității personale ajunge a fi nonpersonală. ideea poate fi percepută ca un cinism extrem, sau ca o renunțare totală. dar mai există ceva... pentru a fi tot, trebuie să restitui tot, chiar și ceea ce la un moment dat îți apare ca fiind tu însuți.

o fi poate un an special pentru mine, nu știu, dar parcă niciodată ca anul acesta n-am văzut mai strălucitoare în inimile oamenilor bucuria sărbătorilor. plutește așa un nor de steluțe printr-un univers paralel dar cam concurent, așa cam ca fenomenele din pădurea baciului. pe mulți dintre noi încep să-i văd dansând subtil după o muzică misterioasă, aducându-și aminte cum se poate ierta, cum se poate zâmbi, sau cât de oameni sunt oamenii
ok, o las mai moale cu vinul :))

cu greu mă abțin să nu sar în sus de bucurie :))
ai identificat incredibil de exact fiecare element pe care l-ai specificat. dar ceea ce m-a surprins cu adevărat este că ai intuit atât de adânc ce era cu nisipul luării-aminte :))
însă mai e un sens, oarecum paralel în toată povestea asta cu simț de orientare turistică :))

eu multumesc :)
cred ca va fi un proiect reusit. sub orice forma, am incredere ca se va realiza

multumesc pentru incurajare, voi posta textele vechi la loc cate unul. cred ca le-am dat jos pt. ca am simțit la un moment dat ca nu voi putea niciodata mai bine. dar acum simt ca are un rost, chiar daca nu va fi mai bine, macar sa am curajul sa urmez acest fir. sa vorbesc despre bucurie si durere fara limbajul acela extremist, \"de impact\", furtuni de carne si sange, atmosfera de abator. n-as spune neaparat ca mi-e antipatic acel limbaj, dar cum se face ca practicanții lui sunt adesea cam exclusiviști? cred, (și stiu ca nu sunt singurul care crede asta), ca la fel cum a venit, moda asta va trece! si din ea, ca in toate timpurile, vor ramane (poate) doar cateva nume. dar oare cei ce vor ramane, vor fi dinte cei mai vehemenți?

chestia asta am scris-o sub impresia lasata de romanul Narcis și Gura-de-Aur, Hermann Hesse

e o atitudine primejdioasă aceea de a da un sens drumului

super, hai la joc, abea astept să mai citesc povești, (sunt deja pe site câteva faine), să intrăm în lumea aceea, cea mai potrivită pentru sărbătorile care bat la ușă.
hai că pun și eu (la loc) o poezioară mică mică adresată aceastei zone. am ștres-o socotind că nu șade bine într-un loc așa pretențios, da\' o pun la loc

de te-ncumeți a vota
fără de năstase
pune și pe cineva
să-ți ție de șase

pentru că mi-a plăcut atât de mult, eu unul am scos și titlul și e-ul :)...
ș-am rămas așa, ca într-o moarte-n vis.
cel mai frumos mi se pare când chestii distilate îndelung, trecute prin multe încercări, ies în final atât de limpezi, încât ai zice că sunt revelații directe, fără efort. arată ca lucrurile vechi de când lumea.

moarte/sfârșit/tăcere/final/zăpadă/greu/lent/frig/iarnă
și în același timp
moarte/trecere/trancendere/implinire/sărbătoare/ninsoare/iarnă
și câte altele...
felicitări!