cazemata

o învălmășeală de fragmentări cumva concentrice. ca o chinuire.
personal aș aerisi. și nu pentru coerență, căci nu ea e căutată. ci pentru verosimilul căutării înseși.
aș fi mai atentă la revenirile pe tematica sunetelor și la explicativul scindat, prea scindat.
și typo - te-ai târî.

eu personal aș aerisi coșmarele
mi s-ar părea totul mai simplu after

am corectat

nici un sentiment nu se invata...iar sentimentul luminii nu exista ...exista lumina si cazemate...cine construieste cazematele? cu cat raul ce ne chinuie pare mai puternic cu atat mai aproape ii este sfarsitul...am citit un text tulburator de frumos prin nevoia lei de \"inalt\"...

\"teoria fotografică se învață într-o oră
primele noțiuni ale practicii într-o singură zi
ceea ce nu se învață e
sentimentul luminii\"
ești purtător sau nu și toate curg de aici

pentru ca lumina nu e un \"virus\"...sau daca e, cu totii suntem purtatori...saltul se produce prin \"descoperirea\" acestei lumini, descoperire ce nu va fi niciodata una intelectuala...mintea se plange si neaga, \"lumina\" iubeste...\"sentimentul luminii\" plasat in contextul teoriei fotografice deja nuanteaza mult ideea de lumina...poemul tau facea referire la lumina in sensul cautarii de sine (dac\'-am inteles eu bine)... ideea ca noi oamenii suntem impartiti in doua parti, unii cu *sentimentul* luminii si altii nu mi se pare de neconceput...de ce ar fi asa? si cine sa faca o astfel de nedreapta impartire? si dupa ce criterii? ipoteza n-ar fi valabila nici daca pornim de la afirmatia ca in univers domneste haosul si nu armonia...pentru ca impartirea in doua deja presupune o forma de ordonare...

N-am inteles de ce multe din textele citite pe acest site sunt lipsite de orice fel de semn de punctuatie, poate ma ajuta cineva.......spre exemplu: față în față cu mine
aud cum
urlu
Eu as fi scris: față în față cu mine
aud cum,
urlu
Dar sigur e doar o parere

eu îți dădusem o comparație
ca reper \"teoria fotografică\"

tu citești foarte în profunzime eu iubesc detaliile

dragă Alice,
e bine că dormi... pe partea stângă.
când o să vrei să te culci, ține-o p-aia dreaptă!

după aia spune-i Ancăi Mărgăritescu să nu pună virgulă înainte de \"urlu\".
și mai spune-i că minimalismul a depășit granițele amenajărilor de interior.

mai mult, spune-i că mii de ani nu au existat semne de punctuație prin scrieri.

și mai mult, prin unele scrieri nici nu erau scrise vocalele. era de la sine înțeles ce vocală trebuia să fie acolo.

Eu nu ma feresc sa-ti spun direct ca nu suntem acum 2000 de ani ci suntem acum si acum se folosesc semnele de punctuatie, altfel ele n-ar mai exista si tocmai pentru ca suntem inaintea celor 2000 de ani din urma ar trebui sa tinem cont de ele, pentru ca au rolul lor foarte clar si cred ca nu este necesar sa-l spun eu.
~minimalismul a depășit granițele amenajărilor de interior~
foarte poetic......

miss you
lasă că ai facut-o tu cu finețea aferentă
după asta nu o să mai rămână atât de neajutorată

uneori niște simple ghilimele strică o întreagă existență

las-o baltă

ești liberă
știai?
liberă să faci cum crezi să folosești ce vrei sau nu
să gândești cum gândești și nu cum ți se spune să
etc etc etc etc etc

Ce am spus eu n-are nici o legatura cu libertatea de a spune si de a face fiecare ce vrea, era o parere si era parerea unui cititor. etc etc etc

O cazemată așezată între ruine, secvențe „din care poți să faci ce vrei alice culoare / dimensiuni grade richter miros / moale de piele”.
mi-o plăcut, în primul rând, stilul în care ai abordat perspectiva; în fracțiuni, ai reușit să prinzi o întreagă dimensiune – mai multe blitz-uri, mai multe unghiuri, mai multe treceri, „niciodată nu se știe care e / ultima”.
Punctul culminant, în opinia mea, pare să fie partea a 4-a, cu acel sunet „înfășurat de gât / în fiecare noapte / pentru că atâta știu / să urlu / pentru că am în ochi numai negru îndesat cu de-a sila / pentru că acolo / gura nu știe să spună / T a t ă l n o s t r u c a r e l e e ș t i î n c e r u r i”
O poezie bine-scrisă, care determină, „pentru care merită să ieși din pat ca și cum te-ai târî din cazemată cu sufletul în dinți”.
Felicitări

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

chiar dacă nu e o cură
uneori simt că merită
alteori nu

mulțumesc
felicitări pentru top