Gustă din mine...

iedera, trandafiri, stejar, nervuri. seamana cu un text scris de-o gradinareasa.

imaginea aia suprarealista lacrimi din oglinda vs. cioburile de luna suna putin cam pueril.

strofa declarativa cu sunt dulce mi se pare de-un aer nu zaharos, ci diabetic, prea pe fata, prea sentimentala.

textul tau e mai degraba romantic decat poetic daca vrei.
din punct de vedere romantic e superok, poetic insa nici macar nu stiu ce-as salva, emotia cu siguranta as salva-o, si-as reface per total.

O temă cu trimitere în lumea vegetativa e departe de termenul de \"grădinăreasă\". Dacă ar fi fost cu \"sânge\" în loc de \"seva pământului\", \"rugină\" în loc de căldură iederei, cine știe ce comparație ai fi făcut (sau poate că nu). Dar, din moment ce mereu uit că se numește site-ul *agonia*, într-adevăr, ai dreptate - acei termeni care i-am dat ca exemplu, s-ar fi potrivit mai bine aici. Da, este romantic textul. Este ceva rău în asta? Dar poetic de ce nu ar fi? Și dacă seva pamăntului e dulce și ai gusta din ea, ai face diabet? Sincer, nu prea cred.

erat ă - *lumea vegetală

ok. este romantic. este si poetic, insa este de-un poetic retro. pot aparea sute de modele de la rolls, le stiu totusi, sunt cunoscute, mereu mizeaza pe lemnul de trandafir, materialul in care-s invelite scaunele e acelasi, design-ul la fel, etc.

la un bmw se aduc mereu chestii noi, se poate ca un model sa nu aiba nici cea mai mica legatura cu celalalt.
are you getting the picture ?

poezia ta este foarte dulce, este sincera, este sentimentala, si are emotie, si apreciez asta, insa sinceritatea si emotia nu inseamna mereu poezie, ele pot fi cuvinte frumoase, nobile, deosebite, care insa tocmai prin \"frumusetea & sensibilitatea\" lor, sa te lase cu impresia ca ai scris ceva poetic si de fapt sa nu fie asa.

de-a lungul timpului ne-am facut pareri care sustin ideea ca poezia este ceva intim, deosebit, nemuritor, care iese numai din chin suferinta si sentimente nobile.
daca am putea mai des sa ne gandim ca poezie poate fi si zicand ca un caine trece strada ( totul depinde de context ) am avea mai multe de castigat; si mai ales daca ne-am gandi ca daca ar fi intima, n-ar mai citi nimeni.
:)

Claudiu.. îți multumesc pentru comentariu. Dă-mi voie totuși să am o părere diferită de a ta în ce privește intimitatea unei poezii. Înainte de toate, depinde de ce înțelege fiecare prin intimitate. Aș putea să enumăr aici zeci de titluri de poezii de pe acest site pe care eu le consider poezii intime. Titluri sau citate din poezii. Și spune-mi și mie, te rog.. pe cine ai văzut să nu fie interesat de intimitatea altuia? Indiferent de forma în care această intimitate este expusă - poezii, proză, articole. Uite, dacă nu ar exista această tentație de a afla din intimitatea celorlați, cum îți explici explozia blogurilor, unde fiecare scrie ce vrea tocmai pentru ca ceilalți să afle câte ceva din \"intimitatea\" sa (stări, opinii etc)? Dar să ne întoarcem la forma poeziei. De acord cu tine că orice \"compunere\" (inclusiv exemplul unui câine care trece strada) poate primi denumirea de poezie. Dar pentru mine imaginea aceasta nu e romantică indiferent de forma în care ar fi îmbrăcată sau cu care aș îmbraca-o, pentru că lipsește romantismul. Departe de mine gândul că la baza tuturor poeziilor trebuie să stea ca soclu romantismul - dar aici fac referire la poezia mea. Și, de asemenea, nu vreau să pară comentariul meu o justificare a ceea ce am simțit / scris în poezie, ci o argumentare. Nu toate poeziile pot fi impersonale, fără o minimă contribuție a stărilor. Chiar și fără o formă de explicație concretă a stării, tot se poate desprinde un ecou a trăirii poetului, indiferent de poezie. Încă o dată îți mulțumesc pentru comentariu și te mai aștept. Alice

\"Gustă din mine...\" spune aici poezia...si are un gust minunat...in poezie nu exista clisee...ele au fost inventate de cei a caror simtire si perceptie corecta e dureros degradata...marul continua sa existe si atunci cand cei din jur il privesc aiurea, ca pe-o bila colorata...

Ioana, îți mulțumesc pentru comentariul tău și pentru apreciere. Într-adevăr, nu există clișee în poezie, totul este într-o continuă regenerare, nimic nu este vechi. Depinde doar de unghiul de abordare al cititorului.