Alexandru-Valentin Petrea

Recunosc, sufletul meu este scund, dar totuși a încercat de mai multe ori să ajungă la inima multor prințese de vată fierbinte; Face permanent sărituri, sperând să se cuibărească și el la

Într-adevăr, în fața noastră se află un copac zămislit din carnea noastră; acolo sunt chiar trupurile noastre. Chiar și ochii noștri s-au refugiat printre mușchii ăia bântuiți și or fi

Ne transformasem în reclamații și învățasem în sfârșit cum să zburăm, făcând din hârtie gheare și din bloguri vânturi pe care le învârteam cum doream în Bibliile noastre. Iar lumea căsca

Oamenii s-au plictisit, băiete; Ia mai bine stiloul, poate te împrietenești cu tastatura! Sau invită-te la o cafea, în fine, nu mai spune nimic nimănui. E cel mai sănătos... Vrei iubire? Vezi

Văd prea bine că stepele noastre s-au transformat în munţii cei mai obraznici faţă de timpul ce nici măcar nu ne cunună; şi mai observ că noi n-am simţit absolut nimic până acum,

Aruncăm frunzele murdare şi brânduşele deloc cochete între pereţii între care nu puţini au mâncat prima bătaie. Iar apoi ieşim emoţionaţi în faţa blocului şi aşteptăm să ne viziteze mirosul

Toate acele ziduri erau falnice din exterior, iar băştinaşii n-ar fi îndrăznit vreodată să arunce vreo piatră înspre ele. Dar în interiorul lor se asculta ca peste tot muzică proastă, cel mai

Abia acum observăm că nu ne ținem de mână. Testele nucleare sunt de domeniul trecutului, privighetorile nu mai sunt la modă și fabricile se prefac în muzee decoltate. Și atunci de ce să ne mai

Eu în vârf de bloc, tu în vârf de brad; așteptam să se spargă geamuri, poate voiai capace de bombă pentru joaca cea de dintâi, o Cină cea de taină zgârgită, interpretată cu patimă de

Nici nu știm cum ne cheamă, darămite locul în care ne aflăm sau ziua în care ne-am cunoscut. Vedem doar că stăm față în față la o masă oarecare, sorbind fiecare dintr-un cocktail banal,

Odată şi odată tot ajunge deasupra creştetului nostru vulturul acela ale cărui organe n-a reuşit nimeni să le transforme în cana sa de ceai ori să facă din ele coperta de din dos a

Se întâmpla o ceaţă din aia care le face şi pe molecule să fie conştiente de ele însele. Nu mai puteai vedea nicăieri pietre; era foarte uşor să le confunzi cu laptele ori notele de

Toate lucrurile căpătaseră urechi, dar nimeni şi nimic nu mai reuşea să audă nici măcar cum se rup bombele pentru a opera inutil nişte fabrici sau vânzătoare. Nici seismele nu mai

Se aude peste tot o singură melodie, atât a mai rămas din gândurile noastre la civilizaţie şi la probabilitatea ca noi să putem scrie pe asfalt ce gândim. Se aude melodia aia chiar oriunde, nu mai