Alexandru Maria

caz în care ar fi o poezie făcută pe un citat de film. ar fi UN citat de film toată \"poezia\" asta... tot nu văd, tot nu înțeleg de ce

nu înțeleg: de ce este trecută chestia asta la poezie? poate că spune ea ceva, dar nu o face în cuvinte, așa cum ar trebui. e o poză, până la urmă, oarecare.

să se înțeleagă niciodată ce se spune în spate

despre pierderea timpului... nu știu. îmi pare a fi o modă printre mulți. nimeni nu obligă pe nimeni să facă ceva, darămite să citească. nu poți da vina pe destin, pe karma, pe autor că ai nimerit aici pe pagină și că nu te-ai putut dezlipi (nu e ăsta cuvântul, nu?) de text.

apoi, poate că într-adevăr poezia este făcută pentru a fi simțită, și nu disecată sub ochii minții. și poate că ce a vrut autoarea să spună nu poate fi auzit cu urechile de pe cap

oricum, textul îl văd compus din două părți - realul (sau lumea supusă rațiunii) într-o primă parte (de la \"nu mai număr\" până la \"doar atât\") și visul. dacă e vorba de legătură între primele versuri și următoarele, pot crede că este vorba despre o nereușită aranjare în pagină, sau pot spune că... nu pot spune, pot doar simți :)

care este finalitatea? cine câștigă - realitatea sau visarea? până și în vis numărăm :)

oricum... să știi, măi dd, că oglinzilor le plac marțienii, chiar mai mult decât oamenii.

cred că textul ăsta e făcut numai de formă - verbe parcă sugrumate de versuri scurte, repetiție. la o primă lecturare, a fost rece. la o a doua, a devenit călduț. a treia, a patra... nu cred că va arde vreodată.

text drăguț-drăguț, dar... cam atât.

că pe lume o cheamă sau nu o cheamă nimeni, îmi place că obrazul îți este înțărcat de sobă (cu toate că nu îmi place), îmi place că îngerii conspiră și că cineva îți mângâie timpul. sau nu.
poezia este de simțit, și poate că nu cititorii trebuie să o corecteze. cu toate astea, eu nu simt de ce castor și pollux.

și îmi mai place că ai mai scris :)

cand vredeam că am scăpat de farisei, ei au apărut din ei, laolaltă cu prepozițiile...

ce pot să spun? mai nimic, pot doar să mă întreb de ce face parte textul ăsta dintr-o colecție căreia îi spune \"texte filozofice\" (trecând peste grafia de doi lei, chiar fariseică). ce văd eu aici este doar un text (de) frustrat.
după primele rânduri mi-am zis că sare ceva potențial, având în vedere aplecarea asupra \"scrisului uman\" (aș spune că, această construcție chiar pleonastică ar fi putut fi dezvoltată, încât să constitue ea coloana textului). dar, scriitura ia o cotitură care o îndepărtează de acest punct și ajunge la un pur și simplu \"te arăt cu dejtu\' fincă nu știi să citești\".
poate ar fi fost filosofic dacă nu ar fi avut o țintă atât de precisă (mama lui de fariseu...). filosofia vorbește despre tot, nu despre câțiva.


și nu. nu mă doare capul :)

având în vedere finalul, în care \"demiurgul\" devine mai puțin decât... unu, aș spune că textul e mai mult o încercare de prezentare a autosacrificiului creator.

apoi, este aglomerarea ceea de comparații (descrierea chipului: alb ca floarea de lotus, bărbia ca o minciună, ochii - două fântâni), comparații care îmi par nelalocul lor - într-un text în care ești reticent în a folosi asemenea figuri. de stil.

the peak în toată geneza asta (inversă) îmi pare a fi actul iubirii, dispariția lumii creatorului în creație. o descriere foarte cursivă, care trebuie citită cu suflarea ținută pentru a o putea cuprinde în toată frumusețea ei.

da. și după mine - prima parte (cea cu spunea odată un filosof) nu prea își are rostul. textul e puternic și fără vreo trimitere.

a fost o plăcere :)

eu nu văd doar simple afirmații (este o mică diferență între explicit și explicat) în poezia asta. fiecare cuvânt pare la locul lui, exprimând mai mult decât ar exprima dacă ar fi folosit în mod obișnuit. și apoi, poate lui șc nu i se pare atât de complicat să folosească (aceleași) simple afirmații pentru a descrie, nu știu - absurdul.

și nu, nu ți-am explicat ție ce înseamnă un mim. deloc. am spus ce am înțeles eu, cât am înțeles eu (așteptând, cine știe, să îmi fie - dacă nu completată - infirmată \"exegeza\")... am \"gustat\" poezia asta până nu am mai putut. cum probabil ai făcut și tu.

apoi, dece-ule, de ce mă întrebi pe mine? cam filoZofică întrebare îți pui...

ar trebui să înțeleg că poezie este numai cea care se ascunde după deget? (sau, daca vrei, poezie e doar cea criptică?)
uneori, în spatele unor simple și explicite afirmații se ascunde mult mai mult decât în spatele unor complexe și întortocheate... negații.

mimul poate fi actorul care nu poate să se comunice. și, dacă vezi și macaraua (care doar ea se înalță peste medie), de ce să vrei să te?

ultima parte e cam nelalocul ei, dar... well, poate nu o înțeleg doar eu :)

dintre poeziile tale care îmi plac cel mai mult. și sigur nu este din cauza faptului că e prima pe care ți-am citit-o.

\"nimeni nu-ți e aievea strângătoare la mijloc sau filtru la pielea mâncată de vânt\" - nu îmi place (sic) să dau citate așa, dar partea asta este pur și simplu minunată. ce altceva mai poate fi apropierea decât pielea lui/ei apărând (pe) pielea ta? foarte frumos, foarte. foarte vizual, foarte, și nu în modul în care se întâmplă în alte... părți.

dacă aș putea, ți-aș da cerul noaptea :)

toate (sau cam toate) poeziile au o nuanță siropoasă (ceea ce nu e același lucru cu patetismul). mai ales atunci când îți sunt explicate vers cu vers (sau, cel puțin, ideea de la care se pornește).
oricum, ceea ce ai scris tu e fain, chiar neținând cont de explicația începută. ce am văzut prima dată? o... nostalgie a vegetalului, o \"eternă reîntoarcere\" care începe de fiecare dată cu sunetul ierbii.

în același timp, rămân la părerea că sunentele plantelor diferă între ele :)

cum furt? pe agonia se fură? cum ignoranță? cine are timp și dispoziție să citească orice?
până una alta, era o idee care spunea că totul porneșete (totul fiind capacitatea oamenilor de a crea) de la un singur punct (că e un zeu, că e un dumnezeu)... aici, poate fi vorba de cel mult o asemănare (între poezii), dar nici atât... una e să plîngă o zambilă, una e să îți strige o pălămidă

o descriere a efemerului (fie că e despre mine, despre tine, despre ploi sau despre semne/semnficații/idei)

sau... cuvintele nu pre-exista comunicarii, cuvintele sunt doar niste forme pe care le imprumutam de la altii, in care incercam sa turnam un sens, si daca sensul e prea mare - da pe dinafara, si daca sensul e prea mic... zdrangane a gol. da, cuvintele pot fi si putere - si mai ales cand zdrangane.
ele, cuvintele, nu au cum iesi de nicaieri. cel mult, ies din noi - si un eu nu e nimic/nicaieri.

this is the end, my only friend - the end

de ce crezi că nu o trăiesc?

am spus, penultimul vers e foarte frumos și de sine stătător. dar contextul e mereu acela înspre/dinspre care se fac trimiterile. cuvintele, singure, nu pot face nimic. unitatea de care vorbești tu, cea de suprafață pe care (crezi) că o intuiesc eu, este... adeverirea mea, să spun așa.

totuși, cred că păstrez puțin și din sensul inițial al tău. cât despre trăit... nu poți decât să încerci și să pretinzi că trăiești ceea ce trăiește altcineva.

oricum, e frumoasă.

poezie apropierea de care vorbeam, nu din faptul că te-aș cunoaște face2face. poezia e, după mine, despre apropiere si depărtare, și dintre oameni, dar și în om.

ce liliane? desigur, barabas si nu eden.

să încep cu ce cuvinte îmi atrag atenția în text - nu multe sunt de arătat cu degetul:

\"fruntea vede mai departe decât mâna, i was mugging\" (accentul cazând pe mugging-ul acela - este evident de ce, având în vedere titlul precum și ce spune autoarea despre fiecare dintre noi)
\"numărul l-ai pus în robinet să curgă nemăsurat\" (aici văd - în același context al felului în care se află firea umană - că dacă eu sunt Eu și Barbas, eu sunt și Minte și Inimă. eu sunt mintea și bararbas este... cel de după vânt)
\"zâmbeam picioarele prin ploaie\" - fără paranteze: copilăria, prima dintre ele

desigur, ciopârțind o poezie bună, ce îți iese? nimic. niște versuri, pardon - niște cuvinte cu potențial frumos (oarecum) dar... doar atât. întregul, in schimb, dă seama de un sens care se vrea transmis. acum, depinde de fiecare daca este păstrator de sens (al aceluia pe care autoarea îl transcrie), sau adeveritor de sens (încerc să mă transpun pe mine însumi, să mă adeveresc, în ceea ce citesc).

desigur, pentru a se păstra și sensul inițial, conteaza apropierea dintre... pliuri, lipsa ascunderii căldurii, dacă pot spune așa (și se pare că pot).

ps: nu înțeleg ce ai cu iepurașul și... ascultă eden :)