un hoit palindromal tăiat spre infinit
ș-un suflet desprins de pe marginea zemoasă a vidului
nestins de vreun fir de foc mai zgomotos,
se zbat ca-ntr-o lumină când încă-ți mai zăresc
mereu în ochii tăi versuri despre
cum am învățat eu să nu scriu poezie
nici un fel de menstruație în mine
poezia este nesfârșit femeie
alege-mi: am intrat în zece luni
ale poetului cu
te rog mămică coase-mi suflețelul
că-ntr-o grădină i-am pierdut codița
și mi-a mâncat-o roșu bobocelul
la umbra-n care i-am deschis fundița.
te rog mămică coase-mi suferința
nepicurată-n
S-au întâlnit odată în piață
orbul și nevăzătorul.
Orbul i-a strâns nevăzătorește mâna nevăzătorului.
Nevăzătorul i-a strâns orbește mâna orbului.
- Ce goliciune s-a golit? întrebă orbul.
- Aia
5:45 și neclintire
rădăcinile cărții de informatică
printre coperțile dimineții golașe
parcă mă afund în tăcere scaunul meu negru
nici nu mai știu dacă lumea se începe de la est
sau de la vest
în
hai să ne legăm mâinile cu distanța dintre ochii noștri iubito
ceasurile să-și scurgă țelurile între a fi și a noi
ca două dealuri cu un singur vârf
hai să ne abonăm la secunde
ajută-mă să
Beethoven nu a fost un dobitoc.
Într-o viață anterioară am fost speranță
Și abia îmi făcusem o prietenă: bucuria,
Care mi-a zis ca nu s-a născut odată cu omul sau viața,
Ci odată cu
îmi place să te vad dansând în picioarele goale iubito
pe primăverii să-ți pot servi elipsa de care mi-ai prins reîncarnarea
voi curăța de cuie strada iubito și de soare și de ploaie
doar tu și
azi noapte am avut o mie de ani iar casele
pe case crescuseră șesuri
cărări printre oglinzi
nicăieri nu puteam vedea decât propriul meu
al naturii
al stângăciei apei de munte
sau al limpezimii
sau
n-am învățat mersul ca timpul
îl exersez pe bordura de pe primăverii autobuzele nemțești m
ă dezechilibrează mă trezesc uneori în munch
en știn că un e poezie, dar uegrnl pe alb e mai pnțiu
nu, nu m-ai găsit...îmi pare rău...
am fost plecat astăzi câteva jumătăți de oră.
în jumătatea cea mai mare am mers pe bordură
în stânga mea se întindea livada de căpșuni,
în dreapta de proști,
Iubita mea
tu care înveți dimineața să răsară
arată-i să se strecoare pe sub glezna-mi
până la tine
să mă sărute cu buzele tale pe sub vis
și să mă ia în palmele tale
Iubita mea
tu care
să scriu mai repede o poezie
despre berea budweiser până nu apare în romania
iar noi de fapt
nu suntem zei doar fiindcă nu suntem morți inaintea nașterii noastre
(nașterea mea e o ființă care se
credeam că voi începe iar să scriu poezie de dragoste
dimineți jumătăți sau batoane de iubire neînghițite încă
până când am început să jucam jocul ăla cu sticla...
(pe care cade pasul maro al
dacă oamenii nu ar avea decât un singur cap
un singur ochi
o singură ureche
un singur nas cu o singură nară
un singur gât
un singur trunchi
o singură mână
un singur picior
un singur plămân
o
am primit în gazdă în suflet
un beduin albastru, fără mustață,
pantaloni sau laptop
e prietenul meu cel mai nou și bun.
un yucca, copăcel cu zâmbet de ceas fără secunde
l-am numit
iubita mea are ochi și sprâncene
și o aură în mijlocul fiecărei gene
pentru mai buna hidratare a închiderii pleoapelor mele
iubita mea are tălpi și degete
nici nu atinge pământul când duce cu
d-o draga mea tu și eu am trecut veacurile iar ceasurile ce pr
obau fuga de măsurat oameni n-au sfârșit decât în măsurat destine ca păsă
rile fericirii ce învață să nu zboare nimic din ce nu e orb
m-am obișnuit să dau undo după fiecare toamnă nereușită
ca de după un geam ce ascunde câteva clipe îngenuncheate
în fața trăitorului lor
m-am obișnuit să dau undo când stingher
un ceas
diminețile au adormit de când ne-am desparțit buzele soarele răsare pentru lumină și apune d
oar întunericului noaptea s-a stins de când din lipită pieptului meu ai devenit atât de depa
rte lumina
dimineața se veștejește auriu
sub tălpile mele plumbuite
de răsuflarea grea a poeziei peste umărul meu drept.
în buzunarul de la piept: margine de tăciune
aprins poate de vreo stea rătăcită
dar mi-e dor câteodată sa-ți scriu scumpo despre regina nopții despre cum am găsit
o unitate de măsură pentru infinit îți voi mărturisi cândva că ea este diana iar tu-mi vei
răspunde infiniturile
și sigur că dacă ar fi noapte între fiecare două (2) ore
am avea mâini și picioare și
alergatul nostru printre să număr în părul tău cadența clipelor nescurse
de dupa cojocul meu
ascunderile acestea