Trebuie să-mi grăbesc versul
să-și găsească tăcerea scrisă,
înainte să adoarmă liniștea mea
obosită de atâta inimă.
Indiscret, chipul tău se suprapune
rândurilor copiate din mine
și
Oscilez pendul între poate da și poate nu
agățat în mecanismul rațiunii înnobilate,
de mîinile lanțuri mi-atârnă palmele
de care se tragea să funcționeze
cadranul feței cu o singură
Instinctele mele nu mai intră în panică.
Sunt universul atomilor și moleculelor
care mă compun, fără să le știu,
așa cum Dumnezeu nu știe
de molecula mea de viață din El,
ivită din
Poate că sunt sub o lege rescrisă,
din codul timpului absurd
cu pedepse malițioase agravante,
pentru că am hăituit și furat anii
care m-au instigat să trăiesc
ca haiduc al multor
Am încercat să-mi ascut ghearele unei dorințe,
credeam că mai am ceva sălbatic, dar
domesticit, îmblânzit, milostiv
sunt gata să jur că-s un înger în devenire,
nimbul încă este pe drum
Femeia e soră vitregă cu fericirea
și e din neamul unei coaste ancestrale
pe care o caută disperată
pentru împlinirea ei.
Bărbatul, ușurat de o coastă
și-o caută pe cea potrivită
și tot
Fumatul ucide! Dar ce nu ucide?
Fumatul ucide mai repede
decât alte năravuri ucigătoare!
Asasinii sunt mai mulți
decât sfinții asasinați!
Încerc să înțeleg de ce se trage
de elasticul
Pe masa noastră era o vază cu lalele,
când era primăvară, apoi cu trandafiri-
vara și crizanteme- toamna.
Iarna era cu levănțică și busuioc.
Pe masa mea sunt căteva fotografii
și o
Mi-am pus sigiliul privirii
pe multe chipuri migratoare,
inițiat în arta indiscreției comparate.
Uneori, am păstrat stigmatele
semnate de soartă,
în portofoliul de expresii.
Am practicat
Dacă fluviul aerului mă va accepta cânva,
voi învăța să decolez, să plutesc, să cad în picaj
și să aterizez într-un final de cântec fulgerat.
Dar dacă fluviul teluric mă va vrea
voi învăța
Când iubirea se copilărea cu noi,
când copilăria se iubea cu noi,
jucam șotron printre stele,
doi îngeri năzdrăvani, ștrengari
și aruncam comete în pătrate,
inocenți săream într-un
Am înlocuit toți pionii cu nebunii
care aleg prin vot,
să fie contemporan jocul.
Turele le-am făcut industrii,
caii niște burse sălbatice,
regina e de la Moulin Rouge,
iar regele e un
Tratatul despre menirea și importanța caietelor
ar fi început cu semnele însămânțate pe tăblițe de lut
și câteva amprente de scribi anonimi
sacrificați de istorie pentru istorie.
A venit și
Azi predau lecții despre cum să aperi iubirea
de minutele prostituate.
Mai întâi, încerci să afli de ce,
nu de unde au venit ele
dacă nu cumva chiar tu
le-ai lăsat loc de invazie!
Apoi,
Am întârziat să fiu prezent în basmele
cu înțelepții și balaurii
din parlamentul ipocriziei,
pentru că m-a pălmuit realitatea
pe strada deziluziilor
și am fost la medicul de vise
Santinelă încremenită în post de decenii,
îmbătrânitul arbore încă viguros,
nebărbierit de lichenii argintii,
cu ramuri obosite de puterea de a rezista,
tăcut, scorțos și falnic,
coroana ca un
Mi-am alungat ieri virtuțile
pentru că m-au înșelat
cu un golan de adevăr
care le-a violat în haremul
păzit de credibilitatea mea
că nu-mi va cădea vreodata
luna în cap.
În spațiul
M-am fumat destul, cu și fără filtru,
la ce a inspirat prin mine
anguasat momentul libertin,
de-mi tușesc gânurile intoxicate
de mahorca existenței.
Întruchipez viciul vieții viciate
și
După ce mi-am completat anii
pe cererea nimănui,
am primit azi viza pe pașaport
să plec oricând, oriunde,
dar fără bagaje și liber de orice.
Gratitudine ție, pedeapsă iubită!
Meriți
Cine a apucat să să se mențină
pe caruselul planetei
măcar câteva decenii,
e obligat de orice credință
să-și scrie sincer,
ca epitaf:
NÃSCUT ÎNGER ȘI MORT MONSTRU.
Aglomerație și multe probleme
în infernul cotidian.
Din interiorul meu,
îl străbat cu ochii și auzul
surprins și indignat de amalgamul
turnului babel al tuturor stărilor
suprapuse cu
Mă așez cuviincios
în fața pedepselor mele
pe eșafodul nopții fără călău,
curios să le văd mulțumite de efecte.
Medicul m-a încurajat azi
și mi-a arătat orhideele din
Viața ca un balon de săpun,
cu irizații de moment
în mediu anarhic.
Diametrul contează pentru țepi,
de unde și când suflă vântul,
dar mai ales, în ce direcție.
Copiii se bucură de
Dincolo de răsărit este apusul
și se urmăresc fără să-și piardă efectele
în ciclul afectat doar de sincopele eclipselor.
Între, cu variante de senzații,
respiră timp existența vie,
cu