Poezie

sotron

1 min lectură·26 aprilie 2018

Mediu

Când iubirea se copilărea cu noi,

când copilăria se iubea cu noi,

jucam șotron printre stele,

doi îngeri năzdrăvani, ștrengari

și aruncam comete în pătrate,

inocenți săream într-un picior

și bucuria greșea dinadins

să ne pedepsim cu o îmbrățișare.

Chicoteam și cântam

de se amuza tot universul.

Fără să-ți spun, curios,

am coborât pe o planetă

unde mi-am pierdut îngerimea

și m-am rătăcit printre întâmplări.

Știam că îmi vei căuta suferința,

doream să mă găsești cândva

și, iată-ne, două suflete altfel.

Ne-am recunoscut și mă doare

sacrificiul tău îngeresc

pentru omenescul meu asumat.

Acum, ne jucăm de-a oamenii,

iubim, ne veselim și greșim ca ei,

cu ochii rugăciunilor spre cer

unde a rămas șotronul nostru

desenat cu stelele speranței.

001.147

Alexandru Corneliu ENEA. “sotron.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-corneliu-enea/poezie/14124798/sotron

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.