Alexandru Corneliu ENEA

Satirul din cenușa Pompeiului își dansează viril bronzul dezgropat pe soclul morții vulcanice. Picturi murale arse și lacrimi în zgură, exponate și fărâmă de apocalipsă în expoziția

Greu mă demolează simțurile care-mi ocupă podul învechit și nu au unde să m-arunce moloz. Curg albastru prin sângele tău, îți rănesc gândul fericit și plec cu durerea de mâine. Dacă eu

Emoția tăcerii tremură în versuri, Curge subteran negru râu sacru, Izbucnește oniric în vorbe de ceață, Uman condens de viață. Iubesc tăcerea magnoliilor scuturate, Fericiți ochii care

Ce nu poate exista? Hai, spune-mi și dacă îmi vei spune, deja există ca închipuire! Infinitul este darul imaginației la aniversarea haosului născut deodată cu mine și cu fiecare. E

Și a luat Dumnezeu făină de stele, a stors un asteroid și a frământat cu drojdie celestă, s-a uitat în El și s-a modelat ca un Adam. Michelangelo nu se născuse, dar era în portofoliu și

M-am camuflat în om să mitraliez cu privirea pacea din jurul meu. Descendent al vânătorilor de frumos, uimit de grandoarea percepției, nu găsesc armonia cuvintelor în banduliera

Și eu sunt un fractal de iertăciune din A.D.N.-ul compromis în serie, sfințit și reciclat lut - ceramică – lut, vasal al timpului sublim calibrat de spirale cuantice fără stăpân. Sunt și

Vocea mea e arestată în mine. Vine la vorbitor tot mai rar uitată, neglijată sau părăsită de amicele ei risipite aiurea, prin voia vremurilor sofisticate. Răspundea celorlalte

Am înmugurit și-n primăvara asta, mai am interior de floare albastră cu petale de cer senin. Miros dimineața a privighetoare și seara a cântec de cuc, parfum introvertit. Roua de stele

Prima respirație și primul cuvânt, ultimul cuvânt și ultima respirație. Între ele, risipă de aer nevinovat dăruit generos de întâiul cuvânt a Lui chiar și pentru ultima respirație, care

Ne-am întânit în versuri diferite când respiram fiecare un alt concert, flautul lăcrima stins spre final, la tine vioara vibra și ofta romantic, dar ne dirija armoniile aceeași

Cubul este o sferă lovită simetric de soartă, sau sfera este un cub umflat până la refuz!? Omul cub și Omul sferă au perfecțiunea exterirorului lor spiritual, dar conținutul, în profunda

Lume, lume ! E gratis, e infinit de mare, luați cât vreți din tortul prostiei omenești! Are tradiționalele ingrediente: răutate, egoism, invidie, orgoliu, răzbunare, inepții, naivitate,

Se pare că trupul meu e furios că nu l-am păstrat adolescent. Imagine ridicolă de omidă cu aripi de fluture, sau de alfabet doar cu primele litere ! Mi-am cam rezolvat toate

Încă o zi și-a defilat compania de ore cadențate, perfecte, în uniforma minutelor standard. În tribuna elitelor cu gânduri civile, am primit știrile lumii, ondulate, scandate cu

Am înghițit prea multă tăcere și mă dor ochii fixați pe o ramă goală. Mă vindecă icoana mai veche decât zidurile care îmi păzesc respirația volatilă să nu fugă pe ferestrele

Câteva gânduri nu mă mai recunosc și, canibalizate, ar mușca din liniștea mea, încă neechilibrată. Important să nu fie turbate, după ce le-am abandonat pe maidanul plin de gunoaie de

Pentru că îți știu respirația, iată sertarele de suflet în care mi-am înghesuit momentele când am jucat la ruleta vieții. Am câștigat, am pierdut, mi-am pariat imprudent și repetat speranța

Am deschis ușa continentelor, devenit pacient al drumurilor și am presărat firimituri de suflet să nu mă rătăcesc de nașterea mea, ca Hansel si Gretel. Pe rând, două vrăjitoare mi-au