O voce-n mine stăruie să-mi spună
că lumea nu e rea și nu-i nici bună
și orice nume Dumnezeu îl are
e fără de-nceput și fără de hotare,
atotputernic și a toate știitor,
etern neînțeles ca
Am lăsat să zboare, în seninul meu,
câteva idei, ținute în colivia imaginației
și s-au risipit în toate direcțiile,
sus, sus, ca rândunelele.
Altele le-au luat imediat locul,
înfometate, să
Neatent, am lovit cu piciorul
o piatră oarecare
și gândul meu a luat-o acasă
cu împrumut.
Seara, într-un moment de nimic,
am privit-o cu atenție și am descoperit
în ea
mai toate
Tv-ul își holbează ochiul cu cataractă
i-apăs butonul vieții și lumea mi-o arată
cum vaca-i fericită că și-a găsit un bou
și scroafa fandosită-i cu porcul ei erou
ieșit primu-n alegeri
Și ieri, ușa, spre seară,
ne-a trimis în direcții diferite.
Ea a rămas sobră, tăcută și încuiată,
așa cum sunt ușile.
Pe tine te-a furat strada
și te-a închis după altă ușă.
Știu că
Atomul meu cu destui neutroni, devenit un ion negativ,
pe o bandă de absorbție, într-un moment magnetic,
în acceleratorul elipsoidal al Terrei,
s-a aliat cu atomul tău bogat în protoni,
într-o
De câteva ore, mi-a intrat în balcon un porumbel.
Pare blând, tu l-ai mângâiat, l-ai hrănit și ai plecat.
El a rămas să înopteze pe un covoraș,
dar i-am lăsat o fereastră deschisă,
dacă o
Ce nu mă doare în noaptea asta,
când secundele sunt ace
la mașina de cusut a timpului,
după ce am fost dărăcit și țesut
și-apoi croit, să fiu costum destinului
pentru sărbătoarea
Nu mai încap în sufletul meu,
prea plin de trecut și nu găsesc
târnăcopul și lopata potrivite
să îmi golească groapa metafizică
care fermentează în mine.
Poate că din inocență am
Ferește-te de porcul
în cizme din piele de bou,
cu labele în buzunarele puterii
și rânjetul bălos risipit pe sticlă,
mereu în opoziție cu oricine
îi arată drumul spre grajdul
La ce gândești când ești cu mine
pe lângă parcul înserat,
în toamna ce-a căzut în frunze
cu boală roșie de mac
și nervii galbeni zdrențuiți
de cad bețive pe trotuar?
Doar pașii noștri mai
Am fost și eu cândva o pâine
din grâu bun și ceva neghine,
coaptă în școli, pe vatra vieții,
expus în brutăria societății.
S-a rupt din mine, s-a mușcat,
proaspăt eram și parfumat,
pe
La un moment dat,
nu am mai avut loc de mine.
Eram când inorog, când sfinx,
ancestral mă priveam de sus,
mă regăseam virtual spre răsărit
la intersecția capriciilor ieftine
și râdeam
Așa am respirat, așa am gâfâit,
la pas domol, de goană ostenit,
bruscat, călcat, ciocnit, sau îmbrâncit
iubit, urât, invidiat, dorit sau ispitit,
pe unde am dorit sau n-am dorit,
cum
Curge toamna prin mine,
sunt ca un burlan învechit
la colțul dinspre apus al casei
cam dărăpănată de viață.
M-a certat și noaptea
că aș fac zgomot de darabană,
de fapt, cred că e inima
Pe un mal al vârstei
mi-am îngropat spre uitare
o parte din trecut,
am acoperit cu pământul nepăsării,
bătătorit cu nervii abuzului de sine,
Doamne, iartă-mă ! am zis de trei ori
și m-am
Plouă cu minute reci.
Trosnește-n mine singurătatea.
A crescut ca un plop și mă clatină
la fereastra amintirii tale,
doar vei apărea măcar în vis.
Mi-au plecat frunzele să te
Când trandafirul ți-e alesul firii,
îi iei parfumul și-i suporți și spinii.
Dacă alegi să te-nsoțești cu stele ,
vei fi vizibil, nearzând ca ele.
Când nou drum vei alege
Încerc să-mi calc umbra de la soare,
ea se ferește și mă sfidează cu talent,
după legile ei, chiar dacă îmi aparține,
e legată de mine și o exist.
Mută și incertă, se învârte în jurul
Certat cu trecutul!
Dar, mi-a șoptit prezentul,
că zeul-viitorul
îmi va da începutul
să-mi torc fir din fuiorul,
subțire sau mai gros,
să-mi fac straie de viață,
un nimeni cu
Adevărul și singurătatea s-au invitat
în muzeul sufletului,
pentru că oricine are un astfel de muzeu.
Le-am prezentat sala cu portretele
pictate de iluștii mei maeștri
admirația și
Printre crini și printre spini
mi-era cărarea și căutarea
sus către cer, vultur stingher,
sau jos, la vale, cu jale mare.
Tu m-ai găsit, eu ca ursit,
să-ți fiu noroc și busuioc
și
De multe ori m-am spulberat,
provocat de libertatea mea de a alege
și de acel altfel de a fi,
ca un tren fără pasageri
dornic și curios să deraieze
într-un anume peisaj neafiliat
Aerul începe să devină pământ otrăvit
și-l scutură neanotimpurile amestecate
de cicloane tragice, bolnave de nervi.
Meridianele, ca cercurile de butoi,
crapă ruginite în istorie.
Viul,
AE