Poezie

paine

1 min lectură·14 octombrie 2017

Mediu

Am fost și eu cândva o pâine

din grâu bun și ceva neghine,

coaptă în școli, pe vatra vieții,

expus în brutăria societății.

S-a rupt din mine, s-a mușcat,

proaspăt eram și parfumat,

pe multă lume-am săturat,

dar pe câțiva i-am înecat

că mă vroiau înfulecat

și au tușit, și m-au scuipat.

Ca pâine, multe-am îndurat !

Anafură nici eu n-am fost,

nici ticălos, nici fără rost,

din aluatul bine frământat,

nici sclav n-am fost, nici împărat.

Acum, trecut, ca un pesmet,

în sacul vieții zac discret,

firimituri de amintiri

rămase-n mine ca martiri

mai nălucesc miros de pâine

cât să m-adulmece vreun câine.

Neștiutor și-nfometat

chiar eu pe mine m-am mâncat.

001.384

Alexandru Corneliu ENEA. “paine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-corneliu-enea/poezie/14114796/paine

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.