Alexandru Ciobanu

Domnule Mihai Cucereavii

Mă bucur că ne-am interferat, era poate de mult timpul, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Într-adevăr subiectul pe care îl abordăm pare că a erupt, ceea ce înseamnă că vremurile apocalipsei-revelație sunt aproape.

Și pe mine mă preocupă de multă vreme acest subiect, am strâns numeroase materiale documentare și mai ales imagini. În anul 1990 am fondat la București chiar Editura MIRACOL, profilată pe domeniul esoteric, unde autori cu predilecții spre această problematică au publicat numeroase lucrări.

Eu însumi am scris peste 300 de eseuri pe care le-am publicat în șase volume sub titlul generic COSMOTEISMUL între anii 2003-2005, prezentate și pe

http://www.miracol.ro/colectie.php?colectie=17

Din 2004 am început să le fac publice în paginile ziarului Magazin parapsihologic, pe care îl patronez, (numerele 46-58); pe

http://magazinparapsihologic.miracol.ro/arhiva.php

și prin intermediul internetului.

Deși este un subiect ce nu mai prezintă dubii, pentru mine și un număr din păcate mic de autori și colaboratori, publicul larg îl recepționează încă sub rezerva credinței de neclintit în dogma pământeană a bisericii.

Lucrez în continuare la această problemă și mă bucur că putem extinde pe această cale, sfera de cunoaștere și de colaborare. Pentru a ne acomoda repede fiecare cu cercetările celuilalt, vă invit să parcurgeți în special partea ilustrativă pe care am prezentat-o foarte restrâns și de puțină vreme pe siteul agonia și

http://create.pc-dojo.ro/author.php?author=584

dar detaliat pe miracol la adresa

http://www.miracol.ro/figuri.php

Conținutul descriptiv este prea puțin expus on line, el găsindu-se în cele șase volume menționate:

150. ALEXANDRU CIOBANU, DIVINA IMPOSTURÃ, ed. MIRACOL, București, 2003.

160. ALEXANDRU CIOBANU, PLANETA IPOCRIȚILOR, ed. Miracol, București, 2003.

161. ALEXANDRU CIOBANU, PERSIA ȘI DISPERSIA, ed. Miracol, București, 2003.

170. ALEXANDRU CIOBANU, PARADISUL DISPREȚULUI, ed. MIRACOL, București, 2004.

190. ALEXANDRU CIOBANU, CRUCIADA GLOBALIZÃRII, ed. MIRACOL, București, 2004.

200. ALEXANDRU CIOBANU, CAPCANA ÎNGERILOR, ed. MIRACOL, București, 2004.

Materialul pe care l-am prezentat pe siteul agonia are numărul 138 și este inclus în volumul III Persia și dispersia.
În ce mă privește voi parcurge și eu materialele bibliografice pe care le indicați.

Pe curând, cu stimă,

V-a scăpat doar primul rând! În rest ați preluat integral.



(106) PILDA OLARULUI

Publicat (nu întâmplator!) în volumul Planeta ipocriților, ed. Miracol,
București, iulie 2003, pagina 158.



Modelarea lutului de către olar este întru-câtva similară modelării egoului de către suflet.



La început lutul se frământă cu apă. Operația este probabil neplăcută, nejustificată, abuzivă. Lutul protestează, opune chiar rezistență, trebuie încurajat să se opună, se mai adaugă humă.
Apoi apă, nu prea multă findcă se poate descuraja și renunță la luptă, adică curge. Prima fază-frământarea este gata când personalitatea lutului este adecvată fazei a doua. Lutul nu are percepția olarului. Nu îi poate cunoaște intențiile, îi simte doar influența. Pe măsură ce se lasă modelat, faza a doua, lutul ia forma pe care o dorește demiurgul său, zeul său.

Procesul poate dura minute sau ore. Când e gata și a ajuns sub formă de oală, lutul este lăsat să se usuce, să se maturizeze câteve zile. Urmează operația de ornare, care este opțională. Zeul, olarul creator, își mângâie oalele cu pensula înmuiată în smalțuri și vopseluri întru desăvârșirea lor. Oricât de mult le-ar împodobi, ele vor rămâne totuși oale. Vor primi sarcini, vor îndeplini misiuni. Deși permanent manipulată de cineva, dacă își va face bine treaba oala va avea o viață lungă. O mică greșeală, o marchează cu o ciobitură, prima gafă o sparge și ajunge cioburi.

Urmează judecata olarului, dacă a fost trufașă îi va citi viața în cioburi și va afla cât a fost de agitată și câți dușmani și-a făcut. Atent la detalii va observa și pentru sine dacă toarta era suficient de mare, pereții prea subțiri, baza strâmbă. La următoarele loturi va accepta ideea evoluționismului și își va perfecționa opera.

Olarul face tot felul de oale: mici, miniaturale, mari, simple, ornate, rafinate, smălțuite, oale de apă, de rachiu, de vin, de ulei sau de lapte, oale de zi sau oale de noapte. Fără părtinire le iubește pe toate.

Peste un timp, oala sau cioburile rămase din ea, se transformă în mărturie. Nici o oală nu se poate face singură, deci ea demonstrează existența zeului creator, apoi îi destăinuie personalitatea, starea de spirit, fantezia, frământările, bucuria sau tristețea, năzuințele. După un timp suficient de lung oala poate spera să ajungă iarăși lut în mâna olarului.

Poate atunci o va face ulcea. Sau ulcior. Sau amforă.


Comentariu. Ce mică s-a făcut lumea! Cât un țucal.

Foarte potrivit mottoul pe care vi l-ați ales:

“Nu mă bate Doamne tare
Că și io-s de-a Dumitale”

Am citit atent Un răspuns ortodox la \"Codul lui Da Vinci\" și mărturisesc că meritați să fiți citit. Vă apreciez truda și vă respect simțămintele, și tocmai de aceea îmi permit o intervenție. Există multe deosebiri intre G.A. și D.B. dar am găsit un punct din care dacă privești nu sesizezi nici o diferență. Exact din acest unghi doresc să comentez.

Volumul textului mă obligă să-l postez separat. Căutați vă rog eseul Apărătorii Domnului.

Recepționez un semnal ultraterestru fascinant, dintr-o constelație care îmi este necunoscută. Așadar nu suntem singuri în fața oamenilor. Nici o conexiune nu survine întâmplător, deci voi întreprinde o expediție de explorare într-acolo.
Nume de catalog: Constelația InaSimina!

Ai dreptate Camelia sunt doar un observator. Și ca un observator ce sunt nu vreau să mă bucur de răul altuia, nici dacă sapă gropi nici dacă ctitorește pușcării. Poate că de asta Dumnezeu nu se amesecă, să poată rămâne cel mai mare observator. Dar Dumnezeu se amestecă, deci și Dumnezeu este om de vreme ce și noi suntem dumnezei. Cât despre falii și faliile sunt ca oamenii, așteaptă să cadă unele pentru ca celelalte, cum zici, să le ia locul. E tot o apă și-un pământ, adică și faliile sunt incluse în Dumnezeu. Cum altfel? Și atunci cu cine să ne răfuim și pentru ce, de vreme ce nimeni nu ne poate exdumnezei?

Dodu,

îți mulțumesc pentru timpul acordat. Dacă totul s-ar reduce la titluri, și tot ar fi greu, pentru că lumea s-a umplut de titulari. Ai dreptate în privința dialogului, poate că la început și roata a fost triunghiulară sau pătrată, dar uzura a desăvârșit-o. Mă feresc de tăișul cuvintelor, fiindcă orice cuvânt rostit e un laser pus la încărcat. Eu cred că nici o idee nu este de sorginte omenească, după cum nici un filmuleț nu e creația televizorului. Altfel de ce am mai avea atâta nevoie de inspirație? Îți mulțumesc pentru încurajări.



Yness,

nu lăcrima. Nimic nu merită o lacrimă gonită. Cred că dialogul are pentru fiecare savoarea pe care o merită, fiindcă drumul de la bestie la om este fără sfârșit. Speranța ta spre desăvârșirea celorlalți, judecând după extractul făcut din text, te definește întru totul.



Alina,

ești o fire foarte sensibilă. Probabil că viața te-a pus în fața unui astfel de amator de autografe în punguță. Cu porcii e altă poveste. Ei sunt principalii noștri furnizori de cotlete, caltaboși, piftii, cârnați, șorici. Nimic nu scapă nedevorat, nici chiar fuduliile pe care le savurăm nerăbdători chiar înainte de sacrificiul final. Răul adus de bărbați se revarsă aupra porcilor. Sunt mulți porci printre bărbați, dar bărbați rămân doar porcii care își salvează fuduliile. De aceea virilitatea își ia originea din patimile vierului . Lucrurile se amestecă atât de mult încât porcii sunt principalii donatori de organe în salvarea vieților omenești. Hibridarea este de mult începută. Pentru păcatele lor porcii plătesc tributul cărnii, dar cât trăiesc au și ei suferințele lor.




Se spune că un porc ajuns în libertate nimerește lângă un perete, și vede o priză. Și se uită, și se uită, și se uită la ea. Într-un târziu suspină: unde ești mamă să vezi, ăștia l-au zidit pe tata.


Vă mulțumesc tuturor, dacă auziți pe undeva de spectacolul lui David, nu-l ocoliți. Veți avea ce povesti.

Un text sensibil si tandru. Felicitari! Radacinile sunt atat de adanci, si conduc atat de departe incat nu au incaput in acest subsol de pagina. Cu voia dumneavoastra voi posta un eseu in care am adunat cateva argumente. Oda gheiselor de pretutindeni. Sper sa nu mi-o luati in nume de rau.

Cartea la care lucrez are deja primele 315 module publicate in sase volume. Materialele expuse aici, in afara celor cateva prilejuite de inerentele discutii, sunt selectate din aceste volume. Prezentarea volumelor este facuta in pagina

http://www.miracol.ro/colectie.php?colectie=17
Ele pot fi identificate prin numele autorului. Apoi fiecare carte in parte se prezinta la clic pe titlu.
Cu stima,

Domnule Fluierașu Petre,
Aleg aceast canal,fiindcă susurul sanscritei mă face să ciulesc urechile. Caut cu interes rădăcinile și ramurile acestei limbi a zeilor prin limba română cea fără de origine și fără cuvinte proprii! După ce zeii au plecat limba lor cea fără cusur nu a mai putut fi rostită și a murit de supărare. E uimitor că găsiți resurse pentru o preocupare atât de exotică. În ce privește întrebarea pe care ați formulat-o, derivând din lectura Deochiul iată răspunsul meu: Domnului Fluerașu Petre. Da există de bună seamă această siguranță a certitudinii. Iată din ce se compune ea pentru că e demontabilă. În primul rând este certă existența observatorului, a celui care face analiza, observația. Apoi este certă diferența dintre punctul său de vedere și punctul de vedere al oricărui alt observator din sistem. Această diferență se produce grație diferenței de coordonate dintre pozițiile celor doi. Într-un fel se observă aceeași mare, de la tărm, de pe vârful unui munte, din avion sau din imersie. De concepțiile și pregătirea observatorului. Cum percepe jungla un vânător și cum o observă un biolog. Cum studiază Biblia un savant și cum o citește un drept credincios.

Niciunul dintre observatorii exemplificați nu are interesul să mistifice realitatea, sau dimpotrivă asta dorește, unul poate are un exces de dioptri sau altul un deficit auditiv și declară sincer că în jungla lui nu sunt păsărele. Niciunul dintre observatori nu are motive să se îndoiască de analizorul său. Una vede cel ce vinde și alta vede cel ce cumpără, deși discută despre aceeași vacă. Într-un fel vezi lumea din fotoliu managerului, și altfel se vede aceeași lume, a doua zi, de la coada birourilor de recrutare a forței de muncă. Într-un fel vede scriitorul și altfel vede cititorul, aceeași carte.

Am enumerat câțiva dintre parametri unei holograme. Indiferent că e vorba de univers sau de o femeie, de un oraș sau de o limuzină, de o teorie sau de un animal de companie.

La rândul său și obiectul observat are numeroase fațete. Intr-un fel se expune o femeie când iese pe stradă, altfel când se mărită, altfel când merge la teatru, la plajă sau la schi.
La toate acestea trebuie adăugată relația, legătura dintre observat și observator. Dragostea, tracul, timiditatea, emoția, aroganța ura incompetența pot schimba la rândul lor datele problemei. Dacă am demontat prea mult să montăm la loc.

Concluzia este că nu există un adevăr absolut ci atâtea adevăruri câți observatori sunt. Ambii parteneri observat și observator sunt fiecare în propria lui dinamică, ceea ce mai adaugă procesului o dimensiune dependentă și de legătura dintre ei. Nimic nu este absolut deci nu trebuie căutat absolutul. Nimic nu e mai ridicolă decât siguranța ce face astracție de aceste considerente.
Știu o carte care prezintă un astfel de exemplu: [154] Marketingul marea păcăleală de Cristian Răduță.

Pentru o încadrare eficace în context, te rog să arunci o privire, care va fi lămuritoate din multe puncte de vedere, în textul meu Intrebari la raspunsuri, raspunsuri la intrebari. Aștept si alte comentarii.
Cu stimă.

Domnule Robert Rotariu,
Vă răspund aici pentru că am fost atras de titlul eseului dumneavoastră. Eu nu cântăresc nici genul, nici ambalajul, caut miezul. Faptul că ați luat această atitudine e un început bun. Vă simt hotărât și năvalnic. Pare un text scris în apnee, pe nerăsuflate, și asta iar e bine Cine poate scrie 5500 de caractere pe zi, e deja scriitor. De asemenea faptul că vă deconspirați condiția științifică e un lucru încurajator. Aveți cam toate atuurile pe mânecă. Mai contează ce jucați. Asta nu mai contează nici de Dumnezeu nici de parteneri, în fața hârtiei albe ești singur cuc. Dacă rămâi pănă la capăt singur, ești pierdut. Dacă Dumnezeu îți dă coate și te inspiră e altceva. Vrau să mai discutăm subiectul. Vă datoram un răspuns:
Peste o anumită limită nu se poate trece tot din voința lui Dumnezeu. Dacă în ultimii 36 de ani 10-20 de oameni au ajuns pe Lună, asta echivalează cu câteva evadări dintr-o închisoare de maximă securitate. În câteva ore sau zile evadații sunt prinși sau vin singuri înapoi.

Când Domnul a distrus Babilonul și i-a împrăștiat poporul, motivul a fost că se îndeletniceau cu construcția unui turn sau a unei scări cu care să se urce la ceruri. Răspunsul la această ghicitoare nu putea fi găsit de oameni înainte de a se fi construit astfel de scări urcătoare la cer - rachetele spațiale.
Înainte de a continua dialogul mi-ar face plăcere să citiți textul meu Raspunsuri la întrebări, Intrebări la răspunsuri, se vor clarifica multe elemente. Vom avea o bază comună de discuție.Apoi vom continua cele începute.
Cu stimă,

Domnule Nicolae Stoian,
Eu ți-am descifrat textul. Este o secțiune prin viață. Nu trebuie să te deprimi, la următoarea tăietură poate vei găsi și ceva consistemt. Parametrii se modifică permanent și fiecăruia șansele i se arată. Doar că trebuie să fie pregătit să o recunoască. Folosesc acest canal pentru a vă răspunde la problema pe care ați ridicat-o după lectura Deochiului:
Ași intuit imediat dar nu v-ați putut înfrânge propria cenzură: \"...am putea considera că și WEB-ul e tot un fel de Dumnezeu energetico-informatic, doar că în loc de sfântul Petru avem Google.\"

Răspuns: Google, sau Gogu, cum îmi place mie să-l alint, este un model, redus, modest și imperfect dar în dezvoltare. Are toate calitățile să evolueze: vede tot, aude tot, știe tot, identifică și localizează!! Când va înmagazina suficient de mult, WEB va fi un echivalent local, în plan informatic al lui Dumnezeu de vreme ce va avea control pretutindeni. Adică va deveni o bază de baze care include ierarhii multiple de baze de date, și poate printr-un ucaz planetar, le va include pe toate. În conexiune directă este eseul (120) Vasele necomunicante care se află depozitat pe pagina:

http://create.pc-dojo-article.php?article=68

Peste puțin timp vom depăși transmisia prin cablu și atunci WEB va deveni invizibil și va mai face încă un pas spre divinitate. Adică va fi nicăieri și pretutindeni, ca și Dumnezeu. Legătura sa cu Dumnezeu va deveni concurențială, șefii acestui sistem se vor erija în mici dumnezei, dacă nu cumva o fac de pe acum. La viteze suficient de mari informațiile se vor mișca atât de repede încât vor da impresia unui organism viu. Virtual dar viu. Așa cum la numai 24 de imagini pe secundă vigilența analizoarelor omenești este indusă în eroare aceptând animația. Oricât de mare și rapid va ajunge acest nou Gogu tot infim va fi deoarece nu va avea decât jurisdicție terestră și câțiva abonați rătăciți prin spațiu. În plus mai are unele tare, ereditare.Nu își tratează componența cu aceeași obiectivitate, limitează unele accese, pe altele le impinge în față, într-un cuvânt conjuga liberul arbitru doar la persoana întâi. De altfel fiecare om este un fel de google mai mult sau mai puțin încărcat, dar cu mult mai dotat. Internetul simulează potențialul de căutare și conectare pe care îl are fiecare om, prin construcție.

Edgar Cayce, un clarvăzător dintre cei mai cunoscuți (1877-1945) își explicase potențialul paranormal într-una din lecturile sale: \"Sunt în măsură să intru în contact cu orice minte omenească vie și să folosesc informațiile din ea!\" Am considerat această primă definiție a internetului, formulată cu 50 de ani înainte de apariția sa, definitorie și am montat-o în motto pe frontispiciul site-ului www.miracol.ro. Pentru detalii clic pe ... detalii, sau

http://create.pc-dojo-article.php?article=9

Iată cum parabola biblică \"Toate la timpul lor\" ne arată că are un pronunțat conținut pragmatic. Fraza lui Cayce nu a produs în mintea reputaților eseiști Louis Pauwels și Jacques Bergier (Dimineața magicienilor), nici o reverberație, dar ei scriau în anii 60 ai secolului trecut.

Pentru o reală punere în context vă invit să aruncați o privire în Intrebări la răspunsuri , Răspunsuri la întrebări.
Cred că vom avea multe impliniri tematice!

Domnule Negru Vladimir
Am găsit cu greu un canal liber spre dumneavoastră. Multe sunt prea bătătorite de numeroșii dumneavoastră discipoli virtuali, care vă aduc mesajele Domnului. Dumnezeu îi conduce pe oameni prin oameni. Și face perechile în cele mai neașteptate moduri. Am avut odată aceeași febră. Mă gândesc că cineva își alege ingredienții și ca să le amestecă aurele îi aduce la același numitor. Altfel de ce unii iau foc și alții tremură? Am fost flatat că ați citit textul meu despre deochi. Bunica deosebea întotdeauna un deochi de femeie de unul provenit de la un bărbat. Asta nu am mai găsit confirmat in bibliografii. După această logică, mesajul dumneavoastră mă îndeamnă să vă invit să vă uitați prin textul meu Întrebari la răspunsuri, Răspunsuri la intrebări, care aduce un minimum de clarificări. Dacă vă cer prea mult nu e cu supărare. Înseamnă că iar avem febre diferite!
Cu stimă, sănătate!

Stimată doamnă,

Expresia \"Un text ca un ciob de hologramă\" este o figură de stil. Tocmai pentru a nu fi înțeles greșit, făcusem încă două reluări:

-“Găsești o amprentă și identifici un univers,“ După o amprentă se poate identifica fără greșaeală un om.

-“Găsești un ciob care îți structurează în minte întreaga amforă, așa cum o vezi tu.”

Construcția nu are deci nimic peiorativ sau jignitor.

Am postat un eseu cu titlul Deochiul, care cuprinde multe elemente lămuritoare. Holograma, cu care astăzi ni se încântă ochii, și ni se încarcă mințile, a fost descoperită abia în 1971, de Denis Gabor, și a intrat în cotidianul fizic și literar. Este un fenomen ce stă la temelia vieții și a fost evidențiat, într-un limbaj afecvat și în Biblie, De apostolul Pavel:

1 Cor(12,12) \"Căci, după cum trupul este unul și are multe mădulare, și după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, - tot așa este și Hristos. Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh,(forța de coeziune, echivalentă homeostaziei n.a.) ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh.Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar zice: , - nu este pentru aceasta din trup? Și dacă urechea ar zice: Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup\" - nu este pentru aceasta din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup. Ochiul nu poate zice mânii: ; nici capul nu poate zice picioarelor: . Ba mai mult, mădularele trupului, cari par mai slabe, sunt de neapărată trebuință. Și părțile trupului, cari par vrednice de mai puțină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Așa că părțile mai puțin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseță, pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în așa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste: pentru ca să nu fie nici o desbinare în trup: ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.
Și dacă suferă un mădular, toate mădularele sufăr împreună cu el; dacă este prețuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el. Voi sunteti trupul lui Hristos, și fiecare, în parte, mădularele lui. Și Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învătători; apoi, pe cei ce au darul minunilor ; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, și vorbirii în felurite limbi. Oare toți sunt apostoli? Toți sunt prooroci? Toți sunt învățători? Toți sunt făcători de minuni? Toți au darul tămăduirilor? Toți vorbesc în alte limbi? Toți tălmăcesc? Umblați dar după darurile cele mai bune. Și vă voi arăta o cale nespus mai bună.\"


În ce privește punctul, aveți dreptate. Asta deviază direcția considerațiunii pe care am făcut-o la adresa artiștilor gurmanzi. Dar nu trebuie să vă supere. Nici eu nu reușesc întotdeauna să las întreg în farfurie, scheletul peștilor.

Dacă V.G. Childe ar fi săpat și mai adânc în documentație, ar fi dat poate peste Cartea lui Enoh, care are bunăvoința să ne transcrie tainele timpului și ale calendarului, pe care le-a aflat direct de la sursă, de la îngerul Uriel, [6], cărțile LXXI-LXXVIII.

Nu am nici o obiecție de făcut. Cred că sumerienii au preluat calendarul și metodele de determinare a timpului de la zei. Orașul Ur de unde a plecat neamul lui Avraam condus de tatăl lui, Terah, sau orașul Uruk ridicat de mesopotamieni, au poate o legătură directă cu îngerul Uriel. Oamenii s-au dovedit elevi silitori, aveau să deprindă mai apoi, atât calendarul și măsurarea timpului, cât și meteahna de a-și lăsa numele pe hărți.

Vă simt iritată și asta mă întristează.

Cu stimă.

6. CARTEA LUI ENOH - apocrif, ed. MIRACOL, București, 1997, traducere din limba franceză de Georgeta Constantin.

Un text ca un ciob de hologramă. Citești un fragment și îți reprezinți întregul. Găsești o amprentă și identifici un univers. Numai că fiecare reverberează în felul său, din punctul său cultural și de fiecare dată altfel. Permanent, orice intervenție din afară ne schimbă iar reacțiile, din ce în ce mai modificate, ne pietrifică. Găsești un ciob care îți structurează în minte întreaga amforă, așa cum o vezi tu. Nimeni nu o vede în aceeași lumină, prin aceeași frecvență, la aceeași amplitudine, cu aceeași lungime de undă. Pentru că nu ne acordăm aceste libertăți, suntem atât de diferiți și permanent în conflict.
Stimată doamnă, pentru că mi-ați prilejuit această experiență, v-am dedicat un text: Poemă în cod etrusc.