Poezie
silabe metafizice
1 min lectură·
Mediu
a câta oară ne mai întrebăm din priviri
despre toate născocirile metafizice/ cu cine ne simțim
bine/ cu cine mai râdem și cui mai simțim nevoia
să-i alocăm un spațiu infinit undeva lângă
urechea stângă/ locu-ăla care n-are nevoie de
chagall sa fie descris/ asta pentru simplul fapt
că nu trebuie
n-am mai fost acolo de ceva vreme/ îmi lipsește
cum îmi lipsește o a treia mână stângă/ ca o culoare
pe care să ți-o atribui ție și gândurilor tale
imaginează-ți că și dac-ar fi să ne cadă cerul în cap/
să ni se prăbușească lumile una într-alta/ sau mai rău/ să
se respingă cu puterea primului magnet/ să vină sfârșitul
sfârșitul ăla despre care vorbeau filosofii în prima strofă/ da/
adică
dac-ar fi să ne despărțim/ noi n-am putea să ne despărțim
decât în silabe
022
0
Finalul aduce a poantă epigramatică. E previzibil, însă, din cauza titlului. E doar o constatare, nu e un reproș. Aceeași observație mi s-a făcut și mie, de curând.