Poezie
Wake up, stranger
1 min lectură·
Mediu
Dacă nu m-aș mai trezi
n-aș mai putea face diferența
dintre ce-i real și ce-i vis,
îmi zic, pierdută-n peisajele rurale,
într-un bus supra-aglomerat,
cu drumul denivelat
dedesubt transmițând vibrații în fiecare fibră,
dacă nu m-aș trezi
într-o zi, printre pernele pufoase
și gri ca blănița câinelui bătrân, loial,
Yoyo, care a pierit odată cu bunicul, dement
și zâmbitor până-n ultima zi,
printre pernele astea și barba ta încâlcită
în care încerc să-ți ghicesc expresiile și minciunile,
ce ar fi?
Cât de multe personaje
și câte vieți aș putea trăi,
iluzoriu,
totuși cu intensitate și voluptatea
momentului deplin, injecții cu adrenalină
propagându-mi-se-n creier,
luminând ca Timișoara, într-o seară de toamnă, prin 1884,
de unul singur în toată Europa, orășel incandescent cu lămpi din filament de cărbune.
Soarele să mă mângâie,
tu să mă zgâlțâi
ca pe-o păpușă,
strada să se umple
de țipătul ambulanței,
eu să zâmbesc cu ochii închiși
ca să știi
că te-am găsit și acolo,
printre puf și scâncet și fervoare,
că am învins
toți inamicii, toată frica
și că dorul
nu există, nici teroarea,
că aici
barba ta e lungă
ca a unui mort
și mă legăn în ea, mă joc,
îmi zic că sunt bine.
032254
0
LM