Alex Popp

Da. Visul asta e cam ca cele din nightmare on elm street. O atmosfera idilica, prea idilica este egal ireal. Si deodata realitatea sare si musca.

UN text care incita.
Prima parte e poetica. Placut.
Restul se scalda intr-o dulce banalitate.
Cred ca asta era si intentia. In felul in care unii intreaba ce e poezia? Ce e poetul?
Si vor definitii poetice. In loc sa raspunda: o creatie literara, care poate fi definita prin faptul ca se bazeaza pe un ritm diferit de cel al vorbirii de zi cu zi. Cam asa ceva.
Si poetul e cel care o scrie.
Banalitatea se defineste in opozitie cu neobisnuitul. Atat. Punct. Si cum stim ca de la neobisnuit la bombastic nu e nici macar jumate de pas, e clar ca mergem pe o coarda extrem de subtire.
Clasicii recomandau calea de mijloc. Altii au facut pipi pe ea. Asta e.
Eu zic, dragi scriitori, sa nu ne mai cramponam de astfel de probleme si sa le lasam pe mana criticilor, care, se stie prea bien, au aceasta menire de a fi cocalari.
Cat despre sensibilitate. Se educa si nu se educa. Eu cred ca in cea mai mare parte trebe sa o ai de acasa. Sa simti ceea ce este poetic - termen cam vag e adevarat - este un dat. Ca dupa ce tu il traduci in cuvinte, poate fi receptat si de cel educat, asta e altceva. Dar sa stii ca numai un poet adevarat poate vedea simboluri in bule. Eu cam cred ca ai plagiat de undeva. Ca restul textului e cam pedestru. Sau poate, e ironie cum ziceam mai sus, daca nu ma insel.
Poate ca mai aveam si altele de zis, dar si le-am uitat, si mi-e lene sa scriu si sa-mi aduc aminte.
BA mi-e mila si de cenzorul care va trebui sa citeasca toata acesta polologhie. Scuze pe aceasta cale.
Si bre, oameni buni. Gratuitatea e gratuitate, adica lipsa de pret, aica un lucru facut doar ca sa fie facut etc. Si gratitudine este un sentiment de recunostinta. Nu mai confundati, bre.
Si inca bre nea Lapisule. E sa continuu si e ma gandesc la nu gandesc nu stiu ce... Verbul a gandi e reflexiv. Rareori e folosit fara pronumele reflexiv. Si in acele cazuri nu e tranzitiv. Ba chiar nu poate accepta nici un fel de complement de obiect, pentru ca se refera la actiunea in sine. Accepta doar complemente care descriu felul in care e actiunea. La noi se numesc circumstantiale. Desi sunt mai curand niste atribute.

Ceea ce se stia prea bine, domnul Anton Peta poate versifica foarte bine pe orice subiect. Si o face intr-un stil agreabil, adica fara sa traga de par muzele.
Nu sunt de acord cu injuriile aduse strofei a doua. E si ea peste media acestui site. Acum sa nu cerem nici de la maestri ca la orice versificare sa iasa un cap de opera, ca nu se poate.
Concluzie. Un talent rar intalnit in poezia romana de la PAunescu incoace.

Multumesc, Geta. NU cumva si tu esti din neamul nostru de renegati? de ne place poezia acestor romani.

Imi aduce aminte de tonul lui Eminescu din Scrisoarea III. E un pic cam desuet, dar imi place, desi ma intristeaza realitatea la care te referi. Din pacate cam asa e.

Frumos haiku.
Cerul ca o tabla pe care creta creatorului a tras scanteile din ochii ei.

Cealalta palma. Adica impreuna aveati numai doua palme? Se savarsise nunta alchimica.
Sau e o ironie fina?
Text simplu si curat. Mi-a placut. Prefer varianta cu nunta alchimica. Desi tu s-ar putea sa vorbesti despre bunicul.
:)

Mâinile care te-au făcut
mai miros încă a scânteie
și a furtună,

ce imagine forte!

Lebada aceasta neagra sa fie poezia?

Arta?

Sau altceva mai tainic?

O poezie foarte frumoasa si jucausa cum este si cea care a prilejuit explozia inspiratoare.

Un basm cu adevarat relevant. Problema basmelor culese atat de tarziu este insa ca nu se poate afrima cu siguranta autohtonia lor.
Nu cunosc problema deloc. Dar asta nu ma impiedica sa fiu impresionat de poveste si de comentarea ei, nu stiintifica, ci din inima.
Si e placuta si interpretarea frumosului natural, care este intrinsec lucrurilor, dupa cate inteleg eu, ca parte din cosmos (=ordinea universala).
Si mai e placuta aceasta intuitie a degenerarii progresive a lumii, desprinsa parca din Muncile si Zilele lui Hesiod. N.B.: Unde apar si Pleiadele.

Im-pre-si-o-nat. De-aia de-abia imi ies cuvintele din gura asta virtuala.
O poezie simpla si plina de emotie.
Fruuuuuuuumos.

Da. Bine spus. Vrem sa ne inaltam moral si spiritual spre noi culmi. Pe vremea lui Ceausescu, cu toata ingradirile pe care le aveam, eram liberi sa visam: pace, prosperitate pentru toti oamenii, intelegere etc.
Acum numai bani, bani si iar bani...

Frumoase imagini. Femeia si barbatul. Natura si soarele.
In zilele astea de canicula o poezie cum nu se poate mai potrivita.
Mi-a placut si schimbarea si revenirea de ritm.

Sunt deci primul cititor.
Talpile astea cu saruturi strivitoare...
Ce imagine duioasa.

Si cu nick si fara Nic
Site-ul asta ca un lac
Sa ma scald si eu un pic
Ma imbie.
Un brotac.

Nu mi se pare cine stie ce. Mai ales pe un sit romanesc. Rohmanii sunt aia din stapanul inelelor?

In alta ordine de idei. Radule, pentru problema asta administrativa, mai potrivit era un mail.

Trebuie sa ai cel putin nivel 105 pentru a te putea folosi de facilitatile text.
Pentru imagine nu stiu ce nivel trebuie.

Eu personal nu sunt afectat de schimbare. Imi place numele meu mai mult decat orice inventie.
Totusi trebuia anuntat inainte.
Oricum, e bine ca treaba se misca.
O fundatie? Mai multe detalii?
Cred ca problema pusa de Degeaba e bine sa fie luată in serios.
P.S.: Sunt exasperat de greselile de ortografie. A cădea, nu a cade, a apărea, nu a apare, prenume nu pronume, mă gândesc, nu gândesc.

poezia e in pijama roz
Atat.
Restul nu ca nu ar avea valoare, dar nici nu sparge tiparele, nici nu are vreun farmec aparte, care sa te faca sa treci peste repetari. Alea in care se umplu paginile cu visare.

Poezia este inegala. Unele imagini sunt emotionante. Ca noaptea care cade palida pe obraz. Ca istoria din care se coboar ca din tren. Cred insa ca imginea a fost deja folosita.
Oricum, ceea ce m-a nemultumit a fost Marte. Ori e vorba de ceva nedeterminat, ori e vorba de luna lui Marte, ori e vorba de planeta si rosul ei, ori e zeul si sangele care-l insoteste, ori toate la un loc. In toate situatiile cuvantul e un furacios de emotie in sensul transferului in planul inteligentei.
Cred ca simbolurile sunt greu de inserat in textura poetica. Oricat de mult ar vibra in sufletul poetului, se intampla adesea ca ele sa nu raspunda in inima cititorului decat cu dangatul fals al intelegerii rationale.

In alta ordine de idei. Ritmul se pierde in aceest vers:
în lama prieteniilor deșarte