Eu

Livid de furie în ceea ce părea

A fi doar o invitație de a mânca

Nimicul care rezidă în mine era

Cel mai frumos lucru care nu se întâmplase

Încă pe acest univers. Se poate ca ceea ce eu

Nu știu a fi să fie

Un câine pe care un nai l-a pompat încă din copilărie

Spre cerurile adânci de ele însele

Pline de scorburi rele.

Gol rotație

La mijlocul celui cea fost odată

Nimicul sufletului nimicit a stat

Și probabil că mai stă un mijloc

De codru alb cu irizații de coloane

Chiar acolo unde eu am avut curajul

Să cânt pentru cineva.

Eu? Eu? Eu!

sau poate nu eu, ci noi am dormit pe acel miraj pe

care noi l-am numit atât de naiv macabrul etern.

Noi am fost cei ce am iubit tot ceea ce eu nu am putut face,

iar eu am fost cel ce am urât ura.

Eu vă urăsc pentru că vă iubesc. Eu? Eu nu sunt, nu voi mai fi, n-am fost și totuși eu vă scriu iubirea. Eu, pata, vă descriu curățenia.