Stiam

Mă gândeam că faptul că mă așteptam să se întâmple va atenua durerea. M-am înșelat... Știam că o să se întâmple de mult. Plutea în aer, ca mirosul specific unei case; era mirosul care parcă mă urmărește de mult. Știam că o să se întâmple încă înainte de a mă gândi că poate totul va fi așa cum ar fi trebuit să fie dacă lumea ar fi altfel decât este. Încă înainte de a spune ceva, încă înainte ca ea să știe ceva, finalul era scris. Eu nu i-am scris poezii de dragoste, nu am transformat-o în metafore decât după ce am scris despre despărțirea implacabilă. Când i-am spus, când ea bănuia ceva, era deja în desfășurare despărțirea. Moartea mea începea atunci. Acum sunt doar o pată de noroi pe hainele ei imaculate (căci demonii nu se îmbracă decât în pene de îngeri morți din dragoste și din prostie). Eu, care eram o umbră înainte, mi-am pierdut până și aceea inconsistență. Acum din mine nu mai există decât un “nu”. Al ei.