. . . aceasta este gradina sufletelor pierdute prin visurile din ceruri
. . . acesta este locul unde melancolia armonioasa a sufletelor , pluteste in solitudine
. . . cind sunt pierdute si
Murmurul padurilor
Si ploaia sfirsitului de noiembrie
Mi-au sensibilizat pentru totdeauna sentimentele,
Ei sint putrezi si umezi
Cu muschiul inca verde,
Copacii sint goi acum
In singuratate
Si
Intuneric, fara lumina
Doar tu si eu
In noaptea ce isi coboara linistea neagra
Cu cintecele frumusetii
Dezbracati, in fata cerului
Plingind si tipind
De placere
In mingiieri ce
Descult prin iarba grasa cu flori de primavara
Poti sa auzi focul de arma din departare ?
Ce a jupuit creierii unui pui de caprioara,
Poti sa simti cum isi sufoca ultimele clipe ?
Da, stiu...
Am chemat ploaia de iulie
Varsindu-mi lacrimile de durere din norii pufosi,
Am tremurat in mijlocul padurii
Asteptind sfirsitul fulgerelor din ceruri,
Am alergat printre spini si deserturi
Ca in
In linistea ei
Ceremonia trandafirilor te strapungea
Inauntrul padurilor nuptiale,
Aromele intunericului erau calde
Si daruitoare de viata
Iar galeriile durerii acum sint mai solare.
Imi spun
... La marginea marii
Un cal alb, murind ingenuncheat
Sub ochii diminetii incetosate
Si-un caldarim de vrabii ruginii
Sint improscate in noroi amar
In fata unei catedrale prabusite.
O
Urma lacrimei mele pe obrazul inghetat...
Ca surisul unui pas
Lasat pe nisipul unei mari parasite...
Am plecat pentru atunci
Am plecat pentru cindva,
Pentru tacerea in care
Mingiierea ta nu
In sufletul meu, acum pierdut in lacrimi
Un vuiet usor de toamna imi adoarme-n brate,
Cuvinte calde de dor ce-mi patrund amar
Credinta, Speranta, Iubire si Moarte.
Acum,
