Poezii

   . . . aceasta este gradina sufletelor pierdute prin visurile din ceruri . . . acesta este locul unde melancolia armonioasa a sufletelor , pluteste in solitudine . . . cind sunt pierdute si

Murmurul padurilor Si ploaia sfirsitului de noiembrie Mi-au sensibilizat pentru totdeauna sentimentele, Ei sint putrezi si umezi Cu muschiul inca verde, Copacii sint goi acum In singuratate Si

Intuneric, fara lumina Doar tu si eu In noaptea ce isi coboara linistea neagra Cu cintecele frumusetii Dezbracati, in fata cerului Plingind si tipind De placere In mingiieri ce

Descult prin iarba grasa cu flori de primavara Poti sa auzi focul de arma din departare ? Ce a jupuit creierii unui pui de caprioara, Poti sa simti cum isi sufoca ultimele clipe ? Da, stiu...

Am chemat ploaia de iulie Varsindu-mi lacrimile de durere din norii pufosi, Am tremurat in mijlocul padurii Asteptind sfirsitul fulgerelor din ceruri, Am alergat printre spini si deserturi Ca in

In linistea ei Ceremonia trandafirilor te strapungea Inauntrul padurilor nuptiale, Aromele intunericului erau calde Si daruitoare de viata Iar galeriile durerii acum sint mai solare. Imi spun

... La marginea marii Un cal alb, murind ingenuncheat Sub ochii diminetii incetosate Si-un caldarim de vrabii ruginii Sint improscate in noroi amar In fata unei catedrale prabusite. O

Urma lacrimei mele pe obrazul inghetat... Ca surisul unui pas Lasat pe nisipul unei mari parasite... Am plecat pentru atunci Am plecat pentru cindva, Pentru tacerea in care Mingiierea ta nu

In sufletul meu, acum pierdut in lacrimi                        Un vuiet usor de toamna imi adoarme-n brate, Cuvinte calde de dor ce-mi patrund amar Credinta, Speranta, Iubire si Moarte. Acum,