Poezie
LA MARGINEA MARII
2 min lectură·
Mediu
... La marginea marii
Un cal alb, murind ingenuncheat
Sub ochii diminetii incetosate
Si-un caldarim de vrabii ruginii
Sint improscate in noroi amar
In fata unei catedrale prabusite.
O dimineata in lumina adormitoare
Cu valuri din vin si miezuri de piine sfinta
Zugravind cu singe un cal alb inaripat
Ce urla paranoic,
Si nimeni nu vede... nimeni nu aude,
Nimeni
Iar creierii si ochii i se topesc in soare
La marginea marii
In sare...
El tipa ca un cobai disecat de viu
Si nimeni nu-l ajuta
Doar umbrele negre
Ce se hlizesc la el batjocoresc.
Singele meu scrie poemul
Ce nu se mai sfirseste
In cuvinte, uneori nedomestice,
Cind peste oras se lasa noaptea
Fiara goneste spre luna
Cu noi,trintiti la poalele muntelui batrin
Atirnati deasupra marii
De coarda violoncelului putred si crud.
La marginea marii
Beau lapte cald cu miere dulce
Si ma inec cu simburi de caise
Adormind cu violoncelul in iarba;
Alerg spre mare
Printre cimitire plutitoare,
Corabile regale
Cu aripi ce bat peste ochii tai
Cautind linistea
Lina ca moartea sau ca uitarea
Ce-si zvircoleste coltii in nisipurile reci
Din care curg amintiri nemuritoare.
Inecat sint in trupul tau
Singerind marii ce nu se mai opresc
Si nici cuvinte dulci nu imi mai spui
Din gura ta ce infloreste flori
Ce sint sarate si ingropate,
Acum respir prin umbra ochilor tai
Ce sint pietrificati
In singuratatea ce nu-mi mai este draga
Cind noaptea la marginea marii
Ma stringi in aripi de brate.
002.690
0