Adriana Lisandru

în viziunea lui Al. Dragomir, lucrurile stau cam așa: vechiul sau noul sunt referințe pur subiective, date de sistemul de valori al fiecăruia. cu alte cuvinte, eu, trăitoare în superbul secol XXI, pot fi, în planul convingerilor și afinităților, mai aproape de...Francois Villon, să spun, ori de Petrarca, ori de Joseph de Maistre, decât de Leonard Ancuța. :)Contemporaneitatea nu este mai este, astfel, o noțiune definită strict de data nașterii ori de evidența populației.
Și a susține că momentul actual este momentul zero, unde totul începe, echivalează cu o descentare, cu o alienare a rostului firesc. Este pierderea comunicării cu centrul, provincialismul (temporal) așezat sub semnul \"marginalului ca spiritualitate\".

Învechit? dacă spui tu... :) Dar nu înțeleg de ce îi aloci cuvântului un sens peiorativ.Sau raportat la ce anume acest sens peiorativ ar căpăta sens?

din discursul tău eu mă înțeles că \"lumea vrea un subiect cool, direct, o actiune taioasa si cat se poate de multa emotie, de orice tip.\".
dacă am citit de-a-ndoaselea spune-mi, te rog...

a se citi: \"Nu, nu cred că pragmatismul în artă vine în întâmpinarea cititorului.\"

chihlimbarul*, firește.

Să mă ierte cei doi domni că intervin (cu tot respectul) în dialogul dumnealor, dar opinia mea diferă puțin.
Eu fac parte dintre cei care cred că, la un moment dat (nu prea departe în timp), literatura actuală va trebui să facă o alegere: între originaLitate cu orice preț (pentru că ar fi dificil să nu recunoaștem, dacă vom fi cât de puțin sinceri cu noi înșine, că ea este doar una aparentă) și originaRitate. Impresia (dusă către obsesie) că roata se poate reinventa mereu, ne va secătui prematur. Oricât de dens ar fi vălul orgoliului și oricât de plăcut ar fi să considerăm că prezentul, ca moment ultim, înseamnă apogeul progresului, să nu uităm că, asumându-ne doar acest criteriu, vom fi executați cu porpria armă: timpul. Iar a forța literatura (și arta) să o pornească pe câmpii de dragul consumatorului de literatură pe care-l presupunem updatat actualității imediate mi se pare o motivație falsă: acel consumator căruia presupunem că ne-am adresa nu are atât de multă nevoie de \"produsul” nostru, cum ne place nouă să credem; el își satisface foamea de senzații tari prin alte locuri, unde \"servirea” este mult mai rapidă. Prin însăși efortul de receptare pe care îl necesită, literatura va fi mereu cu un pas în urma acestora. Așa că nu văd de ce și-ar propune ea să concureze cu… cinematografia, de pildă. E că și cum s-ar așeza pe pista de atletism un alergător de viteză alături de un balerin.

În fond, nu presupusul consumatorul constituie rațiunea și motivația schimbării, ci disperarea creatorului de literatură, care-și vede publicul diminuat numeric. Uitând, de multe ori, că există acțiuni și valori ce se vor sustrage mereu aprecierilor cantitative și că, în momentele de criză, o anumită ocultare a spiritualității nu numai că este inevitabilă, ci chiar salutară.

Nu, nu cred că pragmatismul în artă nu vine în întâmpinarea cititorului; dacă ar fi cinstit, scriitorul ar trebui să recunoască, măcar în fața oglinzii, că el nu încearcă să-și salveze decât propriul loc în conștiința contemporanilor săi.

Să mă iertați, domnilor, dar eu îi dau dreptate lui Alexandru Dragomir:
“Contemporaneitatea este o stare de spirit” și, dacă ne vom încăpățâna să nu înțelegem asta, vom eșua în ceea ce el numește \"provincialismul contemporaneității.”

Felicitări, doamna Văleanu, pentru eseu.

Da, interesantă litera asta - litera simetriei. Dacă stăm bine în confortabilul Haș și, în plus, mai și gândim, vedem că privind-o de sus ori de jos (respectiv din stânga sau din dreapta), ne oferă aceeași imagine. O fi bine, o fi rău? Uite, îmi trece acum prin minte că domnii greci s-au așezat de la bun început în tronul Haș-urilor lor și, din când în când, mai răsare câte un Haș prin lume. Dacă le punem cap la cap, rezultă o scară...care, cum bine zicea Hermes, poate duce și în sus, și în jos; tot acolo...
Cât mai valorează oare convingerile noastre... unidirecționate? :)

P.S.1: Săgeata din titlul comentariului a ajuns unde trebuia.
P.S.2: Maria are dreptate.

\"printre munti\"?

ca poezia ta poate fi, in intregine, in-cantata.
frumos.

păpușe,
a-mi dedica o carte – mie! - este
o cutezanță fără de hotar;
cred că mai bine-ai scrie o poveste
celor surprinși cu ou’n buzunar.

în altă ordine de idei: ferește-mă, Doamne, de prieteni, că pe dușmani îi mituiesc mai ușor.

cu (blondă) venerație, semnez și ți-o trimit anonimă.

pentru ca ai avut bunavointa sa revii, voi spune ca eu acord cititorului (pana la un punct...:), fireste!) libertatea de a face ce doreste cu textele pe care le arunc in lume. Oricum, el isi ia aceasta libertate si fara sa astepte incuviintarea autorului. dar aici nu-i vorba decat de o \"joaca intru stil\", daca vrei; ca atunci cand incalti pantofii mamei si ii incerci palariile in fatza oglinzii, as spune, folosind o comparatie (desigur) usor fortzata. :)

inca o data, multumesc.

Madalina, daca as fi avut chef a scriu un text concentrat (si bun) cu siguranta ca as fi folosit alt registru. Dar azi am avut chef sa ma odihnesc sub un tufis. uneori umbra tine de sete.
Multumesc de feedback, apreciez.

spuneam eu ca va trebui sa tremuram asteptand evaluarile tale...uite ca nu m-am inselat!
\"blonda\", carevasazica...:)) ei las\' ca vezi tu la editia a doua! :D

:) fain, felicitari pentru curaj, nu te opri aici. nici cu povestirea, nici cu poezia, nici macar cu...inaltimea. :)

tabara a fost intr-adevar un succes, probabil ca vor urma si impresiile celorlalti.

Anghel, Anghel, uite cum reusesti tu sa ma teribil confuzionezi! am inteles care-s relele. dar inca ma intreb ce ti-a mirosit bun pe aici!...

Adrian, omule, eu abia m-am intors dintr-o vacanta superba, ia-o mai pianno cu hermeneutica pe scari. :)

multumesc de comentarii, domnilor.

mă bucur că vă pot citi și aici, domnule Tăutan.
ați adus o serie de texte care ar trebui să ne pună pe gânduri...căci, într-adevăr, raportând la Timp, câte secunde poate dura coșmarul acesta?

amară ironie în versurile dumneavoastră...

o plăcere a fost lectura. mai trec pe aici.
Adriana

soldat, să nu glumim despre cele sfinte! :D

merci de comm, mă bucur că ai trecut pe aici. :)

devenire, da.
însă date suplimentare nu pot oferi - nu le am nici eu. :)
cred totuși că este suficientă povestea, dacă cititorul se simte îndemnat să brodeze singur pânza acelei lacune biografice.

mulțumesc pentru vizită.

sunteți extrem (dar extrem!) de atent la nuanțe!
chapeau!

nu mai zic nimic...:) doar mulțumesc!

azi a fost o zi norocoasă.

Carmen, nici nu știi cât mi-a plăcut asta! :))
și cadoul e grozav...merci!

m-a surprins cumva trimiterea la Otilia, iată cum Julieta mai făcu rost de un nume livresc!
la întrebare nu știu cum să răspund, dar crede-mă că este un caz foarte aproape de adevăr...

mulțumesc pentru semnul de lectură.

aplauze si biss!

domnule Duma, e o minunatie de proza aici! am deschis doar asa, sa arunc o privire, dar cred ca nici nu m-am miscat pana n-am terminat-o.
cartea a aparut? in Brasov o putem gasi?

Adrian, deci ti l-ai amintit...am prins felicitarile cu mainile amandoua. merci.

Domnule Parvescu, asa cum spuneam, textul asta a fost santier...tocmai adunasem schelele...da\' cine stie? poate le pun la loc. :)
onorata de semn.