Poezie
am motivele mele
1 min lectură·
Mediu
așa e pierd timp
minute secunde
cu nonșalanța unui prinț levantin
ce-și aruncă pe masa de poker
ultimul inel cu opal și safir
de parcă aș vrea să răzbun
sudoarea țâșnită din carnea
bunilor mei și-a părinților lor
până când tot acest arbore cu genealogii scrijelite stângaci
pe mânerul de coasă
își va fi topit rădăcinile
în pepite de calcar și sare.
motive există. toată noaptea aud
cum se-aleargă prin casă personaje celebre
cum miorlaie și se mușcă de gât
ca niste gheparzi în călduri.
prin urmare dorm prost și lumina-mi provoacă
sângerări de memorie. mai pot invoca deplasări incognito
la adunarea de taină dintre dintre unghi și triunghi ori virulente reacții alergice
la mirosul cernelii de porc.
uneori mă pierd în acest hățiș indigo seara dă peste mine
moțăind prin câte un mușuroi de năluci
mă ia cu blândețe de ceafă și m-agăță în cui
în zori mă transform într-o pălărie de soare
rostul meu e să fac pe pământ
o umbră rotundă cât roata de car.
nu mai e mult și mă voi goli în sfârșit
de tot pietrișul ăsta ticăitor
voi pluti voi pluti clandestin peste orașul ce fumegă stins
ca un greabăn de bou
înjugat.
023.063
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adriana Lisandru
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 199
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
Adriana Lisandru. “am motivele mele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adriana-lisandru-0026649/poezie/13933686/am-motivele-meleComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Au lăsat călătorii pânza aceasta nedesfăcută! Cât atlas, câtă strălucire... Eu cred că l-am învățat pe de rost pipăindu-l, mai ales că l-am cântărit deja în mâini. Ferice de cel căruia i-l vei arăta!
0
acei calatori...:)
la drum lung nu iei cu tine matasuri, ci panza trainica. asta nu-i.
da-ti multumesc si te rog sa imi ierti intarzierea.
la drum lung nu iei cu tine matasuri, ci panza trainica. asta nu-i.
da-ti multumesc si te rog sa imi ierti intarzierea.
0
