homeless

Adriana, poemul tău mi-a amintit de hotărârea prințului William de a petrece o noapte printre cei fără adăpost în miez de decembrie. Nu știu cât este bună intenție și cât este strategie de imagine în fapta sa, dar totuși contează, cel puțin la nivel simbolic. Mi-am amintit și de ceea ce remarcă Liiceanu despre poeți, că „sunt salvatori neputincioși: forța de a deschide un drum nu e însoțită și de aceea de a-i pune pe ceilalți pe acest drum”. Aici, „viscol de vorbe” și „gândul flasc” exprimă lipsa de utilitate, de energie, iar „speranța / țurțure” – iluzia unei înțelegeri. Dacă pentru vedete și persoane publice „fericiri de carton” înseamnă eșecuri, pentru cei care nu prea mai așteaptă nimic, un carton în plus poate aduce fericirea.

Trebuie sa marturisesc ca sunt uluita de limpezimea cu care ai deslusit randurile pe care, cu atata generozitate, le numesti \"poem\". Da, despre aceasta neputinta e vorba, desi as considera ca ea nu este doar un apanaj al poetilor, ci al tuturor celor care \"pacatuiesc\" prin luciditate. Si ma intrebam zilele trecute daca nu cumva ne refugiem in literatura tocmai pentru a ne feri de luciditate.
Multumesc pentru interventie.
Fie sa avem cu totii un an bun si un acoperis mai putin friabil deasupra gandului si inimii.