Adriana Imbrea

sunt multe basme în care mă regăsesc iar ele atât de simplu îmi zâmbesc... am acceptat să fiu o frunză lăsată în voia sorții. fără să scot vreun sunet, goneam de zor să prind ultimul

deseori deciziile luate nu lasă nici măcar locul unui poate... în astfel de situații eșecurile sunt sidefate expuse pe străzile asfaltate. praful ăsta pe care-l numesc cafea pe un perete se

o stare de oboseală ma doboară iar această tristețe e chioară nu observă că mă distruge, ea doar tace... și decurge... cu melancolia-mi specifică pot spune că sunt doar fiică rătăcită,

Închide telefonul, trag cortina, de azi întrerup rutina! și ma lupt cu adrenalina. debordez de energie, pentru prima dată după multă vreme mă simt vie. Renunț la masochism, mă scald în

Azi zâmbesc și totul e senin Am mai scăpat de un chin Nu mai resimt acel pelin... Totul în al meu jur strălucește Și iubirea mea față de viață crește Inconștientul meu nu mai tânjește A

fața îți este arsă iar în traistă porți o scoarță scrijelită de speranță care în realitate se revarsă în gânduri și afecte ce par a fi imperfecte printre miile de subiecte îmbrăcate în

Și uite că primăvara a venit, firele de iarbă la viață s-au trezit, copacii sunt încă goi, zâmbesc, așteptând vremuri noi... Florile sunt amorțite, păsărelele se fac simțite strâns de Soare

Și dacă mitomania e o formă de evadare? dintr-o realitate pe care nu o dorești simplele adevăruri pe care le ocolești fără cel mai mic semn de rușinare. Și miciunile gogonate dor, chiar dacă

sticla nu se mai dezbracă paharele întâlnesc un alt parcă scaunul inhibat după gunoi e ahtiat iar vântul camuflat într-o târfă ieftină s-a refugiat ketchap-ul, azi consumul de pornoșag a

Trecem nepăsători prin viață, asistăm la cursa pe un fir de ață, de un extaz imens experimentăm indiferență demonstrăm zilnic doza noastră de potență File învechite, îngălbenite, de

Neștiind cum să iubești, ai apăsat butonul automat, "supraviețuiești". Pașii te-au condus pe drumuri netatonate, pline cu experiențe de viață răsuflate. Lecțiile zboară prin firul de trăiri

iarna asta rece, nu vrea să plece... amintirile mocnesc în așteptare pășesc răbdare de ceva vreme cerșesc nu vreau în trecut să mă mai opresc aici și acum trăiesc ...nu vreau în trecut să

Sunt un corp albastrit, din praf de stele, Sunt frunza aurie bătută în vântul violent al toamnei, Sunt oda de dor a dependențelor excesive, Sunt fiul rătăcit pe plaiurile ațelor

Sunetele se joacă, de teamă se dezbracă. Cu scârbă de oameni se îmbracă, speranța pe zi ce trece e tot mai opacă Cu o sete profundă de noutate și o doză de naivitate mobilizează decadența să nu

Nu-ți mai scriu s-apari, clepsidra-i pusă-n colț, iar gândurile le gonesc, fără să le mai rostesc. Din întuneric apăreai, și nisip în prag presărai. Mare-ntr-un pahar cu apă o turnai, iar

Deschide fereastra, inchide-ți ochii pentru o secundă, timpul pare să o ia la goană, amintirile se opresc brusc, vioara ce mai cântă-n apus de seară, corpul sunetele doboară, nisipul petrece

e 12 fix și iar n-am somn... mocnește a praf, mocnește a ploaie mocnește a spaimă prelinsă-n baie... stau întinsă pe un covor strângând de zor al prizei scandalos decor. umbra focului

Acceptarea de sine printre rânduri chicotește, prin brațele durerii de ploaie se descotorosește. Alături de cimitirul ambulant al vocilor fandosite fire de pași greșiți, urmele de nisip s-au

azi nu mai esti ce odata ai fost, azi nepasarea ne apasa si ne lasa sa zburam in zare azi cand cerul e senin si soarele rasare azi cand totul e frumos si totusi nu mai doare azi cand as fi

Femeia copil e învăluită în mult fum Tot ce face acum e să extragă scrum Din al ei cufăr de mult timp lăsat Într-un cotlon întunecat. A încetat să mai caute răspuns Pentru că timpul s-a

Astăzi am îndrăznit să te sărut... mi-a fost greu să caut o scuză pentru a ta indolență. Încă o dată mă simt pierdută în ignoranță... Cred că nu mai are nicio importanță, inima mea a

Oamenii se îndrăgostesc de iluzii, alimentându-se afectiv din diverse perfuzii. Închid ochii, uitând să închidă porțile, până în momentul revelator... Viitorul schițează, noi cărămizi senine

aud cum vantul bate in negrul rasarit... aud cum norii zboara deasupra mea plangand... aud cum ploaia violeta,cade tipand durerea mea... aud cum soarele ii sopteste lunii ca n-o sa mai