De multa vreme ceaiul fierbe in singuratate
Probabil n-a venit timpul pentru cantitate
Se pierde printre grade pline de ospitalitate
Si tigari care mai spalacite, mai speriate.
Vremea gri se
ne-am rătacit prin mulți pași greoi
aici n-au rămas decât ploi...
s-au șters chipurile noastre-ntipărite...
au rămas doar amintiri ciopârtite.
de ce ne mai mințim?
amândoi vrem să ne
Azi soarele a răsărit din nou,
e un alt strop de viață, prețuiește-l!
Lasă lumina să-ți invadeze sufletul,
vitalitatea să se joace prin al tău corp.
Simte bucuria de a trăi alături de
zilele sunt numărate,zboară
vântul rece pe rând le doboară,
credințele merg pe o sfoară
în ordine alfabetică într-o doară
sunt luate în cioc de o cioară...
nimic nu e mai complet,
decât darul
Pașii prematuri, rezistența la schimbare
m-au trimis în sfârșit la plimbare.
Ploaia curge, spalătă de manipulatorul trecut,
cu cerneală imperativă scrie un nou început.
Detoxifierea de
Mă joc cu tine,mă joc cu noi,
trăiesc singurătatea-n doi.
Elemente sperioase,
emoții camuflate,
în tăcere antrenate.
Copcile au fost deja scoase.
Și am negat a ta plecare...
am crezut în
somnoroasă, cu ceaiul în mână tremurând
alerg să mă învâlui în fumul furibund
ca apoi într-o ploaie de vară să mă trezesc râzând
să m-arunc în iarba verde, pătată de zăpadă.
frunzele fluieră în
Și așa a fost, viața mea,
m-am așezat pe o șubredă cherestea,
lipind fără prea multă minte,
nimicuri de care să-mi aduc aminte.
Și nimic nu mai contează,
aici sunt tristă, demodată,
ura-mi
Te aștept de o veșnicie,
cu dor și infinită nemernicie.
Închid ochii și visez,
brațele-ți pe corp mi le desenez.
Că vei fi aici, promiți,
în secunda următoare, tu, mă uiți.
În adierile de
soarele azi pe cer strălucește
pământul de bucurie seducător clipește
Virginel în al meu pat zambește.
Cafeaua în cană se răcește
un ceas nasul și-l scobește.
tristețea centimetrul
am fost copil și astă dată
v-am crezut din nou
m-am întors la aceeași soartă
țipete roz și palme mov
și m-am întors ca un copil cretin
repetându-mă la nesfârțit,
crezându-vă capabili de
Frustrare?
Nu, nu e frustrare,
nici măcar atunci când sunetul dispare.
Același vechi și trist ”Nu” intră într-un conflict de segregare
Această iluzorie și haină perioadă nu mai moare.
Lumina
ciudată agonie,
m-am săturat în pieptul meu să te simt atât de vie
ca o cobră în jurul gâtului meu te-ai ridicat
și în mod constant m-ai sufocat
niciodată nu ai lăsat
s-ajung pe uscat
nici
fragmente dintr-un film de mult timp ancorat
într-un prezent uitat
astăzi au înviat
și din nou au abandonat...
umbre...
simt un fior covârșitor
revin la același rece decor
în care un ecou
răceala e o perfuzie
cu ea reușesc să creez doar confuzie
intervine indiferența
așa că încearcă să-ți păstrezi speranța.
cu o păpușă dolentă
și o replică impotentă...
e imposibil să creezi
Mulțumesc pentru copacul care trăiește...
inelele pe măsură ce anii trec se înmulțesc,
tulpina se întărește, experiența sa crește.
Ploile vin și trec, soarele răsare,
deșertul dispare pe măsură
E o zi de spelndidă cu unghii rupte,
pet-uri juisând universal trecute prin nenumărate lupte.
Rezistența la schimbare,
din nou printre cioburi apare.
Covorașele înfierbântate, plutitoare
adună
în lucruri mărunte azi mă regăsesc
și ador faptul că trăiesc
aș putea continua așa o veșnicie
mă simt atât de vie...
închid ochii, visez
deschid ochii și vibrez
trăirile mi le colorez
între
Știi, noi am tot trăit
Uitând fiecare moment clădit...
Nici măcar nu ne-am gandit
La timpul ce l-am risipit.
Iar acum nostalgia ne apasă
Și nu ne lasă
Să intrăm în a vieții transă,
să gustăm
nu fi zevzec încă o dată.
mă amuză lipsa de tact,
a copacului atrofiat
de frunze mușcat...
își joacă săracul ultimul act.
e atât de naiv ,
zâmbește pervers
și se crede parșiv
cântându-și
Tu autenticitate pierdută printre pudră și rimel,
regăsită azi printre țesături și raze solare,
îmbrățișează abisurile inimilor,
încălzește singurătatea,
înseninează pașii gri pierduți pe alei
Plictiseala din mine se întinde
iar toamna asta se tot ascunde...
De amintiri si iluzii
care nu mă lasă să creez alte confuzii...
Mult timp am risipit,
așteptând un răsarit
care niciodată nu
tastatură, tastatură azi ce vom mai scrie?
eu cu tine într-o boxă cu decibeli sclipicioși
ce se vaită ca niște mucoși
auzim de zor
ultimul fior
al ceasului monosilabic ticăit
sortită
Insistența prin care o privești,
cu ardoare s-ar zice că o dorești
Nu e mare filosofie, nesiguranța să o gonești
du-te la ea, acum fără să clipești.
Halal motivație,
să nu mai punem problema
AI