Doar nisipul a simțit grea dragostea mea
Când am pășit pe malul mării cu tine-n gând,
Dar apa a șters urmele mele din nisip.
Acum, sub, lună, a rămas doar dragostea.
Aș vrea să-mi mângâi buzele
Un clinchet aspru de oțel
A amuțit în pieptul meu...
Și am plecat din lumea asta
Fără să știți că mi-a fost greu.
M-ați îmbrăcat în haine negre,
Mi-ați pus o floare albă-n păr,
M-a sărutat
E bine să mai poți să zbori
Chiar dacă plouă uneori
Și e frumos să mai visezi
Și-atunci când n-ai în ce să crezi...
În fiecare dimineață.
Mă scol cu zâmbetul pe față,
Dar de fapt nu simt
O umbră, o voce, două șoapte
Mai simt câteodată-n noapte;
Mai plâng câteodată-n taină
Sperând ca nimeni să nu vadă.
Și-aș vrea să mă ridic la cer
Să mă învălui de mister,
Să îți vorbesc și să
Am scris multe rânduri pentru tine,
Dar nu știu câte din ele au sens,
Căci de multe ori mă pierd în amintire,
Îmi plec capul pe foaie, dar de fapt, eu visez.
Visez, poate, cuvintele potrivite,
Ce copil ești! Abia ai deschis ochii și vorbești de viață.
Oare știi câtor oameni le e rușine de ei, nu te pot privi în față,
Știi câți părinți plâng seară de seară, se roagă
Pentru băiețașul
E întuneric, iar vântul suflă obosit,
Cerul parcă ar vrea să plângă, dar nu are motiv.
Luna stătea spre ațipire. Între timp,
Tu ai răsărit din beznă, un înger alb,
Un suflet pur, o minte de
Bucuria vieții din iubire se naște,
Printre stropi de rouă și lumină,
Din iarbă crudă ce-o mioară o paște,
Bucuria poae fi orice, și apă, și tină.
Poți s-o găsești oricunde de-o cauți
Sau
Minte-mă... când erai copil nu visai să zbori?
Să îi duci mamei tale de 8 martie flori,
Nu ai fi vrut să fii înger să ajungi la nori
Și de-acolo niciodată să nu mai cobori?
Când erai mic, ai
Credeai că știi să zbori...te-ai înșelat.
De când erai mic asta ai visat,
Dar se pare că n-ai fost suficient de atent, suficient de inteligent.
Direct cu nasul în pământ ai plonjat,
Ai
Ce regrete profunde se nasc din dorință
Și inima bate. Trupul tău e fierbinte și arde
Și al meu și întreaga ființă.
Un zbucium tăinuit de amintiri resimt,
Un zgomot plăcut și totuși e
Mă întreb dacă ai zâmbi
Atunci când în dansul cu îngerii
Mi-aș frănge aripile și m-aș zdrobi
De pământul tare și rece...
Mă întreb mereu ce ai simți
Dacă astăzi de tine-aș fugi
Și raze de
Un zâmbet plin de tactică, pe sub mustață
Și o privire galeșă, petrecăreață;
Mansuetudine și vorbe măsurate-
Un senior cu calități adevărate.
Mi-ai strecurat duios priviri ostentative.
Tu ai
Solitar, rătăcesc prin umbra propriilor vise;
Rămân uimită- privesc într-un etern abis,
Privesc acolo unde stau închise
Tainicele mele temeri, ca într-un infern stins.
La orizont, zăresc doar
Din frunzele de toamnă ruginite
Aud bătăi de inimi obosite,
Îmi pare sufletul când plânge-n noapte,
Un clinchet de cleștar scăldat în șoapte.
Un val de larimi cade azi din cer
Peste trupul meu
Îți sărută soarele tălpășițele obosite, căci mult ai mers pe drumul vieții, până mi-ai arătat ce înseamnă fericirea. Ai tremurat și te-ai înfometat ca să mă lași pe mine să trăiesc. M-ai iubit. Iar
Îți sărută soarele tălpășițele obosite, căci mult ai mers pe drumul vieții, până mi-ai arătat ce înseamnă fericirea. Ai tremurat și te-ai înfometat ca să mă lași pe mine să trăiesc. M-ai iubit. Iar
AC