Poezie
Singurătate
1 min lectură·
Mediu
Un clinchet aspru de oțel
A amuțit în pieptul meu...
Și am plecat din lumea asta
Fără să știți că mi-a fost greu.
M-ați îmbrăcat în haine negre,
Mi-ați pus o floare albă-n păr,
M-a sărutat săraca mama
Și m-a jelit apoi cu dor.
Ați plâns cu toții-n ziua asta,
Când am plecat fără să spun,
Dar dup-o vreme ați uitat
Mormântul meu de sub alun.
Și am crezut că-mi sunteți rude,
Și v-am crezut prieteni buni,
Dar cui să-i mai pese de mine
Dacă-am plecat spre alte lumi?
Voi nici habar n-aveți de-atunci
Că v-am privit de sus din cer.
A crescut iarba pe mormânt
Și eu să mai ajungeți sper.
Aștept, aștept... Mă chinuiesc.
Etern stau și-mi veghez mormântul.
Am sperat să vă mai revăd,
Dar am rămas singur cu vântul.
Credeam c-am rude și prieteni
Să-mi mai aducă câte-o floare,
Dar va veni și rândul vostru
S-aflați că singurătatea doare!
012361
0
MA