Mediu
Câteodată îmi vine despre stele
despre nori de unde
nu mă mai doare destinul
omenirii
doar al meu doar al tău doar al nostru
doare
câteodată mai mult alteori mai puțin
învăț cu sârguință știința de îngroșător de obraze
așa s-au ivit pe pământ măștile
după ele carnavalul
(potopul se petrecuse deja
nu mai putea să ne urmeze)
viețuiesc mai mult
de jumătate de zi pe un soi de planetă Marte
împrejuru-mi cresc
suluri de fum din noroi roșiatic
miros a pâine
trei stâlpi ocrotesc alb patru arbuști
de la Tropicul Zilei de Mâine
ne purtăm drumurile ca pe niște trofee
câștigate
în luptă
cu absurdul cotidian
în autobuz un copil face ordine:
“toți băieții în picioare și fetele jos!”
unde cine când și cum
conduce generația viitoare
încă o dată mă simt ușoară
precum o aripă de fluture rătăcită
pe meleaguri străine
nu-mi pasă nu-mi pasă
pasă-mi-te am devenit din ce în ce mai nesimțitoare
mă prefac în statuie de ceară
ia tu te joci cu bricheta prin preajmă…
09.01.2004
013404
0
Am trecut prin norii tăi și cotidian și am reținut versurile:
ne purtăm drumurile ca pe niște trofee
câștigate
în luptă
cu absurdul cotidian
Frumos poem, de la cer la pământ și înapoi în nori.