Adriana Butnariu

S-au trezit anotimpurile din cutia timpului pierdut și s-au risipit peste mine în culori și amintiri... Senzații noi mă învăluie și mă regăsesc în dimineți de toamnă tîrzie, în amiezi de

Toamnă Plouă... Iubirea se pierde în stropi mari, reci și se decantează în cerul răsturnat pe pămînt! Prin mulțimea de cuvinte nerostite se strecoară fragilă atingerea caldă a mîinilor

Privește cerul: e negru și trist! S-au stins stelele, iar luna a adormit în timpul unei esclipse totale! S-au pierdut planetele prin sistemul solar, iar de atîta haos cad artificii de pe

Din prea multă plictiseală, tradusă printr-o neînțelesă economie lingvistică, cuvintele s-au adunat obraznice pe raftul din librărie! La marginea universului, exact pe sprînceana stîngă a

Spui cuvinte fără înțeles… Alergi după iluzii cu setea unui mugure care tînjește după sărutul primăverii în ceasul mut al risipirii; te ridici din somn ca un fluture leneș și te împiedici

Pe ușa de la intrare am găsit biletul tău, alături de un trandafir plictisit! Ploaia ștersese literele care se adunaseră amețite, prin colțuri, în pete mari de cerneală decolorată: le-am

Unde pleacă timpul cînd tu ești cu mine? Unde ne pierdem cînd suntem împreună? Încep să înțeleg de ce plîng firele de iarbă dimineața, sub pașii mei goi de tine... În norii storși de

S-a dezbrăcat somnul de mine... M-am trezit din tine și am alergat cu nerăbdare spre visele tale... Mi-e frig și aș vrea să mă pot întoarce din nou în noi, însă nu știu dacă și tu ți-ai

tu, dorul meu, apus... plînge înserarea neputința de a întoarce timpul și lașitatea cu care cuvintele se tac în noi doi ...

Ne-am trezit într-o dimineață rece de toamnă pe muchia iubirii și din prea multă luciditate am alunecat în netimpul așteptării și al geometriei în spațiu; din greșeală, eu luasem cu mine și

Scrisoare: probabil că prezența ta e o fantasmă în noaptea albastră din care nu mai pot să ies; ochii tăi mă urmăesc în singurătatea cuvintelor goale cu care mă îmbrac din disperarea cu

Scrisoare: probabil că prezența ta e o fantasmă în noaptea albastră din care nu mai pot să ies; ochii tăi mă urmăesc în singurătatea cuvintelor goale cu care mă îmbrac din disperarea cu

Mă aventurez din nou pe un drum necunoscut, îmi caut în grabă umbra aruncată la întîmplare pe trotuarele murdare și întunecate: e aici! Alături de mine, amintirile tale și cuvintele

Mă privesc în oglinda norilor cenușii și nu știu cine mi-a împrumutat trupul și gîndurile: pe mîini mi-au crescut flori seci de nisip, iar în locul degetelor au înflorit spinii cu care am

Mă îmbrac cu visele tale și adorm cu tine în gînd, te caut în noapte cu teamă și-aș vrea să uit cine sîntem; mă dezbrac de gîndurile mele și mă dăruiesc ție ca unui altar sfînt! Trupul meu

Am nevoie de o supradoză de iubire, dar să fie adevărată, nu din aceea cu cod de bare și cu termen de valabilitate! Am nevoie de dragoste, de un sentiment care să-mi confirme un minim de

Pe raft s-u pus flori, caiete, o magdalenă proustiană și un ceas in stil Dalí! S-a șters în prealabil praful de pe mobilierul Louis XVI și s-a ascuns sub șervetul de macramé o bancnotă de