Poezie
Umbre
1 min lectură·
Mediu
Umbre albastre se pierd
în înserarea rece,
iar stropii de ploaie, reci și grei,
cad peste noi,
ca peste niște stînci de sticlă,
transparente și mute...
Șuieră vîntul în frunzele
care par niște schelete de lilieci,
agățate în noaptea ce cade
peste noi ca un plumb de șoapte!
E liniște și noapte,
au adormit sentimentele și plînsul
pe frunzele uscate,
care s-au desprins leneșe
de pe crengi
și s-au îngrămădit toate
în ochii mei, pe pleoape și în cuvinte...
Sîntem niște simple litere desperecheate;
am alunecat în marele dicționar
al iubirii și ne-am pierdut între
tot atîtea rime și strofe
ale înserării
nostre risipite.
003.015
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adriana Butnariu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 104
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
