Adriana Bochis

Definitii deosebit de sensibile, fete ale aceleiasi medalii.
Fluenta, melodicitate, poezie.

Felicitari, Horia!

P.S. Sufletul mi-a amutit. De aici exprimarea telegrafica.

In cazul acestei poezii, comentatoarele nu au putut cadea de acord asupra parerii.
Nu voi da nume, voi spune doar ca unele voci au apreciat poezia ca fiind un \"semnal de alarma\" care atrage atentia asupra lucrurilor frumoase trecute adeseori sub tacere. In acest context, motivul prezent in titlu sensibilizeaza prin prezenta sa la inceputul fiecarei strofe, cu exceptia finalului contrapunctic. Autorul rupe tacerea doar pentru a-i face pe ceilalti partasi ai trairilor sale. In rest el pare a prefera tacerea-observatie, tacerea-traire.
O alta parere a fost aceea ca frumusetii si simplitatii mesajului i s-ar fi potrivit o forma mai compacta, echilibrata intre \"daca tac\", folosit o singura data, si \"daca nu tac\". Structura actuala a parut complexa si inutil incarcata cu repetitia motivului.

Ne-a fost imposibil sa alegem intre cele doua pareri. :)

Numai bine!

Bianka, Vegado si Hazel

Cu emotie citesc parerile voastre si va multumesc pentru primirea calduroasa. Nu prea stiu cum functioneaza treburile pe aici, sper sa primesc indrumari pe parcurs.

Cu prietenie,

Ioana

Emotia imi e acum cel mai sigur mijloc de transport pana la stele si inapoi.
Va multumesc, amaradaminda si nu brublem, pentru bilet.
Completare pentru nu brublem: nu intotdeauna doi inseamna unu. Iar cand inseamna, vesnicia dureaza pana dincolo.

Cu prietenie,

Ioana

Poate fi poezia banuita de prea multa sinceritate?
Multumesc, ellen, pentru vizita.

Cu prietenie,

Ioana

Mi-e foame si sete, prieteni. De lumina, de liniste, de iubire. De aceea, ingaduiti-mi ca prin mijlocirea Sarbatorii care se apropie sa va daruiesc tocmai hrana si bautura care imi lipsesc.

Paste fericit!

Cu prietenie,

Ioana

In ideea mea, cuvintemie=concentratia de cuvinte din sange, prin analogie cu glicemie, alcoolemie...
Multumesc, motzoaco. Nu stiu de ce cred ca si tu asculti cum canta pietrele.

Cu prietenie,

Ioana

O poezie foarte feminina, incarcata de emotii, unele contradictorii. O posibila revolta impotriva lipsei de comunicare in cadrul unui cuplu erodat de rutina.
Prima strofa, foarte puternica, descrie o lume a superficialului, a privirilor absente care nu pot sau nu vor sa treaca dincolo de aparente: \"Ma privesti / de parca as fi / sculptura pe ape si amprenta pe umbra\". Ultimul vers, replica exasperata a celei care accepta, totusi, compromisul situatiei: \"Esti strain, nu stii inca nimic\". Remarcabile sintagmele \"sculptura pe ape\" si \"amprenta pe umbra\".
Compromisul e sugestiv exprimat in strofa a doua: \"am ingenunchiat / in fata izvorului celest / care mi te-a ratacit pe aleile inselatoare / ale oglinzilor\", insotit de negarea realitatii \"ti-am ascuns umbra rece a ochiului / sub zapada marii\".
Final aproape dramatic. In ciuda nemultumirilor reprimate, autoarea gaseste curajul (?) de a trece peste indiferenta si lipsa comunicarii, punand in cuvinte nevoia ei de romantism si pasiune \"tot ce vreau e sa adorm pe clapele pianului / si sa inec pleoapa sub febra caderii... / in noi...\". Lirism accentuat prin interogatiile \"cum sa-ti explic...?\", \"cum sa-ti spun...?\". Prezenta adverbului \"inca\" din versul-motiv \"esti strain, nu stii inca nimic\" salveaza tonul pesimist al poeziei, aducand o adiere de speranta.

Numai bine!

Bianka, Vegado si Hazel

Zambesc si acum, de drag, citind comentariile voastre. Va multumesc.

Nu spun mai multe, sunt inca desculta.

Partea in cautarea intregului, am putea spune. Pentru ca scopul cautatorului nu este in mod strict legat de fiinta iubita, cat mai degraba de implinirea prin iubire: \"alerg / spre interiorul / unui cerc\". Aripile rezemate de razele solare dau nastere unei metafore inedite. Cu toate acestea, gasim cam neinspirata exprimarea \"de raze de soare\", datorita prepozitiei repetate. Reformularea e posibila si chiar de dorit.
O alta imagine extrem de sugestiva este continuta in a doua strofa \"din palme / imi izbucnesc venele / ca niste liane / salbatice\". Cautarea dilata orizontul cunoasterii, limitele fiintei sunt relativizate, iar trairile irump inspre absolut, inaltand cautatorul deasupra pulsului normal al existentei. O mica obiectie: \"liane salbatice\" este o imagine puternica, dar pleonastica, din pacate. Sugeram inlocuirea epitetului cu altul, care sa nu schimbe sensul per ansamblu al metaforei.
Strofa a treia ne aduce in punctul de plecare al calatoriei inspre absolut: \"din ochi imi curg / urmele tale\", ceea ce sugereaza o constructie inversata a discursului liric. De remarcat ineditul si plasticitatea metaforei.
Finalul, explicativ si flasc, dezamageste prin banalitatea ideii si a exprimarii. Parerea noastra: se poate si fara \"toate drumurile / ma poarta catre tine\".

Numai bine!

Bianka, Vegado si Hazel

As fi vrut sa soptesc un cantec fara cuvinte, dar atunci nu l-as fi putut incrusta pe verde...

Va multumesc pentru ascultare.

Bine ai venit pe site, Teo!
Cred ca pica bine sa fii intampinata de cunostinte vechi, nu? ;)

Poate ne intalnim si noi, daca tot suntem amandoua prin Cluj...ce zici?

Va multumesc pentru vizita si comentarii.
Florin, cantecul asta se asculta direct cu sufletul :).
Adi, probabil ai fost indus in eroare de versurile \"fara intrepatrunderi/ in tonuri de gri\". Ele exprima tocmai alternanta alb-negru, fara griuri. Cele doua nu se amesteca... Ar fi cam greu de realizat asta, avand in vedere ca e vorba, totusi, de un pian :). Multumesc pentru sugestie.

O poezie frumoasa, cuminte, bine construita. Mi-au placut in mod deosebit fluturii adormiti cu capul sub aripa si curcubeele boeme care danseaza.

Sensibilitatea curge firesc. Felicitari.

Uda, ies din apele gandurilor pentru a va multumi si a va ura o saptamana cat mai buna! :)

Mihai, scuza rebotezarea! :)) Vitezele astea cosmice modifica datele initiale...

Dragii mei, va multumesc pentru vizita. Dupa cum spuneam, sunteti bineveniti oricand pe planeta mea de cuvinte. Pana la urma se pare ca nu ne despart distante cosmice si ca lumile noastre se intrepatrund fericit.

Numai bine!

Pianistule, canta-mi si mie de-un cer langa mare, de o plaja orange inchisa in clepsidra, unde iubirea se acopera cu propria ei fiinta transparenta...
Dar, va rog, sa prinda cineva pescarusul ala, ca vreau sa vad si eu pozele!

Clipa gestului unic, perfect, al imbratisatilor care nu pot zbura decat impreuna.
Pentru simplitatea si gratia cu care e transpusa pulsarea iubirii.

Nu stiu de ce, dar eu ajung la intaliri intotdeauna in intarziere, si intotdeauna cu taxiul. Asa s-a intamplat si sambata, asa se intampla si acum (lipseste insa taxiul).
M-a bucurat enorm sinceritatea ta \"muscatoare\", Mihai. Frumusetea sufleteasca imbraca multe feluri. Nu voi spune mai mult.
Voi spune, in schimb, ca ma incearca o mare emotie citind despre bucuria trezita de intalnirile noastre poeziste in sufletele participantilor. Si, vorba ta, ceilalti clujeni unde erau? ce faceau? Sa vina totClujul sa simta poezie impreuna cu noi!