adriana baxan

poate că am pierdut mult timp în căutarea răspunsurilor și coroanelor marine zeii stau ascunși în adâncuri promisiunea zorilor este în sceptrul acvatic în stâncile beante în serul de opal al

cedri de aur se înalță sub soarele care dizolvă arcuri telurice ramuri bat la ferestre care reflectă corolele florilor sonore sub vântul de topaz parfum de luntre se naște din lacuri sunt sub cupola

îmi surâd frunzele florile care amurgesc la orizont anotimpul acesta își cerne parfumul peste nodurile pământului anii trec vara este mereu acrostih al apelor literele alcătuiesc dorul de mare vele

suntem în faldurile verii ne unim sărutul într-o solemnă apăsare pe pânza zilei ne îmbrățișăm cu o răzvrătire de dor împotriva platitudinii gesturilor amare suntem ploaia care învăluie semnul de

vulnerabilă și tristă retrăind momentele adânci cu tine îmi adun forțele iar pentru a căuta un fir de rază în drumul meu în prim-plan către tine secvențe distilând culori se înșiruiesc pe pelicula

noaptea ardentă are luciul lacurilor de agat negru este floare în anteză strălucind în umbră liră care picură suspine chip de lut ars luntre a întunericului care se întinde pe ape de romb

conversații inutile flori uitate pe semnul amintirilor o cavalcadă de replici triste un zâmbet înnegrit de hazard pagini rupte senzația că ziduri se înalță neîncetat între noi toate se strâng pe un

la ceas plin de noapte te-am văzut din nou erai orgă desenată andante pe o pânză de aba sunet de chitară picurând în aerul grizat de florile care tremurau în paleta vântului te-am căutat iar erai la

știu că ne-am regăsit târziu nu mai aveam suflul verii rătăcisem prea mult să te caut pe axul nopții implacabil un ceas cernit ne-a separat o respirație ruginie și tristă de toamnă ne-a cuprins am

scrisoarea pe care ți-o trimit azi poate fi ultimul nostru refren mâinile adună cuvintele în didascalii uniformizând săruturi totul este despre un cuib rece despre ore care se ascund într-o atmosferă

par pierdută în aerul acesta fluid de vară îmi măsor pulsul rătăcit în miresme calde sunt înfășurată în coliere de mac driadele transparente glorifică acest rit angelic parfumuri de ambră se înalță

era târziu era vară un anotimp schițat de razele serigrafiate pe țesuturi calde aerul era cântul ierbii umbrite de begonii te căutam în noaptea deschisă în șiraguri de alei dintr-un vortex de

prima întrebare despre tine a fost simplă te cunoșteam din fotografii din fotograme ale visului am alergat spre tine aruncând bijuteriile obsolete ale tristeții am început din nou să respir parfumul

trupurile noastre într-o îmbrățișare metamorfozată în tăcere imagine diluată a nopții inel într-un sipet de onix mâinile noastre arcuri în oglinzi picurând lacrimi dense linii frânte într-o gravură a

dincolo de orizont e muntele alb înălțat de oreade vântul se împarte în volute fine pe crestele înghețate semnul lunii este aici îmbrățișat de norii liniari apele veghează peșteri neștiute flori reci

îmi spui că sunt urmele ploii aceste amprente obscure de pe trotuarele palide acest crochiu lichid alunecă ușor pe firul pașilor grăbiți se amestecă albastru în ecranul ardent al verii ne strângem

se strâng apele undele plenitudinii de azur valurile urmăresc diguri translucide se volatilizează în fibrele zefirului alb pelicule permeabile de parfum nud acoperă marea respir șuvoaiele de spumă

aș vrea să scriu un poem orfic precum tumultul de aur al mării să mă scufund în peștera neagră a solitudinii să mă număr să scad vectorii ceasurilor cu tine să dezvelesc umbre tremurânde de pe

cerul este al meu un arbore tânăr se zămislește printre nori sensul infinit al ploii este drum de aștri strâng între pleoape crisalide de ape șuvoaie de filamente nocturne crosul viu al tocurilor

pe scena vieții azi am purtat etola melancoliei primăvara aceasta este o odă a luminii și totuși lacrimi curg iar în anticamera din decorul adăpostind apostazia actorilor care sunt azi fluvii

Meryem are chipul pictat pe piatră suflul rotund închis într-o pânză încrustată pe un crepuscul adunat în noduri laxe trupul îi este drum spre un orizont de sare lacrima unui pendul acoperit de un

scriu acum o poveste despre lumina florilor de aprilie lumea s-ar opri în loc privind fluidul tremurând al petalelor ritmul allegro al murmurului parfumat al corolelor hlamida vântului neostoit peste