Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

drum

1 min lectură·
Mediu
povestea noastră de dragoste a început
cu florile pierdute într-o ravenă din munți
urcam printre arborii seculari
în ritmul allegro al unei simfonii
am mers împreună până la primul tempo greșit
am amuțit amândoi
am căutat din nou muzica din ogivele pământului
pașii schițau note stinghere
parfumul azaleelor se diluase în abis
cea mai tristă zi începuse deja
despărțirea a fost simplă
nu ne mai sincronizam umbrele
am coborât deșirând vălul cald al nopții.
0012
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
74
Citire
1 min
Versuri
13
Actualizat

Cum sa citezi

adriana baxan. “drum.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adriana-baxan/poezie/14203711/drum

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.