Poezie
Astenie
1 min lectură·
Mediu
bezmetic am alergat peste anotimpuri
în urma-mi ușile le-am trântit distrat
și fără să cad vreodată pe gânduri
nicicând, înapoi o privire n-am aruncat.
mereu pierdut într-o adolescentină visare
niciodată neștiind să citesc printre rânduri
zburat-au anii spre nemărginita zare
ca cenușa imprăștiată-n cele patru vânturi.
banal și tern îmi pare astăzi al vieții iureș
oglindit prin fereastra murdară a unui tren grăbit
singur tovarăș, sufletu-mi din ce în ce mai gureș
vociferează fără încetare, mereu nemulțumit.
că peste tot afară-i o nouă și verde primăvară
iar eu îl țin închis prin crâșme obscure și insalubre
că nu-i mai place votca, iar berea-i tot mai amară
și-l otrăvesc cu lamentări si gânduri sumbre.
nici un glas al vieții la joc nu-l mai îndeamnă
nimic din tot ce-odată îl făcea vesel să tresalte
visuri de mult apuse nostalgic le recheamă
păsări argintii ce cândva zburau spre culmi înalte.
iar trenul își continuă drumul nestingherit
în jur sunt cireși în floare și zvon de sărbătoare
sub gheara unei perpetue astenii, cu trupul amorțit
impasibil rămân la explozia de culoare.
001472
0