Poezie
Floare de Lys. Pată de azur pe tabloul unei ierni decadente
1 min lectură·
Mediu
Bruma de lumină a zilei apune încet
la ora la care încă se mai iese de la fabrici
în stații corporatiști și strungari deopotrivă
așteaptă sfârșitul zilei
înfrigurați de parcă ar aștepta sfârșitul lumii
abatorul mai fumegă încă
combinatul la fel
șerpi își caută ascunziș în bungetul de cleștar
las în urmă orașul
iar peisajul seamănă cu frontul rusesc
așa că verific telefonul
pentru a câta oară oare
no new messages
dar floarea de Lys e tot acolo
iriși azurii
mângâind o ramură cu petale ninse
no new messages
și oricum aș măsura
în pași sau în file de calendar
distanța până la ea îmi pare
la fel de mare ca acel blestemat front rusesc.
001659
0
