Poezie
Vacuum
1 min lectură·
Mediu
Versul mi-e tot mai sărac
din zi în zi
mă părăsesc cuvinte
cărora vesel le făceam loc în sertare
pe când copil fiind
le buchiseam înțelesul
azi își iau zborul rând pe rând
din sertarele-n care nu-și mai găsesc locul
zilele-mi sunt tot mai sărace
din vers în vers
epuizez amintiri
iubiri
chipuri de demult
azi dispar rând pe rând
ca-ntr-un vacuum
până când nu voi mai avea nimic de spus.
022.862
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- adrian rentea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 71
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
adrian rentea. “Vacuum.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-rentea/poezie/14088889/vacuumComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
franchețea mă caracterizează
0

decupată cu migală de sensul scrierii.
un vacuum dezolant de sincer, resinteză sper...
succes!