Poezie
Inimile rănite nu merg nicăieri
2 min lectură·
Mediu
Am dereticat prin casă
zilele trecute
hotărât să scap de lucrurile inutile
ei bine
printre nimicurile prăfuite de pe panoplie
am dat și peste inima mea
șade acolo din ziua în care
noi doi
ne-am facut primul concediu la mare
sunt sigur că îți mai amintești
dragă A
tu aveai ochi doar pentru vitrinele magazinelor
eu doar pentru tine
speriat că am să te pierd
m-am gândit să îți fac un cadou
profitând de un moment în care îți admirai încântată
imaginea reflectată într-una din vitrine
mi-am smuls inima
și am așezat-o pe una dintre acele perne roșii
din magazinele de bijuterii
pe urmă am tot încercat
să-ți îndrept pașii
într-acolo
dar magazinul era sărăcăcios
nu avea multe de oferit
iar chiar lângă el străluceau o pereche de cercei
în cele din urmă am renunțat
mai târziu
șezând la o cafea pe o terasă
tu
vrăjită de hitul lui Whitney Houston
te întrebai
unde merg inimile frânte
eu
am aruncat o privire către inima mea
era tot acolo
și acolo a rămas de atunci
pe acea pernă roșie
a unui magazin
al cărui prag îl trece tot mai puțină lume
și deși mi s-a mai oferit pe ea
cu mult mai mult decât valora
m-am codit să o dau
iar lumea sătulă de capriciile mele
în cele din urmă s-a întors pe călcâie și a plecat
inimile frânte nu merg nicăieri
dragă A
rămân cu tine
simple relicve cu o valoare pur sentimentală.
023.417
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- adrian rentea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 243
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 49
- Actualizat
Cum sa citezi
adrian rentea. “Inimile rănite nu merg nicăieri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-rentea/poezie/14057548/inimile-ranite-nu-merg-nicaieriComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
...și întodeauna o plăcere să vă citesc poeziile. vă mulțumesc pentru cuvintele măgulitoare.
0

O poezie ca o poveste despre inimă, scrisă cu măiestrie și franchețe.
Felicitări!