adrian pop

limule, eu zic așa - îți tragi stelutza de la siliștean și spui că-i pentru comentariu' tău argumentat.
silișteanu își trage stelutza de la doamna mamier care numa' pentru că se fîstîcește ca o codană în preajma mea a uitat să o puie.
iar doamna mamier, săru' mîna duamnă, le așteaptă pe cele două ale căror nume nu le pot pronunța, să întregească acest interesant menage a trois liric.
ele au să vină. negreșit.

sînt căile domnului, măi leonard. parcă nu de mult ne-o trăgeam în freză, reciproc, pe unde ne prindeam :)
apreciez obiectivitatea. puțini reușesc să se ridice deasupra resentimentelor.

da, simțul autocritic, autoironia sînt chiar pe bune.
credeam că cine știe ce stratagemă va părea, din exterior.
mersi de semn și stea.

marinescule. mă bucur să te văd prin zonă. adică pe agonia, nu pe textu' meu, musai.
ai ales o parte mai sensibiloasă a poeziei. mai cursivă. doar în aparență, pentru cunoscători, ar putea părea un paradox ăsta :)))

prima strofă, care pare mai degrabă un panseu, îmi place poezia. în primul rînd, pentru că, dată fiind natura subiectului, nu cade în capcana confesionalismului sau în cea a patetismului, de pe urma cărora suferă multe texte de genu'.
poate și ultima strofă este puțin alterată de meteahna asta de-a da sentințe, de-a pune etichete, dar aici este altfel gestionată și validată de experiența, tocmai, împărtășită.
oricum, un text bun, sensibil, din punctu' meu de vedere.

că s-ar impune una.
în folosul poeziei. oricum consecințele pot fi devastatoare. ajungem oameni simpli de feromoni. neplăcută poziționare lirică.

omagiu, unui om care reușește să treacă, în felul ăsta, dincolo.

cînd spui "amintindu-mi despre un episod haios din propria-mi experiență, când mă aflam într-un asemenea salon ,,acvariu'', iar un individ se oprise în fața geamului" continuînd apoi să descrii mica și picanta întîmplare, povestești un fragment... din romanul despre care scrii. exact, minela.
nu contest faptul că asta ai dorit. din păcate limba română rămâne, în acest caz, un trist, de neatins, deziderat.
cam asta reproșam și eu scriiturii mineliene - insuficiența cronica cînd trebuie să relatezi simplu și curat evenimente banale, descrise cu succes de elevi, în compuneri.
eșecul lamentabil cînd interpretezi/filtrezi evenimente complexe sau cînd vrei să încadrezi estetic un text.
evident compensezi asta printr-o miștocăreala ieftină, mai la îndemîna și mai după posibilitățile tale intelectuale.

lansare de carte trebuie să aibă compunerea ei. pentru că o compunere, condimentată cu mici inserții caraghios-vulgare, este așa zisul articol.
articol care nu are nimic de împărțit cu romanul lansat, din care citează totuși cîteva fragmente, dar care ne prezintă cu emfază viața socială a autorului.
evident că rămîne retorică întrebarea: de cît prost gust literar trebuie să dai dovadă pentru a strecura într-un "articol" un episod "haios" din propria experiență - rememorarea unei ședințe de epilat.
sînt de acord - ultima frază se potrivește perfect.

logic. deja ne-am obișnuit cu ingredientul. ar fi suspect să ingerăm/digerăm altceva. :)
felicitări suciule.

îmi place. îmi plac și multe alte texte pe care tu le-ai scris și eu le-am citit.
într-un fel are dreptate bogdan, dar talentul însemnă să spui altfel ce au spus alții înaintea ta. și să ai mici sclipiri de originalitate. iar în textele tale cam există.
asta dincolo de cursivitatea și coerența discursului, lucruri puțin apreciate de poeți și totuși atît de importante.
anyway, nu-s nici foarte inspirat la ora asta nici un etalon nu îs, dar ești printre puținii poeți pe care-i pot citi fără să mă plictisesc și fără să am senzația că ce scriu ei ar putea să scrie oricine.

s1 și s2, ne bucurăm că s3 are înălțime, talent și spirit.
pe de altă parte, noi, s1 și s2, sîntem foarte supărați că nu avem și noi înălțime, talent și spirit.
noi s1, s2 și s3, mulțumim frumos doamnei angela.

se poate pune, este cînd vor înțelege oamenii că nu este permis nimănui să încadreze, evalueze, judece, penalizeze, sub orice formă, viața privată.
cînd vor înțelege extremiștii, fanaticii, că la un moment dat "ceilalți" s-ar putea simți la fel de îndreptățiți să le pună sub semnul întrebării, sau între paranteze, existența.

dincolo de faptul că articolul ăsta nu are decît valoarea unei păreri, este un atac periculos la libertatea individuală.
justificări de genul, "s-a întîmplat la mtr" sînt penibile.
de unde și pînă unde revendică cineva spațiul public? cine a stabilit că acolo se poate proiecta doar viața lui isus?

apropo - alfred kinsey, nu kensey, cum semidoct transcrie autorul, a fost un tip kul. studiile sale sociologice, de sexologie, a arătat americanului de rînd, creștin și patriot, că în spațiul privat este la fel de pervers, la fel "păcătos" ca toți cei spre care arată cu degetul. nu-i de mirare că este urît, dogmatic, de ipocriți.

este absolut aberat să te revolți, să consumi energie și resurse, pentru eradicarea unui fenomen eminamente uman, cînd ai o țară plină de curve, hoți, criminali, ticăloși, ipocriți, animale, copii care mor de foame, copii care trăiesc în condiții inimaginabile, femei abuzate, bolnavi lăsați să moară, familii distruse.
sau dacă tot vrei să tratezi subiecte de genu', scrie dom'le de călugării care se "lovesc" sistematic.

sunt sufletele sensibile, suferă că estem trist pe lume, că nu e poezie nu-i, deh.
ah.
și amuzant în textu' ăsta ce-i?

că partea cu necunoscuta duce poezia în zona destul de obscură a poantei, aforismului.
oricum îmi plac textele astea, ai alt stil aici, mai simplu, mai uman, mai percutant.
dar evident este doar o chestiune de gust, alții le apreciază exact pe celelalte.
mie mi-au plăcut toate cu joanna.

lavinia, cam asta era ideea - o poezie cum e asta. fără impuneri și restricții. mai ales fără crisparea că sîntem patetici/caraghioși dacă scriem într-un fel.

mihai, cînd "trebuie" ceva în poezie, este mai bine sa vinzi cîrnați.

mersi.

mersi pentru intervenție.
este-o surpriză placută pentru mine să văd că subiecte ca acestea rezonează.

înțeles exact ce ai spus. doar ți-am răspuns în aceeași manieră.
partea cu germanii care își meritau soarta, era, evident, o ironie.

atît mai mult cu cît a fost un gest gratuit, o demonstrație de forță a cărei destinatar a fost un obiectiv civil, nelu.
am impresia că la nivelul ăsta (mă refer la decizia lui churchil de-a le arăta rușilor ce pot) nu mai putem vorbi de buni și răi.

angela, așa-i, germanii își meritau soarta. nu avea nicio importanță faptul că omorîm civili.

mersi.

așa este, radu. a fost demult. și-a fost inutil. iar pentru că a fost ascuns nu s-a vindecat.
am (re)văzut documentarul despre ww2. în paralel cu un documentar care prezenta varianta rușilor. mă distram încercînd să descopăr minciuna, mistificarea, dezinformarea. ziceam că rușii îs profi.
despre dresda, în documentul occidental, s-a vorbit cîteva secunde. suficient să micșoreze numărul victimelor de la aprox. 135.000 la 40.000.
și așa mi-am amintit de kurt și romanul său.

daniela, mersi

și cezarului ce-i al cezarului

cred că ai greșit cu traducerea asta - poezia lui barrett browning este o explozie. a scris cu exaltare, și-a exprimat luminos și extatic iubirea, fericirea.
varianta ta se poticnește, parcă, la fiecare pas.
iar la final, în loc să fie apoteoza, este implozia.
încearcă să mai lucrezi textul, dacă vrei. fă-l să rîdă nu să se gripeze.