adrian pop

uitam - cortazar merge pe filiera emerson, "argumentele [explicatiile, in cazul de fata] nu conving pe nimeni" - un paradox amuzant daca este sa ne gindim, fie si doar, la exaltarea si excesul specifice sud americanilor; pe de alta parte, sa vorbesti despre adevar, apud greeks, pare a fi un demers ridicol, inutil [chiar daca oana zavoranu se pozitioneaza cel mai corect, fata de subiect - îi intoarce spatele/dosul]
astfel, putem trage concluzia ca nimeni nu-i prea ager la minte atunci cind vorbeste [sublimat sau nu] despre adevar; pe asta-l pierdem, probabil, imediat ce-i rostim numele
il trecem la capitolul pierderi colaterale - ce pierdem putem recupera; problema-i cind; it's a miracle

intr-un timp eram obsedat de lucrurile simple, de simplitate in general
motiv pentru care totul, inclusiv simplitatea, a devenit ceva extrem de complicat
framintarile se pot "intimpla", este adevarat, si sub crusta de liniste aparenta
mersi de-aprecieri, la multi ani si tie, dilara :)

prima strofa ar putea sa fie oricare dintre primele 4
cam asta era intentia un inceput de ceva, din senin, abrupt
este intimplator cea care se refera la timp pentru ca m-am trezit intr-o dimineata cu primul vers in cap
pot sa permutez s1 cu s2 daca nu-ti place inceputul, nu se schimba cu nimic dinamica textului :)

cu cealalta "amputare" ai dreptate, este o timpenie pe care am lasat-o de dragul unei oarecare melodicitati - voia sa fie acel "and then" al lui morrison din the end, daca tii minte, dar nu a iesit decit o redundanta stupida; o sa scot alea 4 versuri si universul, este pretios si arogant in context

mersi pentru observatii, o sa fie o poezie mai buna acum
si-un contrabalans martienilor

aceasta poezie, a carei forta concentrata in ultimul cuvint, in ceea ce ma priveste, am sesizat-o abia la a doua citire
mai exact ieri, cind am scris si-un comentariu pe care l-am pierdut din motive de laptop [laptopul si-a luat-o pe chestia asta, comentariul nu incerc sa-l refac pentru ca-i azi si asta-i alta poezie, evident]

in primul rind pentru succesiunea isteata [imi vine greu sa cred ca topica-i o intimplare] femeia singura - femeia singura - femeia nimic, repetata in fiecare strofa, in oglinda --> personajul principal [daca-mi este permis sa ma exprim astfel] este Femeia, nu matrioska [oricit ar vrea autorul sa credem ca nu-i asa]

dupa cum am spus la a doua citire am "prins" cite ceva
motiv pentru care imi permit sa afirm ca-mi place
evident placerea asta n-are nimic de-a face cu senzatia aia ci cu incremenirea
cam asta se intimpla si-mi place si mai mult ca nu mi se spune explicit de ce

idiosincrasie personala - primul vers [dat fiind ca-i singurul atit de incarcat, ma gindesc ca nu intimplator, poate trebuia sa fie mai usor perceputa cursivitatea] - totusi, trei substantive, fiecare adjectivul sau personal [adjective din acelasi registru toate] este prea mult

nu cred ca merge - "declamat" daca-l asociezi cu modul in care cineva face ceva [in cazul asta se dezbraca]

vasile, din pacate am ratat si recunosc, m-as bucura sa fi fost atit de inspirat
poate am sa modific acolo, desi-mi pare un fel de furt
in rest, exact cum m-ai obisnuit, precis si la obiect

ottilia, ai dreptate, crabul, care poate sa fie si-un alter ego, prinde in clesti iluzia unui destin

radu, si eu, de pilda, regret ca nu am scris "in fiecare zi de 31" in loc de "toate ziele", cu siguranta ca si cuvintul care te deranjeaza poate fi inlocuit fara nicio problema; dupa cum stii una dintre cele mai frumoase teorii literare spune ca fiecare text este scris si imbogatit de cititori

paul, din nefericire exact in versul ala ["și-am văzut femeile care-au trecut pe-aici sau doar și-au plîns de milă"] se afla ce mi-am dorit eu sa transmit cu textul acesta; si pentru ca nu cred in bazaconii gen "un scriitor nu trebuie sa-si explice textele" imi permit o mica precizare - acolo a trebuit sa sugerez atit prezenta cit si absenta; "sau doar" trebuia sa fie clar, nu trebuia sa existe nici un dubiu in privinta absentei; este posibil sa nu fi rezolvat foarte bine situatia

ioana, se prea poate ca ala sa fie "infamul"; din aroganta eu nu ma prea sinchisesc de clisee; in cazul asta, "uriasul" poate sa dispara la fel fel de bine cum poate sa si ramina, tinind cont de faptul ca am avut in vedere o doza convenabila de autoironie, cind m-am gindit la crab ca la un alt eu al personajului, supradimensionat ca orice proiectie, evident

emilian, cred ca ai prins esenta poeziei si asta-i suficient din punctul meu de vedere, nu este necesar nimic in plus

calin, cred ca toti avem momente romantice; se poate intimpla sa ne inchipui si don juan - o fi aerul tare al ultimei zile, nu stiu

tuturor, multumesc pentru bunavointa
si mai ales pentru faptul ca mi-ati permis sa petrec mai mult timp aici, printre prieteni, [scriind aceste placute raspunsuri in prima zi a anului] decit mi-am petrecut, asa cum zicea verlaine, parca, "in calma singuratate", scriind poezia

ca citatele care deschis si inchid, in acelasi timp, poezia puteau lipsi
este in regula sa indici momentul sau intimplarea care a inspirat sau sa oferi o posibila legatura dar si mai bine-i ca un text sa nu se sprijine decit pe el insusi [evident asta-i o utopie, dar de ce sa nu o avem in vedere?]; din punctul meu de vedere poezia asta rezista prin ea insasi si iti zic si de ce
fac o paranteza inainte, consider genul asta de scriitura o incercare de resuscitare a genului liric profund, centrat pe ideea-intimplare nu pe cuvintul-imagine; imi pare seducator si riscant in acelasi timp
de ce am zis ca rezista poezia - pentru ca vorbeste cu sinceritate despre amaraciunea intimplarilor, in special a aceleia de-a exista
si-aici e si riscul de care vorbeam - zeama minciunii [sau a amagirilor] comune a alterat una dintre functiile poeziei, in special, a artei in general; aceasta nu mai trebuie sa arate omul asa cum, in esenta, este, trebuie sa-l transforme grotesc intr-un expedient al superficialitatii stupide si al confortului iluzoriu
lirica moderna asta pare ca face, pune zahar intr-o cafea prea dulce, oricum
si ca orice anomalie, tinde sa cuprinda tot, respinge tot ce nu se incadreaza-n strimtu-i tipar
cam de asta imi place poezia asta, ca nu-i nimic din tot ce ziceam mai sus ca, din pacate, este prea mult si inutil

nu reprosam nimic [cum as fi putut, fara sa-mi aplic si mie eticheta sau reprosul, dupa caz] practicam doar o metoda, oarecare, de cunoastere [cel mai usor as defini-o cu ajutorul neamtului "atunci cind privesti in abis, beware, si abisul arunca o geana spre tine"]
aplicat, mi-am zis daca autorul ne invita la dialog, eu de ce sa stau ca vitelu' fara sa profit?
bun, asta-i lamurita, sper
in ce priveste acoperisul - total de acord dar usor irelevant, zidurile-s cele care ne ancoreaza si eu despre o proptire-n real/pragmatic vorbeam [chiar daca ma faceam ca nu-s de acord cu bergson; faceam asta doar pentru a sublinia, cum mult mai bine ai facut-o importanta acoperisului, a puntii de legatura cu, hai sa-i spun pe nume, chiar de o sa fiu ridicol,divinitatea/sublimul/inaltarea/purificarea u.a -le-am atribuit izvorului, pe care mi-am permis sa-l trag, excedat de trivialitatea cismelei, pina-n curtea proprie
cu atit mai mult [sau mai ales] pentru ca amina, cum spui tu, mutatul in cer
tre' sa admiti ca pe malul cismelei este greu de meditat dintr-un motiv simplu si evident, acesta lipseste
cred ca am ajuns unde nici nu se asteptau si am scapat din vedere ca aici este o poezie
dar nu cred sa fie rau, despre poezii vorbesc ele insele prea bine
exact ca numitul dante, mai exact poezia lui - aceasta nu te amageste, nu te duce pe te miri unde, stie exact ce face si cit

cu ultima afirmatie nu as putea sa fiu de acord, oamenii da, pot sa versifice, mormintele [chiar si cele tip piramidal] fac poezia

din doua, ca varianta care le include pe amandoua-i exclusa pe motive de fragezime-a "putintelor"
ori este raiu' si atunci, in curind, o sa vezi stelute colorate [de la ingerii de serviciu] ori este iadu' si-atunci era bine sa fi tinut aproape de ivan [cel cu turbinca]
ce imi pare interesant - curajul de-al desface pe dumnezeu dintr-o portocala
evident, riscul este strepezirea
iremediabila si infricosatoare
cu alte cuvinte - un pascal pe invers [ma refer la pariu, desigur], pierzi, indiferent pe cine/ce pariezi
dar asta-i firesc, esti un om si perfect inconstient de asta

ca nu era rau sa iei in calcul si posibila intrepretare maieutica [cu tot cu semne de-ntrebare]; te-ar fi ajutat sa-ntelegi ca cei de care poezia face vorbire, pot fi [si sint, pare-se] prea usor analizati/sortati/stampilati
evident ca nu exclud nici varianta "zidului"
cel de care ne izbim citeodata
uneori exact cind vrem sa-l eludam [metaforic fiind, fireste ca poate fi eludat, ca orice alt impediment cognoscibil]
nu stiu de ce nu-s de acord azi cu bergson, gindirea/meditatia nu-i un lux pe care sa ti-l permiti dupa ce ti-ai indeplinit necesitatile primare, este o cerinta primordiala a spatiului [cel in care, mimetic sau nu plasezi si peretii aia; patru-s, exact patru, indiferent ce spune matematica]
una peste toate celelalte, se pare ca izvorul este intre ei [pereti] iar cismeaua o extensie [inutila, fireste] a acestuia - acelasi leibnitz ar fi fost urit plesnit peste paradox, pentru ca, fireste, exista si posibilitatea inversiunii - izvorul in curte, pentru toti; inclusiv hiene
apropo, dante a fost asemuit cu una [hiena] care versifica printre morminte
in mod eronat, desigur - chiar daca "evaluarea" venea din parte unei voci pe care cu greu o puteai ignora

lume onirica, cit se poate de credibila, palpabila as zice, de care indraznesti, totusi, sa te apropii
macar pina in curte, la cismea, ce-i intre cei patru [sau mai multi] pereti, acolo trebuie sa ramina
partea buna-i ca-i si gazda pe afara...cit sa-i blagosloveasca pe toti [nu chiar toti]
parti proaste nu-s sau nu vad eu

susai se declara profund ofensat - in opozie crunta cu poemul [amplul poem] in care obscura sa existenta a fost subit si percutant dezvaluita ochiului cititor, acesta poezie nu are nici subtila divagatie onirica pe care titlul o demasca nici miezul surprinzator si ambiguu al celor, paradoxal, evidente exact pentru ca-s neclare
are, in schimb, o doza de lirism nefast oricai tentative de-a-l remedia
fie si prin cascadorii postmoderniste

mainile mele o sa scrie un mare adevar, nu unul paraplegic
daca gindurile zboara ca metroul, se cheama ca, exact ca metroul zboara
sentinta asta, imi pare rau, este definitiva

ca in strofa a doua faci prea multe concesii unui stil oarecum pompos, filosofic
este un fel de abracadabra printr-un limbaj prin care strecori, parca inconstient, esantioane de emotie - aceasta-i cu putinta la granita dintre relaxare/ironie si firesc/simplitate [o reteta sigura si de efect, din punctul meu de vedere]
nu-i de neglijat nici opozitia ontologoica piatra-om - si daca lumea ar fi doar de ele populata!
una peste alta, textul are un fir nostalgic viguros, neintrerupt
din aceasta cauza si senzatia de care ti-am spus, as fi atent cit, si mai ales cu ce, il incarc

george, din pacate am fost nevoit sa scot din text pasajul care elogia caracterul compact si perfect al memoriei, imi parea pretios si exagerat

silviu, da, un rezumat am vrut sa fie

va mersi

in prima strofa, spui, chiar de la inceput, "ajung foarte sus" - este clar unde
cum evident este ca versul "de multe ori Dumnezeu ne da oameni in grija" trebuie pus in relatie cu ultimul vers
dar versul incriminat nu prea are loc in textul asta
in primul rind pentru ca explica inutil ceva ce ar trebui sa descoperim singuri si apoi pentru ca face nota discordanta cu aerul usor melancolic, dubitativ, meditativ al poeziei
s-ar putea replica ca acolo-i concentrata esenta, ca ar fi alta poezie fara
ai avea dreptate; eu asa vad poezia
una foarte buna, exact din motivele mai sus enuntate
toate motivele mai sus enuntate

ai remarcat corect, asa zisa mea discutie-i un pretext; miza-i eterna opozitie, si enigma, a creatiei - cu sine insasi, cind este vorba de o abordare laica, cit si cu dumnezeu, cind se raporteaza la bruma de spiritualitate care mai vibreza-n oameni - si aici este problema, am impresia ca dumnezeu este intotdeauna gelos
mersi pentru semn

vasile, poate data viitoare :)
despre text, zic
oricum ai spus acum altele, globale, mai importante
mersi, apreciez

anca, cum zicea si vasile recomandarea asigura o buna vizualizare [importanta daca-ti doresti sa fii citit] dar nu este, in mod obligatoriu, certitudinea valorii - asta-i motivul pentru care pentru mine-s importante reactiile cititorilor; evident vanitatea mea-i relaxata cind sint recomandat sau instelat, dar sint constient care-s lucrurile cu adevarat importante
ma bucur ca-ti place textul asta, il consider reusit

radu, din punctul meu de vedere esti una dintre "vocile" autorizate; nu fac, si sper sa nu fac niciodata, prostia sa ignor ce mi se spune cu buna intentie si-n avantajul meu; ar fi un contract oneros, din care atit eu cit si "arta" mea ar avea, in mod clar, numai de pierdut
cu surprindere, mersi

se intimpla frecvent ca cineva sa se exprime astfel aici - cred ca se exprima opinii personale, nu reprosuri la adresa altora, sau a site-ului; si n-am vazut reactii dure impotriva celui care o face
nu vreau sa dezvolt subiectul, cu siguranta am ajunge intr-un teritoriu periculos, si nu cred ca cineva ar avea de cistigat
in principiu nu ma deranjeaza daca in subsolul textelor mele, pe linga textul in sine se valorifica si alte idei/concepte sau chiar se clarifica anumite aspecte, daca toate acestea au punctul de plecare in text, dar am inteles ca exista un regulament in sensul asta, regulament care, pe mine cel putin, ma penalizeaza daca calc, fie si un milimetru, in afara liniei de demarcatie

din punctul meu de vedere tu erai cel mai putin vizat [asta daca era, cu adevarat, cineva vizat] de cometariul in cauza; ai apreciat, cind ai considerat potrivit, un text semnat ap iar concluzia ca nu mai recomanzi texte, de ceva vreme, era usor de tras

in versul de care spui exista, intr-adevar, o concentratie considerabila a ideii, este un vers in care elementele au valoare de simbol si au fost [de obicei nu "gindesc" nimic cind scriu poezie, dar aici am facut-o, la recitire] atent intrebuintate
ma bucura si consideratiile generale asupra textelor mele, incerc sa spun ceva daca pun mina pe tastatura, sau nu o pun deloc

eh, nu m-am luat chiar de toti, au scapat cei care nu vor comenta la urmatoarele texte :)
is obisnuit oricum, chiar cu altele mai rele, nu le dau de mult importanta
ma bucura in schimb cind primesc astfel de feed-back
imi da senzatia ca nu scriu exclusiv pentru mine
motiv pentru care iti multumesc

gindesc ca intentionat ai construit asa ultimul vers, dar tot gresit este
tot nu-i altceva decit o gaselnita, inutila pina la urma
apoi repetitia pompierului care arde, cu tot cu momentul sau de veghe, strica tot efectul, este ca si cum ai fi descoperit ceva, un artificiu, o metafora inspirata, dar tragi de ea saraca, parca nu-i nimic altceva important in textul asta in care toate, musai sa arda, iar cititorului, musai, sa-i tot spui asta
alaturarea "un camatar, era un pompier" este, de asemenea, total neinspirata
ambiguitatea, in cazul de fata, nu-i in folosul textului
cine-i camatarul? luna - cred ca da
dar poate fi si pompierul si nu-i deloc mai interesant textul daca-s obligat sa trag eu concluziile pe care trebuia sa le traga autorul
vesela aia se vede ca-i o concesie facuta rimei, nu are nicio noima-n desfasurarea poeziei
altfel, sint citeva imagini faine
iar inceputul ultimei strofe, daca nu numeri si ultimele doua versuri, este foarte frumos, melodios, sugestiv
cam atit