Adrian Munteanu

Mulțumesc de apreciere.
În legătură cu audiența, cauzele lipsei ei sunt multiple și nu mă afectează numai pe mine. Este posibilă și obișnuința. Nu uita că am postat până acum, numai aici, pe poezie.ro, 457 de sonete, plus alte materiale. Se satură poporul care e mințit cu televizorul, dar și cu alte mijloace de legătură cu masele.
Maniera mea recentă este, în parte, determinată și de această subțirime a interesului. Se caută lucrurile șocante și cum introduc un titlu ceva mai deocheat, cum trec vizitele de 400.
Dar mergem înainte, pentru că avem alte lucruri mai importante de făcut.
Ne mai auzim noi.

Te amagesti singur daca ajungi la concluzia ca ai dat peste un om care si-a pierdut busola. Structura viitorului meu volum va cuprinde cam 20 la suta sonete cu aceasta tematica pe care o detesti. Restul vor fi axate pe problematica contemporana, dar vor pastra armonia si cantabilitatea sonetului initial. Este vorba doar de o cautare de largire a spatiului in care se poate incadra sonetul si cred ca, din acest punct de vedere, te limitezi, chiar in cazul acestui tip de exprimare, a vedea numai scatologicul, fara sa sesizezi ca exista si elemente care depasesc aceasta conditie. Macar daca ele ar fi o pastrare a proportiilor, o muzicalitate interioara care ramane, un ritm care se pastreaza si niste trimiteri ce se plaseaza dincolo de limbajul voit trivial.
Pentru asta e nevoie de un ochi - ca sa folosim termenul pe care il avansezi - care sa vada si pe verticala si in profunzime. Un \"ochi\" de artist, fara de care sonetul ramane o insiruire de anecdotici facile.
Vom mai vedea.

Daniel - pot fi și eu de partea frumosului autentic și peren. După două volume de sonete în care chiar asta am făcut, vine vremea să schimb câte ceva, ca să nu intru în fluxul repetabilității, vecin cu plictiseala. Cu alte cuvinte îmi pot permite schimbarea, de orice fel ar fi, chiar coborârea în scatologic, pe de o parte pentru că, până în acest moment, am demonstrat ce era de demonstrat, atât cât am putut, și pe de altă parte pentru că îmi permit să cred că întind valabilitatea sonetului peste limitele lui obișnuite și cineva trebuia să facă acest lucru. Simplul fapt că un asemenea text naște controverse stilistice și ideatice îl consider un câștig. Punct ochit, punct lovit.
Akedia - apreciez nivelul teoretic pe care îl demonstrezi și libertatea de mișcare a gândului, cu aplecare spre formule contemporane. Consider însă că paradigma o înțeleg și că sonetul acesta e departe de a se rezuma la \"cur\" și \"boașe\". Doar cei ce nu vor, se vor cantona în interpretări legate de aceste formule. Ele nu țin decât de anecdotic și vestimentație exterioară.

Ce să spun ? Sper ca detașarea mea de contextul inițial să fie mereu văzută astfel. Nu ca o abdicare de la frumosul și armonia tradițională a sonetului, ci ca implicarea a lui în magma trăirilor contemporane. Așa cum sunt ele : urâte, morbide, strivitoare, dezgustătoare, de joasă amplitudine. Asta e viața noastră și, deocamdată, strivit de conjuctură, îmi vine să spu că este starea noastră dominantă pe care nu avem cum s-o ignorăm

Camelia - știu că această manieră în care scriu acum îmi îndepărtează vechii și constanții cititori. Aceia care vroiau să vadă neapărat frumosul și armonia reprezentate de sonet, să se recunoască în ele.
Îmi asum acest risc, intuind faptul că trebuie să aduc sonetul mai aproape de noi, de trăirile și limbajul contemporan, dacă vreau să demonstrez că el este viabil și astăzi.Urâtul de care vorbești ne înconjoară și este o realitate. Consider că putem face un pas spre limpezirea și diminuarea lui mergând pe formula \"cui pe cui se scoate\". Nu avem cum și de ce să-l ocolim, nu avem cum și de ce să-i ignorăm efectele.
Cred că această formulă, dincolo de faptul că zgânără urechile, poate avea meniri purificatoare.

Anghel - toate formulele pe care le propui au justificare și logică, dar nu pot fi aplicate în practică.Tot ce propui determină ieșirea din cadrul restrictiv al sonetului care impune, obligatoriu, un anume număr de silabe pentru fiecare vers.
Așadar, vreau nu vreau, îl fac pe bișnițar un pic mai cult decât îi este felul, lucru pe care mă împac cu ideea că îl putem accepta , fiind vorba de convenția pe care o reprezintă o poezie, în ansamblul ei.
Apoi formula, e drept, mai firească, \"burta mă-tii\" nu poate fi folosită pentru că nu se găsesc patru rime, cât îmi trebuie mie, în \"ătii\". Dacă le găsești tu, sunt gata să schimb tot.
Asta e, ne încadrăm formulei impuse de sonet, cu riscurile de rigoare.

Știi ce se întâmplă ? Sunt chiar onorat de intervenția unui tânăr și părerera lui despre un asemenea text. Dacă nu era ceva în regulă, tocmai din partea celui care are mai acut simțul realității, aș fi tras semnale de alarmă și, poate, m-aș fi reorientat. Așa însă, parcă simt un vânt din pupă și spun că mai avem multe de făcut. Și vom face.
Mulțumesc și pe curând.

Ai intuit toate segmentele epice ale textului, de la prezența bișnițarului, trecând prin dialogul dintre el și un client și la finalul care este o jelanie a celui păgubit, încât nu mai știu ce este neclar aici. Până și intenția de a scoate un volum separat în această manieră a, să-i spunem, sonetului urban, ai intuit-o.
Faptul că nu se știe cine e unul și cine e celălalt, poate e în avantajul textului. La urma urmei e mai puțin important, din moment ce se distinge mișcarea ambelor personaje și surprinderea unei realități sociale.
să ne mai auzim sănătoși.

Viorel - daca vezi dadaism in aceasta constructie, atunci las-o asa, nefinisata, la prima mana a trairilor autorului. In privinta stilului, el este dat de insasi incadrarea in forma de sonet, cu elaboraea lui speciala si cu restrictiile stilistice pe care le impune. Metafora se cere acolo unde contextul si formula de abordare o impun. Totusi, daca reanalizezi, o gasesti si aici.
Vlad - comentariul care se leaga doar de anecdotica e o formula de abordare exterioara. Pvestea, asa cum suna ea, poate fi veridica sau incompleta, dar aceasta este in functie de cum vede autorul materialul care-i sta la dispozitie. Alte variante, in alte texte. Poate tot ce ar considera unii si altii ca trebuie scos din acest subiect al unor realitati urbane, ca nuante, abia daca se descopera intr-un volum intreg. Mai avem multe de facut si destule texte de postat.

Andreea - când enunți ceva trebuie să spui concret la ce te referi. Deocamdată n-am înțeles decât că te deranjează ceva, dar nu știu ce. Nu văd nici rostul parantezei, cu avizul la cei care scriu cu rimă, pentru că tocmai pe acest tărâm te afli. Cui altcuiva te adresezi ?
Daniel - păi așa. Să pornim și pe alte trasee. Și mai ales să tragem mai pe aproape de realitățile momentului.
Dana - nici eu nu cred că am marginalizat exxistența acestui cap de listă al lumii interlope.

Andu -Nu-i prea grav că ne auzim mai rar. Am aceleași păcate și nu fac față tuturor ssituațiilor, înghițit fiind de treburi cotidiene. Dar, nu știu bine de ce, am avut totdeauna senzația că ești pe aproape și mă bucur că se confirmă.
Mă mmai bucură și faptul că nu-ți displace manieră recentă pe care o folosesc în scrierea sonetelor. Trebuie să producem și schimbări, altfel ne consideră lumea fixați în formule depășite și incapabili de mișcări interioare. Îți mărturisesc că asfel se profilează structura volumui 3.
În legătură cu propunerea, o gândesc și iau măsuri. Mie nu-mi suna rău, dar e la mijloc și modul propriu în care rostește fiecare.
Dana - gândul tău bun, mereu pe aproape, luminează și părțile aflate, vremelnic ( ca să folosesc și eu invocatul \"v\") aflate în penumbră.
Cu drag
SÃ NE AUZIM MERU CU BINE.

Pentru mine nu e chiar așa de amuzant, dar e bine că poate fi luat totul cu detașare. De opbicei, în ce fac, mă implic într-un fel și afectiv. Altfel ar rămâne totul numai la stadiul de înveliș superficial, de comentariu descriptiv. Ceea ce nu prea corspunde cu intențiile și structura mea.
Bine că merge, asta e important. E o variantă de sonet urban, spre care mă aplec în ultima vreme, ca să nu zică oamenii că am amorțit în formule tradiționale, cu intenția de a demonstra că sonetul poate sta foarte bine printre noi, cu noi la masă.

Textul a fost scris ca un sonet al decrepitudinii. Dacă am reușit, veți spune voi.

În principiu ai dreptate, deși, ca la șah, tot cred că se vor simți diferențele dintre mașină și mâna omului, chiar dacă mașina ar putea prelua elaborarea de șiruri lexicale cu numitor comun.
Ceea ce cred eu că este un oarecare câștig într-o asemenea întreprindere este realizarea de asocieri oarecum inedite dintre termeni. Accentul cade aici nu pe logica imediată a sintagmei, ci pe apropierea neașteptată, cu alte conotații, a sensurilor între ele.
Sigur că deschidem un spațiu de dicuție cu multe necunoscute și păreri contrare, dar însuși faptul că determinăm o astfel de dezbatere poate fi un câștig.
Ne mai auzim și pe câmpul sonetului propriu-zis.

Ramona - vezi că nu e greu ? Numai să-ți dea cineva ideea.
Adriana - experimentul, pentru mine, este făcut să dea sare, piper și pauză de respirație proiectelor viitoare. Ne mai auzim. Nu avem nici o altă șansă.

cu bucuria întâlnirii sub veșmântul muzical pe care sonetul și-l asumă, cum ați remarcat, mă gândesc acum că, poate, vom fi în stare să scoatem odată un volum de sonete traduse în arabă. Ar fi o bombă. Poate ne mai auzim, dacă gustul comun se menține.

În această zi nu știu să scriu cuvinte înveșmântate în aur și paftale. Simt că potrivesc numai cuvintele simple.
Pentru mine Dana este imaginea gândului blând, luminos și ocrotitor, revărsat, cu neînchpuită grație și generozitate, peste rugile celor la care se întâmplă să țină și să îi ocrotească.
Cărțile mele se dschid cu imaginea închipuită de Dana și nu am găsit încă un om care să nu remarce linia de grație și bogată sugestie pe care coperta făurită de mâinile ei să nu o scoată în evidență.
Pentru aceste neobișnuite și pilduitoare gesturi de prietenie dezinteresată îi mulțumesc Danei cu plecăciune în acestă zi de grație. Sunt gesturi care te marchează și te modelează. Contribuția mea la aniversare am vrut să fie una discretă. Altcineva are astăzi cuvântul decisiv și partea cea mare din tortul sărbătoritului : chiar Dana însăși, cu bucuria și disponibilitatea ei de a fi de folos.
Să-mi trăiești și să ne trăiești, doamnă a culorilor și echilibrului !
La mulți ani, din tot sufletul meu !
Dumnezeu îți va da pe măsura meritelor și bucuriei revărsate peste lume.
Să-ți fie drumul, drumurile, cu pace, cu împliniri și cu speranțe!

Încă o probă a Vleriei, de aplecare profesionistă asupra unui text, a unui volum, indiferent de maniera de abordare, de tematica și stilistica impuse de autor. De această dată, în spațiul insolit al teatrului comtemporan, autoare alege o voce distinctă, bine receptată de critică, abordând traseul impus de cele cinci piese componente ale volumului în integralitatea și particularitatea lor, descifrând inconfundabilul unei voci de creator contemporan.
Această disponibilitate pentru introspecția unor spații de creație diverse se completează cu o la fel de largă capacitate de expresie personală, de la roman, la poezie, de la eseu la sonet, ceea ce o recomandă pe Aurelia ca o voce autorizată de critic și ca o creatoare cu largi posibilități de exprimare și sinteză.

A apărut pe site o voce de critic autorizat, reflexiv, atent la rosturile interioare și la traseul deveniririi fiecărui creator. Nu de ieri de azi, Valeria își desfășoară cu generozitate discursul critic prin reviste și are, mai ales, vocația descoperirii unor creatori care n-au fost încă descifrați cu minuție sau care au rămas chiar ignorați prin alte spații literare, zice-se cu pretenții.
Un exercițiu de generozitate și disponibilitate interioară care merită salutat, cu atât mai mult cu cât gesturi ca acestea sunt tot mai rare printre noi.

Un element definitoriu pe care, dintotdeauna, l-am avut și eu în vedere, este că un scriitor se naște nu se face. Nu există o școală pentru așa ceva, decât una a propriei deveniri și străduințe. Dacă le ai, dacă te-ai născut cu ele din start. Abia apoi le poți crește, precum florile toamnei, cu nuanțele lor.
Angela Furtună nu numai că punctează, dar și demonstrează, prin expresivitatea stilului și adâncimea inovației, acest lucru, indiferent care ar fi modalitatea literară prin care se exprimă.
Dacă avem nevoie de modele, Angela Furtună este unul dintre ele și mă bucur când acest fapt este recunoscut.
Nicole, ți-ai îndreptat atenția spre valori și asta e necesar. Aș spune chiar obligatoriu. O șerpuire care ocolește atâtea locuri comune.
Mulțumirile unui constant truditor.

Adrian Munteanu, redactor, Societatea Romana de Radiodifuziune.
Pentru nevoia de a rămâne oameni.