Poezie
S o n e t 2 0 2
1 min lectură·
Mediu
al vanitatii
Am reflectat la gândul ce se zbate
În trupul meu, nedeslușit în ceață.
Când m-am simțit o stâncă fără viață ?
De ce-am tăcut când zbucium erau toate ?
Când am fost cald și când am fost de gheață ?
Când am zvârlit balastul de păcate ?
Când am spus “nu“ și când am spus “se poate“ ?
De ce-am râvnit la vorba ce răsfață ?
Cum am trecut o clipă în uitare
Și-am deșirat un fir în loc să-l cos ?
Ce m-a-ntristat , ce-a odrăslit visare ?
Cât de urât e-un gest, cât de frumos ?
Pătrunde-n vene palidă lentoare
Și vanitatea hâdul chip și-a scos.
034.026
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 110
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “S o n e t 2 0 2.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/95579/s-o-n-e-t-2-0-2Comentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Ia un exemplu și de la mine : mai rar, ca să fie loc pentru toate.
De scris scriu destul, de postat o fac mai rar. Totuși astăzi mai trimit un sonet.
Pe curând