Poezie
Cum să îți spun că vei răzbi-n durere ?
Sonet 539
1 min lectură·
Mediu
cum să îți spun că vei răzbi-n durere
că se va șterge chinul dând târcoale
când și eu sunt târât de hâde boale
și răscolit prin colțuri de himere
cum să te-alint să-ți fie patul moale
când mă întorc cu spaima în panere
de îndoieli ce nu știu să adere
la somnul blând plutind în rotocoale
tu ești mai tare geamătul se frânge
chiar înainte de-a răzbi din piept
ștergi urme reci să nu se vadă sânge
nu știu pe drumul care duce drept
pe-acela care-n veci nu se mai plânge
mă vei chema sau eu am să te-aștept
16 noiembrie 2006
023.448
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 102
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “Cum să îți spun că vei răzbi-n durere ?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/230458/cum-sa-iti-spun-ca-vei-razbi-n-durereComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Adim, te rog mult, a nu se posta mai mult de 3 texte pe zi (și cel mult 2 succesive). Azi din lista de texte ale autorilor, 10 sunt ale tale.
0
Am înțeles. Mă grăbeam să termin ce am de postat și să scăpați de mine.
0
