M-am despărțit de tine

sa stii sa te desparti si asta sa o mai si spui....tine-te bine de stiloul din care ti s-a dus cerneala, ca mai ai cale lunga, lunga, ptr ca noi, furnicile , (încă) nu ne putem despărți de versurile acestea....dar, stii cum e omul, uită repede și se preface că-i victimă....cred ca râmele nu fac așa ceva!

Uite că nu pot trece fără să mă opresc aici, fiindcă unele din aceste stări le-am trăit pe propria piele și apoi dacă există credință adevărată pentru poezie, nu se poate ca totul să treacă pe lângă tine așa ca vântul. Fac parte din generația ta și nu mă poate opri nimeni să nu te citesc, e felul meu de a fi, am poeții pe care ii port în suflet cu adevărat și atunci la început, dar și acum, eu nu mă schimb, rămân la fel și apoi beneficiez de iubirea universală, așa că… voi fi aici de câte ori simte sufletul meu că trebuie să las semn. În poemul tău există prăbușiri, dar nu de idealuri, ci e vorba de prăbușirea ființei, e aici o curățenie a firii, iar forma aceasta de exprimare îți șade la dispoziție. Tu ești cel ce porți în fiecare poem o altă haină, un alt sentiment, ce nu se schimbă e doar omul – poet!

Anni - problema e că nu mai știu care e victima. Am ajuns să văd numai perdanți în jurul meu.
Maria - din fericire mai există atâtea modalități de a mai auzi unii de alții, în afara unui site. Oricât ar fi ea de cucerire a timpurilor moderne, nu poate îmbunătății și nici distruge o bucurie păstrată cu taină în suflet.
Rămân același, dar ceva mai liniștit, în afara unor zumzăieli(pentru că fâlfâit de aripi nu le pot spune)purtate de șubrede interese. Regret numai că trebuie să amân așezarea punctului final, pentru că mi s-a ordonat să nu postez mai mult de trei texte pe zi.